Instanța supremă a redus taxa de timbru datorată de companie într-un proces cu RADET și Primăria Capitalei cu mai mult de 81%, de la 1,29 milioane lei la doar 240.000 lei, ca formă de ajutor public judiciar. În plus, ELCEN va putea plăti taxa redusă în rate eșalonate pe 2 ani, de câte 10.000 de lei pe lună, beneficiind și de o perioadă de grație, până în martie anul viitor. Miza procesului respectiv este de peste 259 milioane lei.
Pagubele înregistrate de operatorii de distribuție a gazelor naturale din cauza neîncasării sumelor datorate de clienții intrați în faliment ar putea fi suportate pe facturi de toți clienții buni platnici, potrivit unui proiect de ordin al ANRE. La nivelul lunii septembrie 2016, producătorul de energie termică ELCEN, intrat în insolvență în luna următoare, datora distribuitorului Distrigaz suma totală de circa 147 milioane lei.
Gazele vor fi cu peste 30% mai scumpe în 2030, comparativ cu nivelul de anul trecut, estimează Proiectul Strategiei energetice naționale. Cu toate acestea, în document se afirmă că nivelul de trai al gospodăriilor populației va crește, în intervalul respectiv, "într-un ritm cel puțin egal cu cel al creșterii prețurilor, astfel încât nivelul general de sărăcie energetică nu va crește din pricina prețului gazului natural".
Consiliul General al Municipiului București (CGMB) a aprobat, luni, plata în avans către furnizori a gazelor necesare iarna aceasta producătorilor de energie termică Electrocentrale București (ELCEN), Vest Energo și CET Grivița, ce livrează agentul termic pe care RADET îl transportă și îl distribuie locuitorilor Capitalei care sunt conectați la sistemul centralizat de încălzire.
Debranșările de la sistemele de încălzire centralizată, în scopul instalării de centrale termice de apartament sau de bloc, ar putea fi interzise complet, iar Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, condus astăzi de vicepremierul Vasile Dîncu, ar putea fi o supraautoritate de control și monitorizare la nivel național a serviciului de alimentare cu energie termică a populației.
Furnizorii de servicii de alimentare cu apă, gaze și electricitate nu mai pot opri livrările către RADET după intrarea acesteia în insolvență, pe perioada de observație și reorganizare prevăzută de legislația în vigoare. În plus, insolvența suspendă toate măsurile de executare silită dictate împotriva Regiei și stopează curgerea dobânzilor, majorărilor de întârziere și a penalităților pentru creanțele negarantate.
Companiile de stat și cele listate la bursă, cu peste 500 de angajați, vor fi obligate să includă în raportul anual o declarație nefinanciară cu date privind aspecte de mediu, sociale și de personal, precum și despre respectarea drepturilor omului, combaterea corupției și a dării de mită.
Deținătorilor de surse de încălzire pe gaze naturale "poluante, nesigure și neeficiente" ar trebui să li se impună plata unei taxe de poluare, potrivit raportului sesiunii de lucru "Eficiență energetică, energie termică și cogenerare" din cadrul procesului de elaborare a Strategiei energetice naționale.
Primăria Municipiului București (PMB) a primit 7 oferte la licitația lansată în februarie pentru selectarea unui manager de proiect care să gestioneze planul de construire a unei instalații de tratare termică și valorificare energetică a deșeurilor municipale din Capitală, contract evaluat la 3,8 milioane lei, TVA inclusă.
RADET a anunțat că a efectuat un studiu comparativ între costurile pentru consumatori ale sistemului centralizat de încălzire din Capitală și cele presupuse de o centrală termică de apartament, iar concluzia că încălzirea centrală este mai avantajoasă se bazează inclusiv pe introducerea unei taxe pentru deținătorii de centrale termice individuale.
RADET vrea să scape de monopolul furnizorului de energie termică ELCEN, prin deschiderea spre concurență a pieței de producție și furnizare de agent termic din Capitală, însă vizează totodată consolidarea monopolului propriu, prin stoparea debranșărilor de la sistemul centralizat de încălzire și a instalărilor de centrale de apartament, intenție avută în vedere, de altfel, și de administrația centrală.
RADET pune agravarea pierderilor în primul rând pe seama neaprobării de către Primărie a majorării tarifelor de transport și distribuție solicitate de Regie, dar se plânge și de faptul că reglementările ANRE o obligă să plătească mai întâi penalitățile la datoriile restante înregistrate față de furnizorul de energie termică și de-abia apoi debitul principal.
Avocatul Poporului recomandă modificarea cadrului legislativ în domeniul debranșării individuale de la sistemul centralizat de energie termică, constatând că, prin acte normative cu forță juridică inferioară legii, se introduc restricții ale libertății individuale de alegere a sistemului de energie termică
Giganții americani din sectorul tehnologiei Google, Apple, Microsoft și Amazon și-au oferit sprijinul pentru programul de luptă împotriva încălzirii globale al administrației Obama, care a fost suspendat în februarie de Curtea Supremă.
Reducerea TVA la căldură, restricționarea centralelor de apartament și subordonarea tuturor sistemelor locale de termoficare unei autorități centrale unice au fost concluziile unei dezbateri organizate de Ministerul Energiei, parte din procesului de elaborare a noii strategii energetice a României.
Romgaz a decis să prelungească până la finalul lui martie contractul de livrare de gaze naturale către Electrocentrale București (ELCEN), furnizorul de agent termic al RADET, însă atrage atenția că va da în judecată ELCEN dacă până pe 10 martie nu se încheie o convenție de eșalonare a datoriilor.
Cele două instituții deschiseseră acțiuni în instanță și împotriva Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), reclamând faptul că modalitatea în care ANRE a stabilit prețul reglementat al energiei termice livrate de Electrocentrale București (ELCEN) către RADET este incorectă
Cele 196 de state participante la conferința asupra schimbărilor climatice de la Paris au semnat sâmbătă un acord prin care se angajează să depună eforturi pentru a limita creșterea temperaturii medii globale la 1,5 grade Celsius, obiectivului pe termen lung fiind de a limita creșterea temperaturii medii globale sub 2 grade Celsius.
Prețul reglementat cu care CET-urile livrează energie termică sistemelor centralizate de încălzire va scădea, în medie cu circa 4% de la 1 ianuarie 2016 la nivelul întregii țări, ceea ce creează premisele ca prețul final al gigacaloriei suportat pe facturi de consumatorul final să nu crească.
Programul de reabilitare termică din București a avut costuri totale de 3,34 miliarde lei în perioada 2010-2014, suportate în proporție de 96% de primăriile de sector, care au contractat în acest scop împrumuturi împovărătoare. Curtea de Conturi a constatat și prejudicii de peste 9 milioane lei, constând în plăți nelegale, care însă au fost recuperate integral în timpul auditului.
Pe de altă parte, acționarii ELCEN vor lua în discuție ipotecarea activelor companiei în vederea încheierii unei convenții de eșalonare a datoriilor față de Romgaz doar pe 14 decembrie, respectiv cu o zi înainte de expirarea ultimatumului producătorului de gaze.
Time, de exemplu, titrează “De ce sunt conectate schimbările climatice și terorismul”. Slate susține, la rândul său, că “Bernie are în totalitate dreptate: Schimbările climatice duc la intensificarea terorismului”.
Premierul interimar, Sorin Cîmpeanu, a convocat, pentru marți, o întâlnire la Guvern pentru a "anticipa" problemele în furnizarea de către RADET a încălzirii și apei calde pentru populație. Convocarea vine după ce RADET a reclamat că nu va mai primi agent termic de la Electrocentrale București, însă ministrul Energiei, Andrei Gerea, a infirmat această situație.
RADET anunță că Electrocentrale București nu mai furnizează regiei energie termică pentru apa caldă și căldura bucureștenilor racordați la sistemul centralizat, ceea ce va duce la iminenta sistare a activității regiei, și spune că a primit o notificare de la ELCEN prin care i s-a comunicat că, începând de vineri, 6 noiembrie, ora 12.00, Romgaz întrerupe furnizarea gazelor naturale către ELCEN.
Prelungirea contractului cu ELCEN a fost hotărâtă de CA al Romgaz pe 15 octombrie, compania anunțând atunci public pentru a doua oară consecutiv că va sista furnizarea dacă ELCEN nu va prezenta, până pe 15 noiembrie, un program ferm de stingere a datoriilor restante față de Romgaz.