După ce în urmă cu un an România se număra printre țările cu cele mai mici scăderi provocate de pandemie, în cele din urmă țara noastră a ajuns la coada clasamentului, având cel mai slab parcurs din acest an, la revenirea din Pandemie.
Înmatriculările de automobile din România continuă să recupereze pierderile înregistrate în 2020, chiar dacă ritmul este deocamdată sub cel din 2019, anul dinaintea pandemiei. Potrivit cifrelor transmise de DRPCIV, în luna mai au fost înmatriculate cu 28,37% mai multe autovehicule, comparativ cu anul trecut, și cu 15% mai multe autoturisme.
Înmatriculările de autovehicule noi cu propulsie electric (full electric și plug-in hybrid), precum și cele full hybrid (fără încărcare) au însumat în primele patru luni ale anului peste 3.000 de unități reușind să urce la o pondere de peste 11 procente din piața de autoturisme noi din România.
Statisticile transmise de Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile din România privind înmatriculările din primul trimestru al acestui an arată că industria auto locală a început să recupereze pierderile înregistrate în 2020, anul pandemiei, cele mai active segmente fiind cele electrice și hibrid.
România raportează o creștere a pieței auto, după două luni de scăderi, dar avansul vine la un an de la introducerea carantinei, care a adus blocaje în întreaga industrie auto.
Piața auto a lăsat impresia în luna ianuarie că a clacat, după ce în decembrie urca până la cer. Mai mulți români s-au plâns că au fost trimiși de urgență de dealeri să înmatriculeze mașinile, în decembrie. De fapt, la mijloc au fost mai multe cauze care au dat peste cap piața auto din România în ultimele două luni.
Vânzările de automobile electrice din Germania, cea mai mare piață auto din Europa, au crescut de trei ori în 2020, potrivit unui anunț oficial al autorităților. Germania a demarat anul trecut un amplu program de subvenționare a achizițiilor de mașini electrice și hibrid.
După a treia lună consecutivă de creștere, piața auto din România cunoaște o evoluție remarcabilă a vânzărilor de vehicule electrificate. Cu numai o lună înainte de finalul anului, segmentul celor care se încarcă la priză aproape s-a dublat, în comparație cu anul trecut.
Vânzările de automobile electrice au urcat la 10% din piață, o pondere aproape greu de imaginat în urmă cu doar câțiva ani, iar împreună cu motorizările hibrid cota depășește 20%, într-un context dificil care a favorizat noile propulsii alternative.
Automobilele cu baterii, complet electrice, hibride cu încărcare sau hibride au însumat în luna septembrie un sfert din totalul vânzărilor de automobile noi vândute în Europa, în special cu ajutorul noului model ID.3 de la Volkswagen.
Vânzările automobilelor electrice din România au continuat să crească rapid și în luna septembrie, în pofida scăderii de peste 30% a pieței auto, în acest an.
Dacia Sandero reușește să se mențină în topul celor mai vândute autoturisme din Europa, cu o lună înainte de lansarea noii generații. Modelul românesc este al patrulea cel mai vândut model de clasă B, după Renault Clio, Peugeot 208 și Opel Corsa.
Achizițiile de mașini electrice în Europa au accelerat în luna a șaptea la o cotă de piață de 18%, un nivel aproape greu de imaginat în urmă cu numai 2-3 ani. Înmatriculările de autoturisme și-au revenit aproape complet, menținând o scădere de numai 4%, însă Dacia a pierdut din cota de piață în fața concurenților.
Vânzările de automobile electrice și plug-in hybrid din Europa au depășit nivelul înregistrat în China, pe primele șapte luni ale anului, ca urmare a programelor extinse de subvenționare a achiziției de astfel de autmobile.
Datele privind înmatriculările de autovehicule din România arată că, în pofida unei scăderi procentuale, înmatriculările au crescut față de lunile anterioare, chiar dacă în comparație cu luna similară din 2019 volumul este mai mic.
BMW Group a publicat datele privind vânzările pe primele șase luni ale anului, precizând că acestea au fost afectate de efectele închiderii temporare a showroomurilor din lumea întreagă. Compania germană a înregistrat o scădere de peste 20 de procente a livrărilor celor trei mărci din grup.
Europa a depășit pentru prima dată China la numărul de vehicule electrice înmatriculate, potrivit unor date colectate de analiști din cele mai mari piețe din Europa.
România a înmatriculat 1.506 automobile cu propulsie electrică sau hibridă, în 2019, potrivit datelor ACEA, care centralizează situația din Europa. România raportează în continuare mașinile plug-in hibrid la grămadă cu cele electrice.
BMW Group a fost depășit în UE pe piața de vehicule electrificate, așa cum sunt denumite toate vehiculele care au, cel puțin parțial, o propulsie bazată pe energia electrică, dar rămâne lider în Germania.
Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile din România (APIA) anunță o scădere a pieței auto în noiembrie, a doua scădere din acest an, după cea din martie. Vorbim despre livrări facturate, în acest caz, nu înmatriculări, anunțate anterior de MAI.
Livrările de autoturisme au crescut cu 11,7% în acest an, după 10 luni, potrivit datelor transmise de APIA, asociația industriei auto. Importurile de mașini de import au depășit ca ritm vehiculele autohtone, dar creșterea este prezentă pe ambele segmente de piață.
Datele privind livrările de autovehicule din România, raportate de APIA, asociația patronală a industriei, confirmă creșterile anunțate de MAI, pe baza înmatriculărilor. În luna septembrie, s-au vândut cu aproape 10% mai multe mașini față de anul trecut.
Analizele de preț pentru industria auto globală arată că un automobil a ajuns să coste, în medie, în 2019, aproximativ 26.000 de euro, în timp ce mașinile electrice încă sunt la un nivel înalt.
Vânzările de automobile electrice la nivel global au crescut în primele șase luni ale anului cu 92%, ajungând la un nivel de 765.000 de unități, potrivit datelor Jato Daynamics.
Avansul din lunile februarie și martie al lui Tesla Model 3, când a înregistrat un număr uriaș de înmatriculări, depășind atât vehiculele electrice de pe piață, dar și concurenții din segmentul mediu, Audi A4, BMW Serie 3 și Mercedes C Class, a fost numai un foc de paie.