Sistemul național de IT&C va fi sprijinit pentru a participa la proiectele finanțate de Comisia Europeană pe piețele emergente și a accesa astfel fonduri externe, conform unui memorandum aprobat de Guvern.
Alfa Software, unul dintre furnizorii de sisteme informatice de business în ascensiune din Transilvania, a încheiat anul 2023 cu venituri cu 30,7% mai mari, de circa 3,6 milioane de euro.
Marile companii IT&C din Statele Unite ale Americii au concediat zeci de mii de angajați în ultimele 18 luni și, din experiența crizelor precedente, mișcările din piața globală se simt în România la o diferență cuprinsă între 6 și 9 luni față de momentul declanșării în SUA;.
Companiile vor avea posibilitatea de a emite oricărui asociat sau acționar titluri de participare fără drept de vot, durata autorizației de achiziție a propriilor acțiuni va fi extinsă la 4 ani și 6 luni, iar valorea nominală a acțiunilor proprii dobândite de societate va fi majorată la maximum 25% din capitalul social subscris, conform unui proiect legislativ elaborat cu sprijinul mediului de afaceri, respectiv patronatelor din IT. Inițiativa are drept scop creșterea atractivității companiilor din punctul de vedere al investitorilor și diversificării formelor de remunerare a angajaților.
Asocierea formată din Maguay Computers (lider), Wisevoice AI și Phoenix IT a câștigat o licitație organizată de Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR) pentru achiziționarea de servicii necesare dezvoltării și implementării soluției informatice, inclusiv furnizarea de software în vederea implementării proiectului "Portalul Digital Unic al României – PDURo".
Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) a lansat o licitație estimată la 135,9 milioane de lei, fără TVA, pentru achiziționarea de servicii pentru dezvoltarea și implementarea Sistemului Național Integrat de Asistență Socială - SNIAS. Acest sistem va permite digitalizarea domeniului protecției sociale, precum și realizarea sistemului informatic integrat care să asigure interacțiunea online a cetățeanului cu ANPIS și cu instituțiile din subordine.
Un tânăr din Brașov și-a dat bacalaureatul și a plecat în Germania să studieze, dar acolo a renunțat la facultate și și-a deschis o firmă IT. Acum, după ani buni, este milionar în euro, zilele trecute vânzând un pachet important de acțiuni din afacere.
În ciuda contextului international și a tendinței îngrijorătoare de stagnare a ritmului de angajare în IT-ul românesc, cercetătorii clujeni susțin că sunt mici șanse ca salariile programatorilor români să scadă.
Salariile nete maxime în 2023 au fost în domeniile IT, energie și producție, iar cele mai mici au fost în producție, contabilitate, administrativ&operațiuni și vânzări.
Specialiștii din domeniu IT care au participat săptămâna trecută la Cluj Innovation Days (CID) au decis constituirea primului HUB regional de securitate cibernetică din România, sub cupola Cluj IT Cluster și eDIH4Society.
O echipă de tineri români, fondatorii unei companii de tehnologie, a conceput cinci roboți pe bază de Inteligență Artificială (AI), care pot munci non-stop în funcții de manager de brand, agent de vânzări, inginer de date și influencer, și ar putea fi "angajați" în 2.500 de magazine online, până la sfârșitul acestui an.
Fondat în 1877, grupul Hornbach este un concern DIY independent, condus de o familie.
Asbis România, distribuitor local IT&C, subsidiara locală a ASBIS Entreprises, a înregistrat în 2023 o cifră de afaceri de 61,63 milioane dolari, în creștere cu 20%, de la 50.03 milioane dolari în 2022.
În ultimii ani, foarte mulți tineri din România au început să își îndrepte atenția către domeniul IT. Salariile, susțin angajatorii, sunt extrem de bune, iar acest lucru îi motivează să opteze pentru a lucra în marile companii care și-au făcut apariția pe piața din România.
Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Gruia Ivan, a afirmat că funcționarii publici buni nu vor fi înlocuiți de noile tehnologii după ce va fi încheiat procesul de digitalizare, dar a menționat despre cei care nu se vor adapta, că nu poți moderniza România cu cei care nu doresc acest lucru.
Compania timișoreană CIT Grup, distribuitor pe nișa echipamentelor IT ca noi și refurbished, își propune să realizeze venituri de 30 milioane lei în 2024. Compania își conturează strategia de creștere în jurul diversificării gamei de produse dar și a canalelor de distribuție. În 2023, CIT Grup a realizat venituri de 25 milioane de lei.
Un furnizor de servicii IT chinez a reușit să se infiltreze în sistemele unor guverne străine, conturi de social media și calculatoare personale, potrivit unor analiști care au verificat o scurgere majoră de date de la companie, transmite AFP.
Accesul la internet (prin cablu sau Wi-Fi) a fost limitat pentru anumite categorii de servicii sau platforme, conform unei decizii a conducerii Camerei Deputaților, după incidentului cibernetic survenit în luna ianuarie a acestui an.
A devenit cel mai mare API gratuit de optimizare a imaginii disponibil, procesând până la 20 de milioane de imagini zilnic, cu o rețea de servere europene situate în Franța, Germania și Finlanda.
Dacă anul trecut a fost, mai curând, unul de stagnare în ceea ce privește recrutarea în domeniul IT, 2024 se anunță a fi unul de creștere.
Ministrul Digitalizării, Bogdan Ivan, a dezvăluit vineri care a fost eroarea umană care a permis breșa de date din rețeaua IT a Camerei Deputaților, în care hackerii au furat inclusiv copie dupa cartea de identitate a premierului Ciolacu. „A fost o eroare umană: un angajat care în perioada pandemiei lucra remote a folosit un laptop personal care a fost conectat la un moment dat la reteaua IT a Camerei Deputaților”, a declarat ministrul.
Acționarii Logicom Information Technology Distribution, furnizor de soluții IT Cisco Systems, Intel, Microsoft, HP, subsidiara în România a grupului de companii Logicom Public înregistrat în Cipru, au hotărât majorarea capitalului social cu 29,81 milioane de lei (6 milioane de euro), la 40,07 milioane de lei, prin aport în numerar.
Smart Control a câștigat o licitație organizată de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) pentru achiziționarea de calculatoare și laptopuri destinate programului de retehnologizare IT a instituției.
Zitec, jucător în domeniul IT și soluții de transformare digitală din România, înregistrează o cifră de afaceri consolidată de 30 de milioane de euro în 2023. În comparație cu estimarea Gartner privind evoluția serviciilor de IT pentru 2023, de doar 7.3%, iar pentru software de 12.9%, Zitec a înregistrat o creștere organică a veniturilor de 15%, având clienți în circa 30 de țări.
Pluriva, compania românească de dezvoltare software de afaceri de tip ERP, a terminat anul 2023 cu o cifră de afaceri în valoare de 14,1 milioane lei, în creștere cu 28% față de 2022, an în care a înregistrat afaceri de 10,9 milioane lei.