Producția de autoturisme din Europa lărgită a scăzut cu 2,4% în primele trei trimestre ale acestui an, potrivit unui raport publicat de ACEA, asociația profesională a industriei auto, dar strict pe teritoriul UE producția a crescut. Rusia și Ucraina sunt cauzele principale ale declinului, din cauza contractării celor două piețe.
Producția de autoturisme din România a depășit recordurile anterioare, cele două uzine ajungând deja, după doar 10 luni, la un nivel mai mare decât volumul fabricat pe întreg anul 2021.
Dacia încearcă în această perioadă să recupereze pierderile din anii de criză, dar se confruntă, mai nou, cu încă o criză.
Divizia românească a gigantului francez TotalEnergies are în pregătire două proiecte de construire de parcuri fotovoltaice, care vor asigura o parte din consumul de energie electrică al producătorului auto român Automobile Dacia din grupul Renault, de la uzina de la Mioveni și de la Centrul Tehnic de la Titu, și pentru care are în vedere atragerea de finanțare europeană prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Producția de autoturisme Dacia și Ford din România a continuat să crească în perioada verii, comparativ cu anul anterior, deși ambele uzine sunt afectate de criza de semiconductori. Ritmul anualizat arată o posibilă depășire a recordului din 2019.
Producția de autoturisme din România continuă să recupereze terenul pierdut în ultimii doi ani, din cauza celor două crize. În prima jumătate a anului, cele două fabrici au asamblat cu aproape 14% mai multe vehicule decât în urmă cu un an, potrivit datelor transmise de ACAROM și analizate de Profit.ro, și au înregistrat astfel cifre record, care anticipează un an de succes pentru industria auto românească.
Dacia și Ford au asamblat și în luna mai un volum similar cu cel din luna anterioară, adică aproape 40.000 de unități. Ritmul de producție îl depășește pe cel din urmă cu un an, dar putem observa o ușoară tendință de scădere la Craiova, unde probabil modelul EcoSport dispare din producție.
Producția de autoturisme din România, în cele două uzine, Dacia și Ford, a crescut și în luna aprilie, comparativ cu anul trecut, dar nu a mai atins nivelurile forte ridicate din lunile anterioare.
Marca românească Dacia a reușit să atingă un prag de maturitate, am putea spune, odată cu producția automobilului cu numărul 10 milioane. Acesta a ieșit de pe liniile de fabricație de la Mioveni, fiind un model Duster.
Denis Le Vot, șeful diviziei Dacia-Lada din cadrul Renault Group, spune că marca Dacia a pierdut 100.000 de mașini din cauza crizei de semiconductori. În schimb, are peste 100.000 de comenzi care așteaptă să le fie livrate mașinile
Uzina Automobile Dacia din Mioveni este din nou afectată de războiul din Ucraina și de criza de semiconductori. După o lună cu producție aproape de recordurile istorice, acum Dacia oprește producție pentru opt zile, în diferite unități ale sale.
Producția de automobile din România a atins un nivel foarte ridicat în luna martie. Potrivit datelor transmise de ACAROM, cele două uzine au produs unul dintre cele mai mari volume de autoturisme din industria auto din România.
Ministrul Economiei, Florin Spătaru, a fost într-o scurtă vizită la uzina Dacia, din Mioveni, la invitația companiei, dar după ce la Mioveni fusese anunțat un protest. Motivul este dat de nemulțumirile angajaților față de problemele generate de inflație și de războiul din Ucraina, care a condus la opriri repetate ale unor secții din uzină.
Uzina Mecanică și Șasiuri Dacia va fi oprită pentru mai multe zile, începând de luni, 14 martie, ca urmare a scăderii de comenzi de cutii de viteze din partea uzinelor Renault din Rusia, potrivit anunțurilor făcute de companie către angajați.
Producția de autoturisme din România a continuat să crească peste nivelul înregistrat anul trecut și a început să se apropie de cele din perioada prepandemică.
Dacia a trecut, în mod surprinzător, de la suspendarea activității, la program prelungit de lucru, pentru a-și satisface cererile de autovehicule de la clienții din Europa. În ultimul weekend, angajații Dacia au fost chemați la fabrică în două schimburi.
Cele două companii auto din România, Dacia și Ford, au produs un număr foarte mic de autoturisme, în prima lună a acestui an, în contextul crizei prelungite de componente electronice. Pentru prima dată în istorie, Ford a depășit Dacia, cu peste 3000 de vehicule produse.
Cele două uzine de autoturisme din România, Dacia și Ford, au reușit să salveze în ultimul ceas producția din 2021, astfel că scăderea față de anul anterior s-a limitat la mai puțin de patru procente, în condițiile unui an dificil.
Europa este un exportator net de autovehicule, iar Dacia și BMW sunt unele dintre cele mai importate mărci din Europa, chiar dacă acest lucru poate părea nefiresc. Datele Asociației Constructorilor Europeni de Autovehicule privind țările din care sunt importate cele mai multe mașini pe care le cumpără europenii, analizate de Profit.ro, arată cât de mare este dependența UE de unele țări, între care Marea Britanie ocupă un loc principal.
În luna noiembrie, au fost produse în România mai mult decât dublu autoturisme, comparativ cu luna anterioară, o revenire substanțială față de nivelul slab din octombrie, potrivit datelor ACAROM, preluate de la producători,
Uzinele Dacia și Ford au produs în luna octombrie un nivel pe care nu l-au mai atins niciodată împreună, acesta fiind de numai 30% din volumul maxim pe care cele două uzine l-au înregistrat în 2020, în luna septembrie, când se înregistra recordul industriei auto.
Cele două uzine de autoturisme din România, Dacia și Ford, au fost sever afectate de criza de semiconductori și în luna septembrie, volumul raportat de ACAROM fiind aproape la jumătate față de cel înregistrat în urmă cu un an, când era atins recordul de producție.
Producția de autoturisme din România s-a ridicat la aproape 50.000 de autoturisme, în perioada iulie - august, fiind înregistrată o scădere foarte mare în raport cu perioada similară din 2020, din cauza crizei de semiconductori.
Fabrica de autoturisme din Mioveni a reușit să-și crească ritmul la o capacitate maximă în luna iunie, ceea ce înseamnă că a fost depășită criza de semiconductori. Și la Ford, producția a crescut față de lunile anterioare, când au fost înregistrate mai multe săptămâni de pauză.
Producția de autoturisme din România a fost puternic afectată de criza de semiconductori. Volumul de vehicule asamblate a scăzut foarte mult la Craiova, uzina fiind oprită pentru mai multe zile, în luna mai.