Liderii coaliției se reunesc, luni, la ora 18.00, la Palatul Victoria, în ședință. Coaliția așteaptă de la Ministerul Finanțelor, în maximum o săptămână, analiza privind modificările la Codul Fiscal care ar urma să intre în vigoare începând de anul viitor, precum și alte măsuri care vor fi luate de Executiv, în partea a doua a anului, pentru a combate efectele creșterii inflației. Liderii politici vor discuta și despre stadiul implementării PNRR.
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, a declarat că readucerea capitoului privind irigațiile în PNRR ar trebui să fie un obiectiv de țară, însă acest lucru ar trebui discutat la nivelul coaliției de guvernare. Boloș a explicat că pentru irigații ar putea fi atrași bani din împrumuturile neaccesate de alte țări.
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, a declarat că este obligatoriu să fie regândit capitolul de energie din PNRR, având în vedere că se dorește renunțarea la dependența rusească. Boloș a explicat că sumele prevăzute în PNRR se vor suplimenta și că va exista o redistribuire între statele membre.
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, a anunțat că, până la finalul lunii mai, România trebuie să depună prima cerere de plată în PNRR, în valoare de 3 miliarde de euro.
Compania de producție de energie regenerabilă Enel Green Power a fost singura divizie românească a Enel care a terminat pe plus primul trimestru al anului, cu un profit de 57 milioane euro.
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, a declarat că în urma creșterii PIB din ultimii ani, România va pierde circa 2 miliarde de euro din capitolul grant-uri prevăzut în Planul Național de Redresare și Reziliență al României (PNRR). Sumele bugetate în PNRR pentru grant-uri sunt de 13,6 miliarde euro, iar acum coailiția de guvernare va trebui să caute alte soluții de finanțare pentru cele 2 miliarde de euro.
Forajele de prospectare a terenurilor pe care urmează să se construiască capacități de producție de energie electrică și de hidrogen din surse regenerabile se vor putea face fără documentații de urbanism, potrivit unui proiect de modificare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construcții, adoptat de Camera Deputaților în calitate de cameră decizională.
Pachetul de măsuri de sprijinire a companiilor pentru a demara sau a continua planurile de investiții și PNRR au drept scop creșterea nivelului de trai al populației, a spus, la PROFIT NEWS TV, Florin Spătaru, Ministrul Economiei. Efectele măsurilor se vor vedea însă în următorii ani.
Din 108 autorități și instituții publice din România, inclusiv structuri aflate sub autoritatea acestora, cărora le-a fost solicitată completarea unui chestionar, pentru dimensionarea cât mai precisă a infrastructurii hardware și software a viitorului Cloud Guvernamental al României, aproape un sfert dintre acestea au răspuns fie că nu doresc să utilizeze Cloud-ul Guvernamental, fie nu au răspuns solicitării, fie nu au completat chestionarul până la final.
Măsura a fost luată de premier după ce legislația de organizare și funcționare a Ministerului Energiei a fost modificată de Guvern prin hotărâre, numărul de secretari de stat din minister fiind majorat de la 4 la 5.
Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) a alocat pentru București sume care nu ajung decât pentru reabilitarea termică a cel mult 15 blocuri pe sector, fiind astfel ”o glumă” în această privință, a declarat primarul sectorului 6, Ciprian Ciucu, la Dezbaterile PROFIT NEWS TV "Maratonul imobiliar". Potrivit acestuia, primăria pe care o conduce nu poate reabilita din bugetul propriu mai mult de 10 blocuri anual, iar fondurile europene care ar trebui accesate prin Programul Operațional Regional (POR) nu sunt încă lansate.
Din cele 24 de jaloane și ținte necesare a fi îndeplinite în trimestrul I pentru Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), 2 jaloane, dintre care unul privind proiectul de cloud guvernamental, împiedică Guvernul să îndeplinească toate obiectivele propuse. Cele 2 ținte sunt în responsabilitatea Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării și vor fi soluționate în următoarele 2 săptămâni, fără a afecta finanțarea din program, a dat asigurări ministrului Investițiilor și Proiectelor Europene, Dan Vîlceanu.
Guvernul va încheia luni un memorandum de înțelegere cu compania canadiană RockTech Lithium, listată la bursele din Toronto și Frankfurt, pentru construirea în România a unei fabrici de materie primă și componente de baterii pentru mașini electrice, investiția fiind estimată la 400 milioane euro.
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dan Vîlceanu, și comisarul european pentru concurență, Margrethe Vestager, au discutat marți la Bruxelles mai multe chestiuni legate de Planul Național de Redresare și Reziliență al României (PNRR), inclusiv riscul ca statul român să piardă alocări de 1,5 miliarde euro pentru că a performat economic peste așteptări.
Marcel Ciolacu a declarat, întrebat despre propunerea ministrului de Finanțe Adrian Câciu ca persoanele fizice care au mai multe apartamente, de exemplu, să plătească mai mulți bani, precum și cei care au mai mult de două mașini, că impozitul pe proprietăți figurează în PNRR, iar aceste venituri ajung la administrațiile locale.
Ministerul Energiei a lansat în consultare publică o schemă de ajutor de stat inclusă în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), precum și ghidul de finanțare aferent acesteia, care prevede acordarea de sprijin în valoare totală de aproape 150 milioane euro pentru construirea de capacități noi de producție de hidrogen verde în instalații de hidroliză și pentru extinderea celor existente, prin procedura apelului de proiecte.
Ministerul Energiei a lansat în consultare publică două scheme de ajutor de stat incluse în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), precum și ghidurile de finanțare aferente acestora, care prevăd acordarea de sprijin în valoare totală de 598 milioane euro pentru construirea de parcuri eoliene și solare noi, cu sau fără instalații de stocare a energiei, selecția proiectelor care vor fi finanțate urmând să se facă prin proceduri de ofertare concurențială.
Ministerul Energiei a lansat în consultare publică o schemă de ajutor de stat inclusă în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), precum și ghidul de finanțare aferent acesteia, care prevede acordarea de sprijin în valoare totală de 390 milioane euro pentru construirea sau modernizarea de centrale în cogenerare pe gaze naturale care alimentează sisteme centralizate municipale de termoficare, prin procedura apelului de proiecte.
Vicepreședintele executiv al Comisiei Europene Valdis Dombrovskis a transmis că în Planul Național de Redresare și Reziliență al României nu există dispoziții care să impună interdicția utilizării lemnelor pentru încălzire până în 2023, documentul cuprinzând doar reforme menite să combată exploatarea ilegală intensivă a pădurilor române.
Guvernul a încasat astăzi a doua tranșă din fondurile prevăzute în cadrul Planului de redresare și reziliență (PNRR), în sumă de 1,9 miliarde euro, a anunțat Comisia Europeană.
Csilla Hegedüs, Secretarul de stat al Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), a anunțat la, PROFIT NEWS TV, când vor apărea ghidurile prin care companiile din România pot solicita finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR)
Guvernul are pe agenda de miercuri situația implementării PNRR la nivelul Ministerului Muncii. Una dintre țintele asumate pentru primul trimestru din acest an este: "'intrarea în vigoare a modificărilor aduse cadrului de reglementare pentru a se asigura sustenabilitatea pensiilor din cadrul pilonului II".
Ministerul Energiei vrea să lanseze în martie apeluri pentru proiecte de producție de energie regenerabilă și hidrogen care urmează să fie finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Plan în cadrul căruia sectorul energetic beneficiază de o alocare totală de 1,62 miliarde euro.
La 31 decembrie 2021, rezervele valutare la Banca Națională a României se situau la nivelul de 40,47 miliarde de euro, față de 39,28 miliarde de euro la 30 noiembrie 2021. Această creștere (de aproape 1,2 miliarde de euro) se datorează intrărilor de peste 5 miliarde euro (reprezentând: modificarea rezervelor minime în valută constituite de bănci, alimentarea conturilor Ministerului Finanțelor - inclusiv prima tranșă acordată de Comisia Europeană în PNRR și altele), arată Banca Națională.
Angajamentul european al României de a-și majora cu 3.000 MW până la jumătatea lui 2026 puterea instalată în centrale de producție de energie regenerabilă eoliană și fotovoltaică, prins și în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), coroborat cu multitudinea de scheme de sprijin financiar pregătite de autorități în acest scop, au ascuțit lupta pentru terenuri propice investițiilor în parcuri solare și de vânt, care ajunge uneori să se poarte și în sălile de judecată.