Republica Moldova importă, via România, pentru a doua zi consecutiv gaze prin intermediul Coridorului Transbalcanic, traseu care n-a fost folosit de la 1 ianuarie 2020 decât pentru tranzitul de gaz provenit, în principal din gazoductul Turk Stream, de către companiile din România și Ungaria.
România a început sâmbătă la orele prânzului exportul de gaze către Republica Moldova prin conducta Iași-Ungheni, au declarat reprezentanții Transgaz pentru Agerpres, preluată de Hotnews.ro.
Purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a lansat un atac dur la adresa președintelui Republicii Moldova Maia Sandu, întrebând ce a făcut ”cetățeana României” pentru cetățenii Republicii Moldova și afirmând că Rusia a ajutat întotdeauna Chișinăul, iar în schimb autoritățile moldovene propagă rusofobia la comanda Occidentului, relatează deschide.md.
Compania Energocom din Republica Moldova a anunțat că va procura din nou energie electrică de la compania românească Hidroelectrica, de 100 de MWh bandă (24 de ore din 24), în perioada 1-11 decembrie, și 20 MWh bandă din 12 decembrie până pe 31 decembrie.
Republica Moldova a importat de pe piața spot de profil din România energie electrică la prețul mediu de 231 euro/MWh în prima lună de activitate a furnizorului de stat de peste Prut, Energocom, la bursa OPCOM de la București, potrivit datelor companiei basarabene.
România își majorează exporturile de energie electrică în Republica Moldova, după cea de-a doua pană consecutivă gravă de curent survenită peste Prut ca urmare a atacurilor Rusiei asupra infrastructurii energetice a Ucrainei și în condițiile în care Chișinăul nu mai primește electricitate nici de la ucraineni, nici de la centrala pe gaze Cuciurgan din regiunea separatistă Transnistria.
Autoritatea Aeronautică Civilă (AAC) din Republica Moldova a finalizat inspecția inopinate efectuate la operatorul aerian național „Air Moldova”, scrie unimedia.info.
Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor Ionel Scrioșteanu prezintă stadiul lucrărilor pe Lotul 1 al Autostrăzii Moldova A7, arătând că au fost turnați deja 21 de piloți pentru nodul rutier de la kilometrul 0, că s-a finalizat eliminarea elementelor pirotehnice de pe șantier și se lucrează la devierea DN 1D.
România a solicitat joi la Bruxelles, în cadrul unei reuniuni extraordinare a Consiliului UE pe energie, introducerea unui plafon de preț pentru toate tranzacțiile cu gaze naturale din Uniune și a criticat proiectul de Regulament privind măsurile de întrajutorare între statele membre în caz de criză a gazelor elaborat de Comisia Europeană, transmițând că trebuie sprijinită și Republica Moldova, aflată într-o situație energetică dramatică.
Mai multe localități din Republica Moldova, inclusiv municipiul Chișinău, au rămas fără energie electrică ca urmare a unor noi atacuri cu rachete ale Rusiei asupra infrastructurii critice din Ucraina, relatează presa de peste Prut, estimând că sute de mii de consumatori au rămas fără curent.
Declarația președintei Maia Sandu de la reuniunea „Platformei de Sprijin pentru Rep. Moldova”, care are loc zilele acestea la Paris, precum că urmează o iarnă complicată, reprezintă o declarație realistă și evidențiază problemele grave cu care se confruntă țara, arată o analiză Radio Chișinău, preluată de Rador.
Compania rusă Gazprom va reduce din 1 decembrie cu 56,5% livrările de gaze naturale către Republica Moldova, acuzând că numai o parte din volumul de gaze pe care-l livrează acestei țări prin conductele care traversează Ucraina ajunge efectiv în Republica Moldova, relatează agenția EFE și presa de peste Prut.
Producătorilor de energie electrică din surse fosile din România li s-ar putea permite să practice prețuri mai mari de 450 lei/MWh la curentul vândut furnizorului de stat Energocom din Republica Moldova pentru a-și îndeplini obligația legală de a contribui, în limita cantităților de curent din producția proprie disponibile, la menținerea securității în alimentarea cu electricitate a consumatorilor de peste Prut.
România a acordat Ucrainei ajutor energetic de avarie în lunile august și septembrie ale acestui an, constând în livrări de electricitate menite să echilibreze tensiunea din rețeaua interconectată a Europei Continentale, care devenise oscilantă ca urmare a sincronizării de urgență la ea în martie a sistemelor energetice vecine din Ucraina și Republica Moldova, la mai puțin de o lună de la startul agresiunii militare a Rusiei.
Neutralitatea nu te apără de rachete, dar ea trebuie apărată și, prin urmare, suntem obligați să ne apărăm spațiul aerian, a declarat președintele legislativului de la Chișinău, Igor Grosu, care a anunțat că autoritățile moldovene au cerut României și Ucrainei să monitorizeze și să protejeze spațiul aerian al Republicii Moldova, relatează joi Radio Chișinău.
Autoritățile de la Chișinău au anunțat restabilirea alimentării cu energie electrică a întregii Republici Moldova, după pana masivă de curent de marți cauzată indirect de atacurile Rusiei asupra sistemului energetic al Ucrainei, însă datele oficiale ale operatorului de transport și sistem român Transelectrica arată că, deocamdată, nu există fluxuri de energie dinspre România peste Prut.
Republica Moldova se confruntă cu întreruperi masive ale alimentării cu energie electrică, cauzate indirect de bombardamentele Rusiei asupra Ucrainei.
Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) acordă Republicii Moldova un împrumut de 200 milioane de euro pentru achiziții de gaze naturale în regim de urgență.
Republica Moldova a apelat la ajutorul României pentru a evita o criză a energiei electrice, după ce Ucraina a interzis exportul de electricitate, însă preferă piața ucraineană pentru a-și rezolva criza de pe piața gazelor. În pofida crizei de alimentare cu gaze în care se află, dar și a declarațiilor administrației de la Chișinău, nicio companie de peste Prut, nici măcar cea desemnată de guvernul modovean, Energocom, nu a înmagazinat niciun mc de gaz în România. În plus, interconectorul de la Ungheni este în continuare nefolosit, deși Transgaz scoate zilnic la licitație capacitate de rezervat.
România asigură astăzi Republica Moldova cu energie electrică în proporție de aproape 90 la sută prin contractele comerciale, de pe bursa de electricitate și în baza contractului de avarie. România vinde Moldovei o cantitate de energie fără precedent, după cum a declarat pentru Radio Chișinău directorul companiei de stat Energocom, Victor Bânzari.
Republica Moldova a importat pentru prima dată în istorie gaze naturale din Occident, cantitățile achiziționate de către furnizorul de stat Energocom tranzitând dinspre Vest conductele magistrale ale Slovaciei și Ucrainei.
România a intrat în această iarnă cu cel mai redus grad de umplere a lacurilor de acumulare din ultimii 4 ani, de 69,93% din capacitatea totală, spre deosebire de gradul înmagazinărilor de gaze, care se situează la un nivel record, de 96,6%. Vremea secetoasă a condus nu numai la un grad redus de umplere a lacurilor de acumulare, ci și la scăderea cu o pătrime a energiei electrice generate de cel mai important producător de electricitate autohton, Hidroelectrica, comparativ cu anul trecut, factor care a contribuit la creșterea prețurilor pe piața locală. Miercuri, de exemplu, prețul spot din România era cel mai ridicat din Europa, de 213 euro/MWh.
Republica Moldova și România "își croiesc" împreună soarta, ca parte a lumii libere, Chișinăul în drum spre Uniunea Europeană, iar Bucureștiul "mai puternic" în UE, a afirmat președintele țării vecine, Maia Sandu, la conferința internațională dedicată femeilor organizată la Palatul Parlamentului.
Republica Moldova are astăzi deficit comercial de energie electrică de peste 4.000 MWh, în condițiile în care nu s-a semnat contract de furnizare pentru noiembrie cu centrala pe gaze naturale de la Cuciurgan din regiunea separatistă Transnistria, care asigura până nu demult grosul aprovizionării, a anunțat luni seară vicepremierul de la Chișinău, Andrei Spînu.
Republica Moldova ar putea importa gaze din România nu numai prin punctul de interconectare de la Ungheni, pe care, cel puțin deocamdată, refuză să-l utilizeze, ci și prin cel de la Isaccea, de pe coridorul Transbalcanic, care nu mai este folosit de mai mult timp. Operatorul de sistem și transport gaze de la Chișinău, Moldovatransgaz, a anunțat că de la 1 noiembrie va scoate la licitație, pe platforma regională RBP, rezervarea capacităților în punctele de interconectare aflate pe traseul coridorului Transbalcanic, prin care, până în urmă cu câțiva ani, era exportat gazul rusesc către România, Turcia, Bulgaria, Grecia și celelalte state din peninsulă și care între timp a fost înlocuit de Gazprom cu Turk Stream.