Regatul Unit trebuie să reducă salariul minim pentru imigranți la 25.600 de lire anual pentru a sprijini ocuparea locurilor de muncă după Brexit, arată un raport al Comitetului de Consultanță pentru Migrație (MAC), organizație independentă care acordă consultanță guvernului de la Londra.
Bursele europene cresc puternic în deschiderea ședinței de tranzacționare de vineri, aproape de un maxim istoric, după victoria puternică a premierului britanic Boris Johnson la alegerile parlamentare din Marea Britanie.
Partidul Conservator din Regatul Unit al Marea Britanii este creditat de exit-poll-uri cu victorie în alegerile parlamentare. Premierul Boris Johnson se profilează câștigător după ce a candidat pe o platformă care vizează scoaterea țării din Uniunea Europeană, în acord cu rezultatul referendumului din anul 2016. Lira sterlină câștiga peste 2,5 procente față de dolarul american și se tranzacționează la cel mai tare nivel din ultimul an și jumătate.
Lira sterlină a urcat miercuri la maximul ultimelor aproximativ 7 luni în contextul în care investitorii pariază pe o victorie a Paridului Conservator la alegerile de săptămâna viitoare.
Lira sterlină a urcat luni la maximul ultimelor peste 6 luni față de euro, în contextul în care șansele ca acordul de Brexit să treacă de Parlamentul britanic până pe 31 ianuarie sunt în creștere.
Lira sterlină s-a apreciat, luni, peste pragul de 1,30 de unități față de dolarul american pentru prima dată din luna mai, pânâ la un nou maxim al ultimelor cinci luni, pe fondul așteptărilor privind aprobarea în parlamentul britanic a acordului de Brexit renegociat de premierul Boris Johnson.
Lira sterlină a urcat până la un nou maxim al ultimelor peste 5 luni după ce Marea Britanie și Uniunea Europeană au ajuns la un nou acord privind Brexit.
Lira sterlină a urcat la maximul ultimelor 5 luni față de dolar și euro, în contextul optimismului alimentat de informațiile potrivit cărora Uniunea Europeană se apropie de finalizarea unui acord pentru Brexit.
Lira turcească înregistrează în octombrie cea mai slabă evoluție în rândul monedelor importante, din cauza incursiunii armatei Turciei în nordul Siriei, evoluție cu atât mai negativă cu cât majoritatea monedelor emergente au o tendință ascendentă, transmite Reuters.
Lira sterlină s-a apreciat în raport cu dolarul american și euro în a doua jumătate a zilei, după ce Curtea Supremă din Marea Britanie a decis că suspendarea Parlamentului de către premierul Boris Johnson este ilegală.
Doi jurnaliști turci ai agenției americane Bloomberg acuzați că au încercat să saboteze economia turcă după un articol despre prăbușirea lirei au apărut vineri în fața unui tribunal din Istanbul, potrivit AFP.
Lira strelină a coborât vineri de la cel mai înalt nivel al ultimelor peste două luni în raport cu dolarul, în contextul în care Irlanda a atenționat că un acord între Marea Britanie și UE mai are de așteptat, avertismentul temperând raliul generat de optimismul președintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, potrivit Bloomberg.
Lira sterlină are o mișcare de revenire după ce prim-ministrul britanic Boris Johnson a suferit o înfrângere la votul de marți din Parlamentul britanic, o primă etapă în încercarea parlamentarilor de a împiedica un Brexit fără acord .
Lira sterlină a coborât marți la cel mai mic nivel din octombrie 2016 în raport cu dolarul, în contextul în care premierul britanic Boris Johnson a anunțat că va convoca alegeri generale anticipate dacă va suferi o înfrângere din partea Parlamentului, care va supune astăzi la vot o nouă amânare a Brexit în lipsa unui acord cu UE.
Euro s-a depreciat luni la cel mai redus nivel din ultimele 16 luni în raport cu dolarul, pe fondul îngrijorărilor cu privire la impactul războiului comercial SUA-China asupra economiei europene. Lira sterlină a pierdut până la 1% din valoare, în contextul speculațiilor legate de organizarea de alegeri generale în Marea Britanie.
Lira sterlină va scădea la cel mai redus nivel din ultimii 34 de ani dacă Marea Britanie va ieși din Uniunea Europeană fără un acord, perspectivă care pare mult mai probabilă acum, decât în urmă cu șase luni, potrivit unui sondaj realizat de Bloomberg în rândul analiștilor.
Lira sterlină se îndreaptă spre cel mai abrupt declin lunar din ultimii 3 ani după ce premierul Boris Johnson a oferit un ultimatum Uniunii Europene pentru renegocierea acordului privind Brexit.
Lira sterlină a coborât, luni, la un nou minim al ultimilor doi ani în raport cu dolarul american, după ce guvernul britanic a anunțat că statul își intensifică puternic pregătirile pentru un Brexit fără acord.
Economia britanică este afectată de Brexit și incertitudinile legate de ieșirea din UE, iar riscul ca Marea Britanie să intre deja în recesiune tehnică la finele trimestrului actual sunt de 25%, potrivit institului de cercetare National Institute of Economic and Social Research (NIESR).
O nouă zi roșie ieri pe bursa americană, în contextul în care tensiunile comerciale dintre SUA și China persistă. Se pare că un raport în Wall Street Journal, venit către finalul sesiunii, vorbește despre faptul că discuțiile dintre cele două părți s-au blocat, în timp ce Statele Unite încearcă să-și dea seama cum să trateze cazul Huawei.
Lira sterlină poate ajunge la paritate cu dolarul în situația în care Brexitul se va finaliza fără un acord cu UE, potrivit analiștilor Morgan Stanley, citați de Bloomberg. Estimările băncii de investiții vin în contextul în care lira a atins astăzi un nou minim al ultimilor peste doi ani în raport cu moneda americană.
Lira sterlină s-a depreciat la cel mai redus nivel în raport cu dolarul american din ultimii peste doi ani marți, în contextul reînnoirii temerilor privind ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană fără semnarea unui acord cu Bruxelles-ul.
Banca Angliei a redus estimarea de creștere economică pentru trimestrul al doilea, anticipând stagnarea economiei în perioada aprilie-iunie, pe fondul inceritudinilor din jurul Brexit.
Lira sterlină a atins joi minimul ultimelor peste 5 luni față de dolar, în contextul în care un nou vot al Parlamentului privind acordul de Brexit va fi amânat. Totodată, există zvonuri că May și-ar putea anunța demisia chiar săptămâna aceasta, iar investitorii sunt îngrijorați că prim-ministrul britanic ar putea fi succedat de un susținător vehement al ieșirii din UE, reducând șansele unei înțelegeri cu blocul comunitar.
Lira sterlină se îndreaptă spre cel mai lung șir de scăderi zilnice față de euro din 2000 încoace, pe fondul incertitudinilor legate de Brexit și al riscului tot mai mare ca Marea Britanie să părăsească UE fără un acord.