Industria imobiliară gigantică din China se prăbușește într-o nouă criză care amenință să fie cea mai gravă de până acum. La doi ani de la căderea Evergrande, gigantul imobiliar în dificultate Country Garden ar putea crea probleme și mai mari, arată o analiză a publicației americane The Wall Street Journal.
De luni de zile, guvernul Suediei a încercat să minimizeze o criză imobiliară care a redus încrederea în statul nordic, repetând un mesaj simplu: În timp ce unele companii au probleme, țara nu le are. Acum, Heimstaden Bostad, un investitor imobiliar de 30 de miliarde de dolari, cu ansambluri de locuințe de la Stockholm la Berlin, se confruntă cu o criză de finanțare de mai multe miliarde de dolari, care s-a întors asupra unuia dintre proprietarii săi, cel mai mare fond de pensii din țară, relatează Reuters.
Compania de stat Oil Terminal, operatorul terminalului petrolier din portul Constanța, la care Ministerul Energiei deține aproape 88% din acțiuni, a semnat cu dezvoltatorul imobiliar Iulius Real Estate, controlat de omul de afaceri Iulian Dascălu, încheierea unui parteneriat în vederea valorificării unui teren de 38 de hectare al Oil Terminal, situat în secția Platforma Nord a amplasamentului terminalului.
Apartamentele scoase la vânzare în cele mai mari orașe din țară au continuat să se scumpească pe parcursul lunii august.
Cunoscuți pentru un simț al proprietății ridicat, românii sunt în topul clasamentului în ceea ce privește rata de proprietate a locuințelor. Datele Eurostat relevă că peste 96% dintre locuitorii țării noastre sunt proprietari ai unui imobil cu funcțiune rezidențială.
Acordul Country Garden cu creditorii pentru extinderea plăților datoriilor onshore în valoare de 3,9 miliarde de yuani (536 milioane dolari) a majorat acțiunile dezvoltatorului și a oferit un respiro sectorului imobiliar chinez amenințat de criză, transmite Reuters.
Mihaela Grindeanu, soția vicepremierului și ministrului Transporturilor Sorin Grindeanu, a preluat integral o firmă de dezvoltare imobiliară dintr-una din cele mai bogate comune din România de la familia prim-vicepreședintelui PSD Timiș, antreprenorul Adrian Cionca.
Meta Estate Trust, companie de tip holding care activează în sectorul imobiliar, a obținut în primele 6 luni ale anului venituri de peste 6,3 milioane de lei, în creștere cu 60% față de aceeași perioadă a anului trecut. Compania a încasat echivalentul în lei a 3,4 milioane de euro din tranzacții. Profitul brut de 3,4 milioane de lei înregistrat în primele șase luni este de cinci ori mai mare comparativ cu perioada similară a anului trecut.
Acțiunile celui mai îndatorat dezvoltator imobiliar din lume, China Evergrande Group, au scăzut cu până la 87% la deschiderea de luni, acestea fiind tranzacționate pentru prima dată după 21 martie 2022, transmite CNBC.
China Evergrande Group, cel mai îndatorat dezvoltator imobiliar din lume, a raportat o pierdere netă mai redusă în prima jumătate a anului, datorită creșterii veniturilor, transmite Reuters.
În ciuda așteptărilor, prețurile locuințelor au rezistat în trimestrul al doilea al acestui an.
Volumul tranzacțiilor cu proprietăți comerciale (birouri, mall-uri, depozite și hoteluri) a scăzut brusc, cu 43%, în primul semestru al acestui an, până la 183 milioane euro, marcând cel mai scăzut nivel din ultimii 8 ani. Evoluția anuală prognozează o situație și mai negativă, indicând un minim al ultimului deceniu.
Firmele au trebuit să se descurce anul trecut cu inflația ridicată, creșterii dobânzilor, războiului din Ucraina și scumpirea materiilor prime.
Cuvinte ca premium sau chiar lux, pe de o parte, fie el pentru middle class sau pentru alții, și înălțime și densitate mari, pe de alta, erau aproape imposibil de imaginat ca putând să fie puse împreună într-un context imobiliar rezidențial cu doar douăzeci de ani în urmă. Totuși, niște investitori și dezvoltatori mai vizionari în ceea ce privește profilul consumatorului român de real estate au pariat pe acest concept.
De mai mulți ani, Romina Gingasu, soția omului de afaceri Piero Ferrari, - deținătorul a 10% din acțiunile Ferrari, estimate la nu mai puțin de 6,5 miliarde de dolari – investește în proprietăți imobiliare de lux, atât în străinătate, cât și în România.
Dobânzile mari și înăsprirea standardelor de creditare au redus numărul românilor eligibili pentru un credit pentru locuințe. Volumul creditului ipotecar nou a scăzut cu 50% în primul trimestru din acest an față de aceeași perioadă din 2022, în timp ce ponderea achizițiilor cu credit în total tranzacții s-a redus semnificativ, arată datele BNR.
Prețurile locuințelor au urcat cu 0,4% în zona euro și cu 0,8% în UE, în primul trimestru din 2023, comparativ cu perioada similară din 2022, arată datele publicate de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).
Aceasta este o listă a celor mai frumoase străzi din București, care fac parte din niște zone bine delimitate, cunoscute, ele însele considerate cartiere frumoase, selecte, elitiste, dorite și adesea chiar invidiate. Nu este de mirare că aici sunt și cele mai scumpe proprietăți de pe piața imobiliară a orașului.
Cam cum ar trebui să fie configurat apartamentul unui om bogat și important, cu o viață socială activă. Se pot face la fel de bine și în blocuri (ideal penthouse sau pe două niveluri), nu doar în case mari.
Până la apariția lui One, imobiliarul rezidențial a fost o junglă managerială. Unul dintre cele mai rămase în urmă domenii din acest punct de vedere, dar el însuși o lecție managerială în sine, dacă te apuci să studiezi cum e posibil să faci toate lucrurile pe dos, dar să câștigi, totuși, munți de bani.
Spre deosebire de luna anterioară, prețurile locuințelor din România s-au menținut pe o traiectorie general ascendentă în luna mai.
Numărul de locuințe date în folosință în România, în primul trimestru al acestui an, a scăzut cu 578 de unități față de aceeași perioadă din 2022, până la 15.329 unități, conform Institutului Național de Statistică (INS).
Investitorul imobiliar Eden Capital Development, care a dezvoltat peste 2.900 de apartamente în București, lansează a treia fază a proiectului Cortina North, situat în Pipera.
RE/MAX România, parte a liderului mondial în real-estate și franciza numărul 1 la nivel global pe acest segment, a înregistrat în primul trimestru al acestui an comisioane de aproximativ 2,5 milioane euro.