Ucraina a suspendat folosirea noului coridor instituit pentru exportul de cereale pe Marea Neagră, care trecea prin apropierea apelor teritoriale ale României, din cauza unei posibile amenințări din partea avioanelor de luptă și a minelor marine rusești, au declarat joi compania de consultanță Barva Invest, cu sediul la Kiev, și o firmă de securitate britanică, relatează Reuters.
Cele circa 6 luni de producție de gaze de anul trecut, în care s-au extras cam 600 milioane metri cubi, le-au adus concesionarilor de la Midia profituri nete comulate în sumă de peste 1,2 miliarde lei, într-un an cu scumpiri istorice pe piețele angro europene, pe fondul agresiunii militare a Rusiei împotriva Ucrainei, care a dus la reducerea masivă a exporturilor de gaze în UE ale gigantului rus de stat Gazprom.
În cele 6 luni și jumătate de producție din 2022, din exploatarea offshore Midia s-au extras circa 600 milioane metri cubi de gaze naturale, după cum a relatat Profit.ro. Producția totală internă a României de anul trecut (pe tot anul) s-a ridicat la aproape 10 miliarde metri cubi.
Proiectul României de dezvoltare a zăcământului de gaze offshore Neptun Deep este prins într-o dispută diplomatică, din cauza opoziției Austriei de a permite României să intre în spațiul Schengen, scrie Financial Times.
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a semnat transmiterea în avizare interministerială a proiectului de lege privind măsurile necesare pentru exploatarea energiei eoliene offshore, în actuala variantă a proiectului Guvernul urmând să aprobe, cel târziu la finalul lunii iunie 2025, perimetrele eoliene offshore din Marea Neagră care pot fi concesionate.
OMV Petrom, operatorul concesiunii offshore de gaze naturale Neptun Deep, cea mai mare din Marea Neagră românească, la care este partener egal cu producătorul de profil controlat de stat Romgaz, a solicitat acord de mediu din partea autorității competente în domeniu pentru șantierul de la Tuzla pe care se vor derula lucrările necesare pregătirii exploatării concesiunii.
Premierul Marcel Ciolacu le-a transmis șefilor OMV AG și OMV Petrom că Legea offshore nu va fi modificată și că speră, totodată, că atitudinea Austriei față de aderarea României la Schengen nu va strica imaginea OMV Petrom, cel mai mare producător de hidrocarburi și carburanți din România, totodată producător de energie electrică.
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că i-a solicitat CEO-ului grupului austriac OMV, acționarul majoritar al OMV Petrom, cel mai mare producător de țiței, gaze și carburanți din România, închiderea pe cale amiabilă a litigiilor cu statul român.
Două persoane au fost murit în inundații provocate de ploi torențiale în municipalitatea Țarevo din regiunea bulgară a Mării Negre, a declarat un oficial local, relatează Reuters și BTA.
Turism, Hoteluri, Restaurante Marea Neagră a înregistrat în primul semestru din 2023 o cifră de afaceri de 10,632 milioane lei, cu 236,39% mai mare față de cea din perioada similară a anului trecut, conform datelor transmise Bursei de Valori București.
Cotațiile la grâu au urcat miercuri, de la cel mai redus nivel din iunie, în urma escaladării ostilităților între Ucraina și Rusia în zona căilor navigabile cheie de la Marea Neagră, transmit Reuters și Bloomberg.
Consiliul de Miniștri din Bulgaria a hotărât deschiderea unei licitații pentru prospectarea și explorarea petrolului și gazelor naturale în zona Blocul 1-26 Tervel, care se află în zona economică exclusivă a Bulgariei din Marea Neagră. Blocul se întinde pe o suprafață de 4.032 kilometri pătrați.
Gigantul american de asset management Carlyle a decis să retragă 5 milioane de dolari din capitalul vehiculului juridic românesc prin intermediul căruia controlează majoritar compania petrolieră Black Sea Oil&Gas (BSOG), operatorul și cel mai mare concesionar al perimetrului offshore de gaze naturale Midia din Marea Neagră românească, unde producția a început în urmă cu mai bine de un an.
Incendiul uriaș care a izbucnit vineri dimineață în terminalul de marfă portului Novorosisk din Rusia, pe unde rafinăriile din România importă țiței kazah, nu a afectat activitatea acestuia, a anunțat operatorul acestuia, Caspian Pipeline Consortium (CPC), care a solicitat presei să se informeze numai din surse oficiale.
Gas Plus Dacia, cu 10% din concesiune, a terminat anul trecut cu rulaj de 422,7 milioane lei și profit net de 54,6 milioane lei, potrivit datelor raportate Ministerului Finanțelor Publice (MFP). Petro Ventures Resources (20%) a înregistrat în 2022 cifră de afaceri de 845,4 milioane lei și profit net de 93,9 milioane lei. BSOG (70% și operator) nu și-a raportat încă rezultatele financiare pe anul trecut, însă se poate estima, extrapolând datele partenerilor, că cifra sa de afaceri din 2022 a fost în jur de 3 miliarde de lei.
Cotația grâului a crescut luni, pe piețele din Asia, după ce duminică o navă militară rusă a deschis focul asupra unei nave-cargo în Marea Neagră pentru a o opri pentru verificări, ceea ce a crescut tensiunile într-o zonă importantă pentru exporturile de cereale, transmite Bloomberg.
Primele proiecte de centrale eoliene ar putea fi instalate în Marea Neagră în 2027-2028, acolo existând un potențial imens, pe care România nu-l va exploata integral probabil niciodată, susține ministrul Energiei, Sebastian Burduja.
Ucraina, care încearcă să formeze rute maritime sigure în Marea Neagră, a început să înregistreze nave care doresc să utilizeze coridorul pe care l-a anunțat la începutul acestei săptămâni, a declarat sâmbătă o agenție locală de presă.
Lipsa de nave a Rusiei și apetitul tot mai scăzut al comercianților de cereale din Occident pentru a face afaceri cu Moscova se adaugă la creșterea costurilor de transport al grâului rusesc, într-un moment în care războiul din Ucraina s-a extins periculos de aproape de rutele vitale de aprovizionare din Marea Neagră, relatează Reuters.
Navigația din Marea Neagră devine din ce în ce mai riscantă. În weekend, pentru prima dată de la începutul războiului din Ucraina, exportul maritim al Rusiei a fost pus în pericol de un atac cu drone al forțelor armate de la Kiev care au vizat un tanc petrolier și o altă navă comercială. Tancul petrolier se îndrepta către portul Novorosisk, de unde rafinăriile din România se alimentează cu materie primă, țiței de import de origine kazahă.
Meteorologii au emis, duminică după-amiază, avertizări Cod roșu de vijelie puternică, ploi torențiale și grindină, în județele Constanța, Ialomița și Călărași. Vântul va sufla cu rafale de peste 90 de kilometri pe oră.
Rusia a anunțat, sâmbătă, că a trimis unul dintre avioanele sale de luptă pentru a intercepta o dronă americană Reaper despre care crede că se apropia de frontiera sa pe deasupra Mării Negre și care apoi s-a întors, informează AFP.
Agenția Națională pentru Resurse Minerale (ANRM) a confirmat planul de dezvoltare a celor două zăcăminte comerciale, Domino și Pelican Sud, de pe Neptun Deep, cel mai mare perimetru offshore de gaze naturale din Marea Neagră românească, concesionat de OMV Petrom (care este și operator al concesiunii) și Romgaz.
Companiile energetice Petrom și Romgaz au anunțat luna trecută planuri de dezvoltare a zăcământului de gaze offshore Neptun Deep al României, scrie Atlantic Council. Dezvoltarea zăcământului este un semn bun pentru securitatea energetică mai largă a Mării Negre – și are potențialul de a avea un impact geopolitic și economic asupra regiunii, în special prin oferirea unei alternative la gazul rusesc, slăbind astfel influența Moscovei.
Acționarii Romgaz, companie care luna trecută a anunțat, împreună cu partenerul său OMV Petrom, că a adoptat decizia de investiție în cel mai important proiect offshore din apele teritoriale ale României, Neptun Deep, au aprobat joi acordarea unui împrumut de 454 milioane dolari filialei "Romgaz Black Sea Limited” (RBSL), companie achiziționată de la Exxon și rebotezată, prin care compania este implicată la proiectul Neptun Deep, confirmând astfel o informație publicată de Profit.ro.