Lucrările la proiectul amenajării hidroenergetice Răstolița au început în 1989. La acea dată, costul total al investiției era estimat la peste 162 de miliarde de lei "ceaușiști".
Relațiile comerciale între România și Republica Modova s-au triplat în 10 ani, ajungând la 3 miliarde euro.
Criticul și istoricul literar Nicolae Manolescu a murit la vârsta de 84 de ani, fiind deplâns de colegi scriitori și critici.
Decanul Facultății de Științe Politice din cadrul Universității din București (FSPUB), Cristian Preda, a anunțat că Senatul universității a decis să retragă titlul de doctor honoris causa acordat în anul 1973 lui Nicolae Ceaușescu.
Președintele PNL Nicolae Ciucă a susținut, la Prima TV, că Emil Boc poate să aleagă: fie va candida pentru un nou mandat de primar la Cluj, fie va deschide lista liberalilor la alegerile europarlamentare. De asemenea, liderul PNL a spus, în contextul listei pentru Bruxelles, că are o relație foarte bună cu fostul director al SRI Eduard Hellvig, pentru care ”ușa partidului e deschisă”.
Președintele Partidului Național Liberal, Nicolae Ciucă, susține că ideea comasării alegerilor ar putea aduce o prezență mai mare la vot și nu ar fi pentru prima oară când s-ar desfășura alegeri europarlamentare în același timp cu cele locale. ”Dacă ne uităm, din iunie până în decembrie, cu toții vom fi ocupați și preocupați de ceea ce se va întâmpla pe scena politică. Pentru că este o bătălie în urma căreia cel care va câștiga ia totul, iar ceilalți trebuie să o ia de la început, ceea ce este foarte corect. Și atunci nu cred că ne putem permite în contextul actual să sacrificăm o jumătate de an doar pentru un astfel de plan care se derulează pe cele șase luni”, a argumentat liderul liberal.
După mandatul de un an și șapte luni de premier, pot să mă uit în urmă și să văd că economia României a crescut cu 4,7%, că am lăsat în valoare nominală un PIB care a crescut cu 47 de miliarde, peste așteptări. A fost pentru prima dată când am depășit prognoza cu aproape 47 de miliarde de euro. Deci doar depășirea reprezintă PIB-ul pe care îl avea România în anii 2000. Și am ajuns la 300 de miliarde de euro valoarea nominală a PIB, ceea ce a reprezentat un prag, care a fost depășit. În 2023 am putut să discutăm de un PIB în valoare nominală de 330 de miliarde de euro”, a declarat Nicolae Ciucă, sâmbătă, la emisiunea Insider Politic de la Prima TV.
Omul de afaceri Nicolae Badea (75 de ani), cu investiții în companii IT, de alimentație publică și imobiliare, pregătește actele necesare construirii unui ansamblu imobiliar amplu cu birouri, apartamente și aparthotel, în locul clădirii din nordul Bucureștiului care adăpostește sediile principalelor sale firme. Ținând cont de profilul de afaceri afișat în ultimul timp, cel mai probabil, terenul și proiectul gândit pe el vor fi vândute, apreciază sursele Profit.ro din piața imobiliară.
Premierul Marcel Ciolacu (lider PSD) s-a arătat deranjat de întrebările adresate de președintele PNL, Nicolae Ciucă. Acesta din urmă l-a întrebat pe Ciolacu dacă „este de acord să mențină angajamentul asumat în coaliție de a nu mări taxe și impozite în 2024, de a nu modifica pilonul 2 al pensiilor și de a-și ține cuvântul față de profesori pentru a le majora salariile așa cum Guvernul s-a angajat în acest an, astfel încât în 2024 profesorii să ajungă la 50% din grilă nouă de salarizare”.
Președintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat că dacă Nicușor Dan vrea să mai primească susținerea PNL, pentru o nouă candidatură la Primăria Capitalei, are o singură soluție, să se înscrie în PNL.
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că va veni împreună cu președintele PNL, Nicolae Ciucă, cu o modificare legislativă pe zona de evaziune fiscală și a precizat că a venit timpul ca toată lumea să plătească impozit. El a menționat că dacă nu se înțelege de vorbă bună, atunci vom avea legislația foarte bine pusă la punct.
Startup-ul fintech Assetto, proiect anunțat încă de anul trecut de către Profit.ro, își va lansa aplicația mobilă pe piața locală în primul trimestru din 2024. Fondatorii Assetto sunt Bogdan Almași (CEO) și Andra Costin (CMO), iar acum startup-ul i-a atras ca investitori și parteneri pe Nicolae Rațiu și Răzvan Raț.
Președintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, la sediul partidului, că nu ne permitem ca anul viitor să mai creștem taxe și impozite, pentru că nu putem să venim cu încă o povară pe mediul pentru afaceri. ”Trebuie să se facă digitalizarea, asigurarea resurselor financiare, o problemă de siguranță națională” a mai spus președintele liberal
Liderul PNL, Nicolae Ciucă, spune că va candida la alegerile prezidențiale din 2024 dacă partidul îi va cere.
Președintele Partidului Național Liberal, Nicolae Ciucă, aflat în județul Maramureș, a făcut o vizită pe șantierul podului peste Tisa și a remarcat faptul că este absolut necesar să fie finalizate și gândite și alte proiecte pentru strângerea legăturilor între România și Ucraina.
Nicolae Ciucă, președintele PNL, a anunțat vineri în ședința conducerii PNL că vrea să candideze la alegerile prezidențiale din 2024, au declarat pentru G4Media surse liberale. El spusese încă din discursul inaugural că PNL trebuie să dea viitorul președinte al României.
Președintele Senatului, Nicolae Ciucă, a anunțat, la Conferința "Leadership politic în identitate creștină", organizată de Grupul de Rugăciune al Parlamentului, că va sprijini ideea de a crea o capelă în clădirea Legislativului.
Prim-vicepreședintele PNL Rareș Bogdan a susținut, la Prima TV, că Nicolae Ciucă este în acest moment candidatul partidului la alegerile prezidențiale. Rareș Bogdan respinge ideea unei candidaturi comune cu PSD pentru Cotroceni și militează ca liberalii să meargă într-o alianță de dreapta alături de USR.
Omul de afaceri Dan Nicolae Popoviciu, director general al Metav și nepot al lui Gabriel „Puiu“ Popoviciu (63 de ani), vrea să cumpere un teren de 3 hectare din cartierul orădean Tineretului, pe care se pregătește dezvoltarea unui parc de retail și a unui ansamblu rezidențial, potrivit documentelor analizate de Profit.ro. Proprietatea este amplasată chiar lângă viitorul supermarket Lidl din cartier și în apropierea fabricii de cauciucuri Nokian.
Președintele PNL, Nicolae Ciucă, a prezentat elementele fundamentale pe care PNL le-a susținut și continuă să le susțină pentru angajarea acestei răspunderii Guvernului, și anume menținerea cotei unice de impozitare și a cotei de impozitare la dividente la 8%, iar la nivelul întregii structuri guvernamentale să fie identificate acele măsuri prin care marile companii să plătească impozit pe profitul realizat în țara noastră
Șeful interimar al Inspecției Muncii, Mihai Nicolae Ucă, a declanșat o campanie națională de control pentru verificarea legalității la centrele de asistență socială.
Grupul Accession Capital Partners (ACP), care a contribuit la dezvoltarea unor afaceri precum Euroins, Amethyst și Carpatina și care a lansat în urmă cu un an un nou fond de investiții, specializat pe facilitarea de împrumuturi companiilor mijlocii din Europa Centrală și de Est, inclusiv pentru România, cumpără un pachet de acțiuni la furnizorul de servicii de imagistică Medicales, au transmis pentru Profit.ro reprezentanții fondului de investiții.
Grupul Cerealcom, al omului de afaceri Mihai Anghel, cel mai mare trader de cereale cu capital autohton, a semnat o facilitate de credit revolving de tip club loan în valoare totală de 100 milioane euro. Aceasta finanțare va susține operarea unei baze logistice moderne, dar și extinderea bazei de achiziție și exportul cerealelor. Creditul include și o clauză de tip acordeon, care îi va permite companiei să acceseze o majorare a finanțării de 50 de milioane de euro.
Valoarea acțiunilor deținute de președintele directoratului Hidroelectrica (H2O), Nicolae Badea, la compania pe care o conduce s-a majorat cu peste 16 mii de lei la finalul primei zile de tranzacționare, comparativ cu prețul de achiziție.
Compania de administrare a fondurilor private de investitii (private equity) Value4Capital, înregistrată în Polonia, care a fost un acționar important al MedLife, a achiziționat retailerul român Clarfon, specializat în aparate auditive, cu sprijinul grupului Accession Capital Partners (ACP), care s-a implicat anterior în afaceri precum Euroins, Amethyst și Carpatina și care a lansat în vara anului trecut, cum a anunțat atunci Profit.ro, un nou fond de investiții, specializat pe facilitarea de împrumuturi companiilor mijlocii din Europa Centrală și de Est, inclusiv pentru România. Aceasta este prima investiție în România derulată prin noul fond, ACP Credit.