Ministerul Justiției a atribuit asocierii formate din Essensys Software și Implement 24Software (subcontractor Kapsch SRL – 15%) un contract pentru realizarea unei analize care să indice cum poate fi dezvoltat noul sistem electronic de management al dosarelor juridice, cunoscut și sub denumirea de ECRIS. Estimat la 4,3 milioane de lei, fără TVA, pentru o perioadă de 8 luni, contractul a fost atribuit pentru 4,1 milioane de lei, fără TVA.
Judecătorul Dana Gârbovan, propusă de premierul Viorica Dăncilă pentru postul de ministru al Justiției, demisionează din magistratură.
Ministerul Justiției anunță că ordinul pentru plata orelor suplimentare de care vor beneficia toți angajații din sistemul penitenciar a intrat în vigoare, fiind publicat în Monitorul Oficial. Prin acesta, se creează baza legală pentru plata majorării de 75% din salariul de funcție pentru munca suplimentară prestată de funcționarii publici cu statut special din sistemul penitenciar și din Ministerul Justiției.
Ministrul Justiției Ana Birchall: a anunțat că vineri MJ a primit de la instanțele competente documentele prin care s-a constatat îndeplinirea condițiilor legale pentru extrădarea lui Radu Mazăre din Madagascar și că a cerut demararea de urgență a procedurii de extrădare.
Augustin Lazăr solicită daune morale de 1 leu și obligarea Ministerului Justiției de a publica pe site-ul propriu un comunicat în care să își ceară scuze public pentru ceea ce scrie în raportul privind activitatea sa managerială, potrivit unei acțiuni depuse, marți, la Curtea de Apel (CA) Alba Iulia.
Ministerul Muncii și Justiției Sociale poartă discuții cu Ministerul Educației pentru a lansa în cel mai scurt termen școlile profesionale, a declarat luni ministrul Muncii, Marius Budăi, referitor la măsurile pe care Guvernul le are în vedere pentru rezolvarea crizei de forță de muncă.
Ea a depus astăzi plângere la ÎCCJ împotriva măsurii preventive, în condițiile Codului de procedură penală. Cauza se află încă în procedură de cameră preliminară, nefiind stabilit deocamdată primul termen de judecată.
Ministerul Justiției va cumpăra 241 de autovehicule pentru reînnoirea parcului auto al instanțelor de judecată, a anunțat ministrul Tudorel Toader. "Transmitem câte unul la fiecare instanță de judecată indiferent de nivelul ei, Înalta Curte având parcul actualizat", a spus Toader.
Renault a depus singura ofertă la Ministerul Justiției pentru livrarea a peste 240 de mașini destinate transportului de documente și persoane în interes de serviciu, argumentul achiziției lansate de stat fiind că aceste autoturisme vor contribui la "creșterea calității actului de justiție".
Ideea înființării instituției nu se bucură de suportul unanim al statelor membre UE, acesta fiind și motivul pentru care înființarea sa a fost întârziată. Soluția a fost găsită de Franța și Germania, care în decembrie 2016 au cerut, printr-o declarație comună, ca Oficiul Procurorului European să fie înființat prin așa-numitul mecanism al "cooperării lărgite" dintre mai multe state UE, prevăzut de tratatele de bază și care permite ocolirea regulii unanimității.
Verificările de securitate pentru persoanele care solicită acces la informații clasificate de la instituțiile de stat vor include și analiza comportamentului acestora pe Internet, în general, și pe rețelele de socializare, în special. Argument: În ultimii 15 ani, activitatea în mediul virtual a personalului Ministerului Apărării a crescut semnificativ, generând riscuri de sabotaj, spionaj, terorism.
Ministerul Justiției a primit cinci oferte pentru realizarea unei analize care să indice cum poate fi dezvoltat noul sistem electronic de management al dosarelor juridice, cunoscut și sub denumirea de ECRIS, proiect estimat la 4,3 milioane de lei, fără TVA, pentru o perioadă de 8 luni.
Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP) a anunțat că peste 300 de sindicaliști vor protesta, miercuri, în fața Ministerului Justiției, față de "indolența și incompetența" ministrului Tudorel Toader. Angajații din penitenciare cer condiții de lucru mai bune, plata orelor suplimentare restante, stoparea împuternicirilor ilegale pe funcții, eliminarea discriminărilor salariale și aprobarea Statutului polițistului de penitenciare. Ei spun că dacă aceste revendicări nu vor primi un răspuns pozitiv concret, vor continua acțiunile în instanțele civile și penale împotriva ministrului Justiției și vor recurge la blocarea activității penitenciarelor.
Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP) anunță că peste 300 de sindicaliști vor protesta, miercuri, în fața Ministerului Justiției, față de "indolența și incompetența" ministrului Tudorel Toader. Angajații din penitenciare cer condiții de lucru mai bune, plata orelor suplimentare restante, stoparea împuternicirilor ilegale pe funcții, eliminarea discriminărilor salariale și aprobarea Statutului polițistului de penitenciare. Ei spun că dacă aceste revendicări nu vor primi un răspuns pozitiv concret, vor continua acțiunile în instanțele civile și penale împotriva ministrului Justiției și vor recurge la blocarea activității penitenciarelor.
Ministerul Justiției și Camera Deputaților au calitatea de reclamanți intervenienți forțați într-un proces intentat în vara anului trecut de către Vadim Benyatov și Mircea Călin Flore, condamnați definitiv în 2015 la închisoare cu executare în dosarul privatizărilor strategice. În acest proces, cei doi foști consultanți ai băncii Credit Suisse au solicitat inițial instanței de contencios administrativ anularea protocoalelor de cooperare încheiate în 2005 și 2009 între SRI și Parchetul General, iar ulterior sesizarea CCR cu privire la neconstituționalitatea acestora. Judecătorii au respins ambele cereri ale celor doi, cu motivarea că protocoalele respective nu sunt acte administrative.
Ministerul Finanțelor a lansat oficial proiectul pentru modificarea legislației insolvenței, operând o serie de modificări față de varianta redactată săptămâna trecută, obținută și prezentată de Profit.ro, cel mai probabil ca efect al criticilor transmise de mediul de afaceri, atât de către avocați, cât și de către practicieni contactați de Profit.ro. Documentul a fost acum avizat și de Ministerul Justitei, condiție necesară pentru a fi adoptat de Guvern. Schimbările importante aduse acum sunt legate de criteriile de ștergere a până la 50% din datoria către stat, introducerea de condiții în care statul poate cesiona creanțe, precum si eliminarea termenului mai scurt în care instanța trebuia să se pronunțe asupra unei cereri de faliment a statului creditor cu peste două treimi, dacă firma în insolvență nu respectă anumite condiții.
Ministerul Justiției blochează proiectul de modificare a legislației insolvenței, prezentat de Profit.ro aici, și proiectele de legislație pentru Fondul Suveran de Investiții și Dezvoltare, a acuzat ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, adăugând, că, în opinia sa, comportamentul oficialilor de la Ministerul Justiției reprezintă „o încercare de fugă de asumare a unor decizii”. Dacă în cazul proiectului de modificare a legislației insolvenței, Ministerul Justiției evită să acorde un aviz, în ce privește Fondul Suveran a blocat proiectul transmițând un volum foarte mare de informații.
Proteste în fața penitenciarelor ar urma să aibă loc începând de vineri, conform Federației Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP), care cere rezolvarea urgentă a revendicărilor ce țin de îmbunătățirea condițiilor de lucru și de respectarea drepturilor salariaților, dar și demiterea ministrului Justiției, Tudorel Toader, acuzat de incompetență. Sindicaliștii spun că dacă în urma acestor acțiuni de protest autoritățile nu vor reacționa, iau în calcul blocarea activității penitenciarelor.
Ministerelor Educației, Sănătății, Internelor și Justiției, precum și Ministerului Public, le-au fost repartizate în total, în 2016, peste 17,5 milioane lei din valorificarea bunurilor și sumelor de bani confiscate de stat în procese penale cu sentințe de condamnare rămase definitive. Banii au fost repartizați în 2016 și au fost incluși în bugetele pe 2017.
Vodafone România a câștigat licitația organizată de Ministerul Justiției pentru furnizarea, în următorii 4 ani, de servicii integrate de telefonie fixă și mobilă, urmând să încaseze 646.664,25 lei, fără TVA, potrivit datelor consultate de Profit.ro.
Orange Romania și Vodafone Romania, primii doi operatori locali de comunicații mobilă, au depus oferte pentru furnizarea de servicii integrate de telefonie fixă și mobilă, contractul fiind estimat la 1,06 milioane de lei, fără TVA, pe o perioadă de 4 ani.
Guvernul a adoptat în ședința din 27 septembrie o hotărâre de modificare a actului normativ de funcționare a Academiei Naționale de Informații "Mihai Viteazul" din subordinea Serviciului Român de Informații (SRI) fără a fi pus în prealabil proiectul acesteia în dezbatere publică. HG-ul se referă la categoriile de persoane care pot urma cursurile și programele de pregătire ale Academiei.
Planul de anul trecut al Guvernului era ca atât DNA, cât și Agenția Națională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate (ANABI) să se mute în Hotelul Triumf, unul dintre cele mai valoroase active aflate în portofoliul RA-APPS, după cum Profit.ro a relatat în premieră la acea dată. În cele din urmă s-a renunțat la idee.
Ministerul Justiției a atribuit Companiei Naționale Poșta Română (CNPR) contractul de furnizare de servicii poștale destinate instanțelor, valoarea acestuia fiind de 18,2 milioane de lei, fără TVA, pe o perioadă de un an.
Fostul șef al ANI Horia Georgescu, Marius Iosif, Laura Iulia Scântei, printre cei care au intrat în arhiva SIPA în calitate de membri ai comisiilor de inventariere, conform listei făcute publice joi de Ministerul Justiției.