UMB a apelat, pentru lucrările la Autostrada Transilvania, la un utilaj de mare tonal, o macara pe care cei care au vizionat filmarea o denumesc "Operațiunea Monstrul".
Hotelul Doubletree by Hilton Oradea, clasificat cu 4 stele și aflat în portofoliul companiei SIF Hoteluri, controlată aproape integral de SIF Banat-Crișana, face obiectul unei promisiuni bilaterale de vânzare-cumpărare, pentru 11 milioane euro.
Un orădean a dat în judecată compania ungară Wizz Air și a învins-o în justiție, printr-o sentință în primă instanță.
Judecătoria Oradea l-a condamnat pe milionarul Victor Micula la 2 ani de detenție în dosarul în care este acuzat de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, pornit după ce, în 2019, a tras cu o armă de asalt pe un pod din Oradea. Sentința nu este definitivă.
Șantierul unui drum de legătură cu o centură din zona metropolitană a Oradei este blocat din cauza descoperirilor arheologice.
Compania finlandeză Nokian Tyres, care și-a mutat producția din Rusia spre România, caută peste 500 de muncitori pentru fabrica din Bihor, a cărei construcție a început deja. Este vorba despre o investiție-gigant, de 650 milioane de euro, producția urmând să înceapă în 2025.
Lucrările la drumul expres care leagă Centura Oradei de Autostrada Transilvania au fost reluate.
Unul dintre cele mai importante monumente istorice ale Oradiei, complexul Rimanóczy de pe strada Nicolae Grigorescu din centrul municipiului, care include fostul Hotel Crișul Repede și fosta cafenea Royal, convertită ulterior în restaurantul Oradea, iar mai târziu în localul Butoiul de Aur, a intrat în șantier.
Lucrările la drumul expres care leagă Centura Oradei de Autostrada Transilvania au fost reluate.
Transportul pe calea ferată pe toată zona cuprinsă între Cluj-Napoca și Oradea va fi înlocuit cu transportul cu autocare sau autobuze, începând cu data de 8 ianuarie 2024, a anunțat Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF), pe pagina sa de Facebook.
Primarul municipiului Oradea, Florin Birta, anunță deschiderea circulației pe cele șapte pasaje construite în centrul municipiului Oradea, ”cadoul” oferit locuitorilor pe final de an. Președintele Consiliului Județean, Ilie Bolojan, apreciază că este una dintre cele mai mari lucrări realizate în oraș în ultimii 30 de ani.
Licitația pentru execuția lucrărilor de construire a celor 140 kilometri ai drumului expres Oradea – Arad va fi lansată în a doua jumătate a lunii ianuariÎe, a anunțat președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan.
Nokian Tyres angajează sute de oameni la Oradea, pe măsură ce lucrările avansează.
Primăria Oradea a inaugurat Incubatorul de afaceri, denumit "Cresc Oradea Mare", o investiție de 24 de milioane de lei, derulată timp de cinci ani și realizată prin reabilitarea clădirii fostului Spital de neuropsihiatrie, abandonat și aflat în ruină, din strada Louis Pasteur nr. 28.
Accor, lider mondial în industria ospitalității, a semnat un acord de franciză cu Grand Hotel West pentru deschiderea unui hotel Mercure în Oradea la începutul lui 2026.
Lucrările la drumul expres care leagă Centura Oradei de Autostrada Transilvania sunt realizate în proporție de 88%.
Consilierii Locali ai municipiului Oradea și consilierii județeni au aprobat joi, în unanimitate, un proiect în premieră pentru România, privind realizarea unei rețele de „tram-tren”, relatează ebihoreanul.ro. Proiectul vizează municipiul Oradea și Zona Metropolitană, obiectivul fiind ca locuitporii județului să poată ajunge mai rapid și mai confortabil, de exemplu, din Toboliu în centrul orașului sau în Parcul Industrial din Șoseaua Borșului ori din Borș în Felix, cu același abonament OTL.
Lucrările la o conexiune rutieră de mare viteză în vestul țării au debutat în 2022, iar la finalul acestui an, în decembrie, ele ar putea fi gata. Astfel primul tronson de drum expres din vestul țării - parte din DEx11 Oradea - Arad - ar putea fi inaugurat înainte de termen.
Ministrul mediului anunță că luni, în prezența ministrului Mircea Fechet, a fost semnat acordul de mediu pentru drumul expres Oradea-Arad. Drumul expres (DX) Oradea-Arad va avea o lungime de 119 kilometri, cu două benzi de circulație pe sens și vor fi construite 75 de pasaje supraterane și poduri peste cursuri de apă și intersecții cu alte drumuri. Ministrul Mircea Fechet a afirmat că Drumul expres Oradea-Arad este cel mai mare proiect de infrastructură rutieră pe care autoritățile locale l-au preluat de la Ministerul Transporturilor, fiind inclus în proiectul Via Carpatia, alături de autostrada Calafat -Lugoj
Primarul Oradiei, Florin Birta, a anunțat că autoritățile locale, adică Primăria Oradea și Consiliul Județean, reiau demersul de căutare a unei companii private care să opereze zboruri de la Oradea spre București și spre Londra, anunță Bihoreanul.
BRD Groupe Societe Generale a câștigat o licitație organizată de municipiul Oradea pentru contractarea unei finanțări rambursabile interne în sumă de 100 milioane de lei, pe o perioadă de 9 ani. Estimat la 41,96 milioane de lei, contractul a fost semnat pentru suma de 34,97 milioane de lei.
Președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan, împreună cu primarul Oradiei, Florin Birta, anunțau cu mare fast în 2021 înființarea unei noi companii de stat, Air Oradea, care să deservească Aeroportul local și să opereze cursele externe fără a mai plăti subvenții altor companii aeriene. Publicația ebihoreanul.ro arată că s-au scurs aproape doi ani de la înființarea acestei companii însă ea tot nu funcționează. Mai mult, Oradea a rămas între timp fără curse externe regulate, astfel că orădenii sunt nevoiți să decoleze spre destinațiile lor de pe Aeroporturile din Cluj sau Budapesta.
A fost desemnat cosntructorul pentru lotul 1 al Inelului Rutier Metropolitan, cuprins între Băile Felix și Nojorid, anunță Agenția de presă Rador, care citează Radio Cluj.
Libra Internet Bank, Exim Banca Românească, BRD Groupe Societe Generale și Banca Transilvania s-au înscris la o licitație organizată de municipiul Oradea pentru contractarea unei finanțări rambursabile interne în sumă de 100 milioane de lei, pe o perioadă de 9 ani. Banii vor asigura necesarul de finanțare pe perioada derulării contractelor cu fonduri nerambursabile UE.
Finlandezii de la Nokian Tyres vor porni în luna mai construcția fabricii de anvelope de la Oradea, unitate care ar trebui să înceapă producția de serie în a doua parte din 2024. Investiția totală va fi de 620 milioane euro. Ajutorul de stat solicitat de Nokian pentru realizarea proiectului de investiții este estimat la valoarea nominală de 99 milioane euro.