Compania de tehnologie IBM a cumpărat Turbonomic, companie care dezvoltă instrumente pentru îmbunătățirea performanței aplicațiilor de cloud, cu o sumă raportată între $1.5 miliarde și $2 miliarde. Software-ul dezvoltat de Turbonomic folosește inteligența artificială pentru scalarea și gestionarea aplicațiilor cross-cloud.
Compania de tehnologie IBM a înregistrat o cifră de afaceri cu 0,9% mai mare în primul trimestru versus perioada similară din 2020, după ce ultimul trimestru al anului trecut văzuse o scădere de 6%. Rezultatul semnalează o revenire a cererii, conform companiei.
Giganții tehnologici Finastra, Visteon și IBM au decis să iasă pe piață cu o parte din sediile închiriate în România, pentru a face economii în contextul în care majoritatea angajaților lor lucrează de acasă, iar contractele de închiriere pe care le-au semnat sunt pe o perioadă lungă, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro. Proprietarii de birouri se tem că această practică îi va forța să scadă chiriile.
International Business Machines (IBM) se divizează în două companii publice, după ani de zile de eforturi făcute de prima mare companie de calculatoare din lume de a-și diversifica activitățile, pentru a se concentra pe serviciile de cloud computing care aduc marje ridicate de profit, transmite Reuters.
Gigantul american IBM a anunțat că nu mai vrea să fie implicat sub nicio formă în recunoașterea facială, tehnologie despre care spune că este părtinitoare, creatoare de inegalități și discriminatoare.
IBM Romania, ETA2U și Q-East Software (subcontractant Oracle Romania) vor furniza Ministerului Finanțelor Publice servicii de întreținere și asistență tehnică hardware și software aferente serverelor la nivel central. Estimat la 70,8 milioane de lei, fără TVA, pentru 4 ani, contractul a fost atribuit pentru 55,5 milioane de lei, fără TVA.
IBM Romania, ETA2U și Q-East Software (subcontractant Oracle Romania) s-au înscris cu ofertă la licitația organizată de Ministerul Finanțelor Publice pentru servicii de întreținere și asistență tehnică hardware și software aferente serverelor la nivel central, contract estimat 70,8 milioane de lei, fără TVA, pentru 4 ani.
Faptul că ar fi beneficiat din partea Oracle România SRL și IBM România SRL de discounturi superioare celor standard practicate de subsidiarele românești ale celor doi giganți multinaționali ar fi permis firmei Romsys să câștige în 2011, prin interpuși, două licitații pentru servicii și echipamente IT organizate de ANAF și să dea o șpagă de 20% din valoarea contractelor astfel adjudecate șefului de atunci al Fiscului, Sorin Blejnar, și unui subordonat al acestuia, se arată în documentele dosarului în care Blejnar a fost condamnat definitiv, în mai 2019, la 5 ani de închisoare pentru trafic de influență.
Jumătate dintre țintele hackerilor din zona industrială activează în zona de producție, avertizează IBM.
Gigantul american IBM a concediat în ultimii ani până la 100.000 de angajaț din cauza vârstei mai înaintate, în incercarea de a părea la fel de "cool" ca Amazon sau Google în ochii potențialilor angajați mileniali, a declarat, în fața instanței, Alan Wild, un fost vicepresedințe al companiei, potrivit Bloomberg.
Grupul american International Business Machines (IBM) a obținut joi acordul necondiționat al Comisiei Europene pentru achiziția de 34 de miliarde de dolari a companiei de software Red Hat, transmite Reuters.
Subsidiara din România a gigantului american IBM a câștigat, în calitate de unic ofertant, licitația organizată de Societatea Română de Radiodifuziune (SRR) pentru servicii de suport IT aferente sistemului informatic integrat al instituției. Estimat la 10 milioane de lei, fără TVA, pe doi ani, contractul a fost atribuit pentru 9,87 milioane de lei, fără TVA.
IBM vrea să împrumute 20 de miliarde de dolari prin vânzarea de obligațiuni, tranzacție prin care compania va finanța parțial preluarea Red Hat, anunțată toamna trecută. Aceasta ar urma să fie cea mai mare emisiune de obligațiuni corporative din acest an, la mică distanță de tranzacția-mamut prin care compania farmaceutică americană Bristol-Myers Squibb a atras 19 miliarde de dolari săptămâna aceasta, potrivit Bloomberg.
Subsidiara din România a gigantului american IBM a depus singura ofertă în cadrul licitației organizate de Societatea Română de Radiodifuziune (SRR) pentru servicii de suport IT aferente sistemului informatic integrat al instituției, contract estimat la 10 milioane de lei, fără TVA, pe doi ani.
Vodafone se asociază cu IBM pentru a oferi clienșilor o soluție de conectare a unor sisteme cloud diferite, pentru susținerea viitorului val de progrese digitale, cum sunt învățarea automată, pe rețelele de telecomunicații 5G, transmite Reuters.
Noul sistem de prognoză meteo al celor de la IBM se va folosi de datele colectate de smartphone-uri pentru a oferi informații mai corecte despre condițiile meteo la nivel global.
IBM anunță că a dezvoltat primul computer cuantic ce poate funcționa în afara unui laborator și pe care îl va comercializa în viitorul apropiat.
Hackeri angajați de Minsterul Securității de Stat din China au intrat în rețelele informatice ale companiilor Hewlett Packard Enterprise și IBM, iar apoi le-au folosit pentru a intra în computerele clienților acestora, au declarat cinci surse apropiate situației, transmite Reuters.
IBM achiziționează Red Hat, furnizor de software open source pentru companii, cu circa 34 miliarde dolari, cea mai mare afacere a gigantului american și cea de-a treia din istoria tehnologiei din SUA.
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a pierdut definitiv procesul în care a fost obligată, în aprilie 2017, să permită IBM România accesul la dosarul unei achiziții din 2008, atribuită Siveco România prin negociere accelerată pentru 12 milioane de euro, fără TVA.
Directorul financiar al IBM România, Fănel Enache, a preluat conducerea subsidiarei locale a gigantului american, conform datelor disponibile pe rețeaua de socializare profesională LinkedIn și a unei decizii a asociatului unic al companiei, IBM Central and Eastern Europe BV (Olanda), adoptată la finele lunii august.
Instanța a respins contestația Intrarom împotriva unei amenzi a Consiliului Concurenței din iulie 2017, sancțiune motivată atunci prin trucarea, alături de Siveco România, a unei proceduri de achiziție publică organizată de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) în 2008, pentru atribuirea acordului-cadru pentru servicii de extindere și dezvoltare a sistemului informatic al instituției.
Mitka Avramova este noul lider de țară pentru IBM România, aceasta trecând de la poziția sa anterioară de Chief Operating Officer al filialei din România. În noul său rol, Mitka este responsabilă pentru toate activitățile ce privesc clienții din România, acoperind întregul portofoliu de produse și servicii IBM pentru activitatea din România.
România ocupă locul 18 în lume în funcție de numărul de locuri de muncă generate anul trecut de investițiile străine directe, relevă raportul Global Location Trends 2018, publicat de compania americană din domeniul tehnologiei IBM.
IBM a înregistrat anul trecut în România o cifră de afaceri de 906,7 milioane de lei, în creștere cu 11,3% față de 2016. De asemenea, profitul net al companiei a urcat cu 6,2%, la 80,1 milioane de lei.