Ministerul de Finanțe va majora numărul maxim de posturi la 1.519, în prezent fiind ocupate 1.262 de posturi, va înființa funcția de economist șef, încă un post de secretar de stat pentru Afaceri europene și două direcții, una de analiză bugetară, iar cealaltă pentru investiții publice, potrivit unui proiect de hotărâre de guvern.
Constructorul american de aeronave Boeing intenționează să desființeze în acest an până la 8.000 de angajați ai diviziei de avioane comerciale, dublu față de cifra anunțată ieri de companie, au declarat joi surse familiare cu situația, citate de Reuters. Mutarea ar urma să genereze economii anuale de 1 miliard de dolari și ar permite Boeing să se poziționeze mai bine în lupta cu competitorii direcți.
Boeing va desființa aproximativ 4.000 de locuri de muncă la divizia producătoare de avioane comerciale, până la jumătatea acestui an, a declarat un purtător de cuvânt al companiei americane, citat de Reuters.
Ministerul își justifică demersul arătând că, anul acesta, în România au loc două rânduri de alegeri, iar "ordinea și siguranța publică sunt supuse unor noi provocări externe, care se manifestă prin creșterea fenomenului migraționist la nivel european și prin necesitatea sporirii măsurilor de securitate a individului".
Conglomeratul american General Electric (GE) intenționează să desființeze aproximativ 6.500 de locuri de muncă la diviziile europene de energie preluate de la Alstom anul trecut, în cadrul unui proces de reorganizare a activităților, potrivit presei internaționale.
Samsung Electronics încearcă să convingă angajații cu performanțe slabe și persoanele peste 50 de ani care ocupă poziții de conducere să părăsescă compania în schimbul unor sume compensatorii, aceștia riscând altfel să fie concediați, potrivit publicației sud-coreene Korea Times.
Deutsche Bank va desființa 9.000 de posturi până în 2018, în timp ce alți aproximativ 20.000 de angajați vor părăsi grupul în urma vânzării operațiunilor din 10 țări, între care Finlanda, Danemarca și Norvegia, măsurile făcând parte dintr-un plan de reorganizare prin care cea mai mare bancă din Germania vizează economii de 3,8 miliarde euro.
Schema de personal a Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) a fost suplimentată, miercuri, de Guvern cu 1.000 de posturi, pentru acoperirea deficitului de personal din aparatul central și înființarea unor structuri noi, printre care una pentru executare silită în cazuri speciale, au declarat pentru Profit.ro surse oficiale.
Schema de personal din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) va fi suplimentată cu 1.000 de posturi, conform unui proiect de hotărâre de Guvern. Măsura este necesară pentru acoperirea deficitului de personal din aparatul central și pentru înființarea unor structuri noi, printre care una pentru executare silită cazuri speciale.