România a propus Comisiei Europene, prin ministrul Transporturilor, 16 mari proiecte de infrastructură care să fie finanțate din Fondul European de Investiții Strategice (FEIS). Prin acest fond, sunt puse la dispoziție 315 miliarde de euro pentru proiecte din 17 țări.
Cordia Romania, companie responsabilă de proiectele grupului Futureal în România, printre care ansamblul rezidențial Parcul Privighetorilor și centrul comercial Gold Plaza din Baia Mare, are un nou director general, Mauricio Mesa Gomez, și în plan dezvoltarea de noi proiecte rezidențiale pe plan local.
Compania de consultanță imobiliară Crosspoint Real Estate, specializată pe segmentul imobiliar premium, a intermediat în primul trimestru al acestui an tranzacții cu o valoare cumulată de peste 3,5 milioane de euro, în cadrul unor proiecte imobiliare rezidențiale aflate în construcție (off plan).
Statul încearcă să recupereze banii cheltuiți cu mai multe proiecte IT&C în perioada 2007 - 2013 prin acoperirea acestora cu fonduri europene nerambursabile, iar dacă avizul Comisiei Europene va fi favorabil, suma va depăși 100 milioane de euro.
Ministrul Culturii va putea emite ordine de declasare a unui monument istoric sau decide neclasarea fără propunerea Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice, care va avea doar rol consultativ. Senatorii au modificat astfel o ordonanță a Guvernului, care stabilește că, în cazul proictelor imobiliare, un astfel aviz este obligatoriu.
Compania Symmetrica, producător autohton de pavele și borduri vibropresate, a livrat, anul trecut, pentru șase dintre cele mai importante proiecte pe care le-a avut în portofoliu, circa 179.000 de metri pătrați de pavele și 149.000 de metri liniari de borduri în valoare totală de 2,8 milioane de euro.
În primii doi ani din exercițiul financiar 2014-2020, autoritățile au lansat apeluri de proiecte pentru doar 464 milioane de euro din fondurile în valoare totală de 23 miliarde euro puse la dispoziție României de Uniunea Europeană.
Stații de încărcare a autovehiculelor electrice, sisteme de colectare a apei de ploaie, materiale de construcții termoizolante, care păstrează căldură în interior iarnă și asigură "răcoare" vară, gazon pe acoperiș pentru izolare termică, case pasive cu costuri de întreținere reduse cu 90% sunt câteva dintre elementele "verzi" pe care dezvoltatorii de locuințe le propun în noile proiecte rezidențiale.
Guvernul invită, după o întârziere de peste patru luni, solicitanții de fonduri europene să testeze în prima parte a lunii martie sistemul online de depunere a proiectelor pentru exercițiul financiar 2014-2020. Invitația vine după ce premierul Cioloș a cerut urgentarea deschiderii acestei acestei platforme online.
Premierul Dacian Cioloș a cerut, miercuri, ministrului Fondurilor Europene, Anca Răducu, să urgenteze implementarea sistemului de depunere online a proiectelor finanțate din fonduri europene. Implementarea platformei online pentru primele proiecte fusese anunțată pentru luna noiembrie de Guvernul Ponta, iar actualul ministru promitea ca sistemul să fie funcțional după jumătatea lunii ianuarie, dar o dată posibilă de funcționare a platformei va fi anunțată doar în următoarele zile.
Lista celor 120 de proiecte de investiții pe care Guvernul le finanțează cu prioritate pentru firmele de construcții, prezentată în exclusivitate de Profit.ro în toamna anului trecut, a fost actualizată de Ministerul Finanțelor și poate fi citită integral aici.
România va oferi 1 milion de euro Republicii Moldova, pentru realizarea unor proiecte de utilitate publică. Banii nu vor fi rambursați de către statul vecin.
Dezvoltatorul imobiliar Impact, controlat de omul de afaceri Gheorghe Iaciu, vrea să înceapă în acest an lucrările la un nou ansamblu de locuințe în cartierul Greenfield din Băneasa, care va avea 900 de apartamente.
Manuel Costescu, director executiv la subsidiara din Londra a băncii americane JP Morgan, responsabil de relațiile băncii cu entități din sectorul public, a fost numit de către premierul Dacian Cioloș secretar de stat la Departamentul pentru Investiții Străine și Parteneriat Public-Privat.
Miniștrii care vor dovedi că pot să-și realizeze proiectele vor avea prioritate la fonduri suplimentare la momentul rectificării bugetare, afirmă, într-un interviu pentru Profit.ro, șeful Cancelariei prim-ministrului, Dragoș Tudorache. El precizează că Guvernul Cioloș ia de pe acum în calcul construirea unui buget pentru 2017 strict pe baza proiectelor realizabile.
Ministrul Culturii va putea emite ordine de declasare a unui monument istoric sau de neclasare în această categorie doar în condițiile în care Comisia Națională a Monumentelor Istorice a propus acest lucru, a decis Guvernul. Executivul urmărește astfel ca, în cazul proictelor imobiliare, un astfel de aviz al comisiilor locale ale monumentelor să nu mai fie doar consultativ, ci obligatoriu.
Proiectele care vor modifica fața centrală a Bucureștiului, evaluate la 239 milioane euro, prin reamenajarea, într-un interval de 9 ani, a unor spatii publice si parcuri din centrul orasului, au fost adoptate, marți, de Consiliul General al Municipiului București, după ce la finele anului trecut fuseseră respinse. Este astfel pregătită reamenajarea, printre altele, a bulevardului Unirii, între Piata Constituției și Piața Unirii, a Pieței Constituției, a Pieței Lahovary, a Pieței Romană.
Primele proiecte cu finanțare europeană pentru perioada de programare 2014-2020, aferente Programului Operațional Capital Uman (POCU), pot fi depuse doar după 15 decembrie sau la începutul anului viitor, a anunțat ministrul Fondurilor Europene, Aura Răducu.
Peste o treime dintre proiectele finanțate din fonduri europene în exercițiul bugetar 2007-2013, respectiv circa 5.500 din peste 15.000 astfel de proiecte, sunt încă în fază de implementare și ar trebui finalizate, teoretic, în maximum o lună, pentru ca banii puși la dispoziție de Comisia Europeană pentru aceste contracte să nu fie pierduți. Autoritățile admit însă că va fi imposibil ca aceste proiecte să fie terminate rapid.
Problemele nerezolvate de Guvern, precum adoptarea Legii salarizării, vor fi soluționate de viitorul Cabinet, a declarat premierul Victor Ponta. El a răspuns astfel la solicitarea presei de a clarifica situația proiectelor importante neaprobate de Guvern, după ce Profit.ro a anunțat că bugetul pe anul viitor, Legea salarizării, a redevențelor și a dialogului social sunt blocate deoarece nu mai pot fi finalizate de actualul Executiv.
Noul sistem de achiziții publice, care urmează să fie aprobat de Guvern, ar putea selecta mai bine firmele serioase, având în vedere că proiecte precum construcția podului de la Agigea sau a autostrăzii Sibiu-Orăștie au fost executate cu întârziere de către companii germane sau italiene, afirmă premierul Victor Ponta.
Un grup de investitori din Republica Moldova dezvoltă un proiect de 32 de vile ecologice în apropiere de Șoseaua Alexandriei, la 6,5 km de Piața Unirii din București, valoarea investiției fiind 1,5 milioane euro, anunță organizatorii Târgului Național Imobiliar-tIMOn.
Orice proiect care presupune acordarea unui ajutor de stat va trebui să fie însoțit de un memorandum aprobat de Guvern privind oportunitatea promovării măsurii respective, reiese dintr-un proiect de ordonanță de modificare a legislației în privința acordării ajutorului de stat, publicat pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice.