Președintele Donald Trump a anunțat, vineri seara, că a ordonat forțelor armate americane să efectueze atacuri „țintite” asupra Siriei, transmite Digi 24. Atacul era în desfășurare chiar în momentul în care șeful Casei Albe făcea anunțul. Armata americană a fost asistată în această operațiune de forțele franceze și britanice.
Prețul petrolului Brent a urcat la cel mai ridicat nivel din ultimii peste trei ani, miercuri, după ce președintele SUA a amenințat că va bombarda Siria în replică la un nou presupus atac cu arme chimice al forțelor guvernamentale siriene și a avertizat Rusia că nu ar trebui să sprijine regimul președintelui Bashar al-Assad.
Agenția de control al traficului aerian din Europa, Eurocontrol, a avertizat marți companiile aeriene să fie prudente în zona est-mediterană din cauza posibilității lansării unor atacuri cu rachete având ca țintă Siria în următoarele 72 de ore, scrie Reuters.
Ministrul polonez al Apărării Mariusz Blaszczak a semnat miercuri, la Varșovia, un contractul de achiziționare a sistemului antirachetă american Patriot în valoare de 4,75 miliarde de dolari (3,8 miliarde de euro), relatează AFP.
Guvernul a eliminat prin ordonanță de urgență prevederile referitoare la taxa pe valoarea adăugată din Legea de achiziție a sistemelor de rachete Patriot de la Guvernul Statelor Unite după ce a constatat că acestea încalcă legislația Uniunii Europene în domeniul TVA și pun România în pericol de infringement. Lockheed Martin și Raytheon sunt cei doi furnizori din cadrul masivului contract, de 4,64 miliarde dolari, semnat de România cu SUA.
Lockheed Martin și Raytheon sunt cei doi furnizori din cadrul masivului contract de achiziție de sisteme de rachete Patriot de 4,64 miliarde dolari semnat de România și SUA anul trecut și aprobat prin lege de Parlament. Prima plată aferentă acestui contract, în valoare de circa 765 milioane dolari, a fost efectuată de MApN în decembrie 2017.
Rusia a instalat sisteme avansate de rachete Iskander cu potențial nuclear în enclava Kaliningrad, de la Marea Baltică, a anunțat Ria Novosti, citând afirmațiile președintele Comisiei de apărare din Duma de Stat, conform Reuters.
Gigantul militar american Raytheon și-a adjudecat din partea Pentagonului un contract pe 2 ani în valoare de circa 634 milioane dolari de producție și furnizare de sisteme de rachete aer-aer cu rază medie de acțiune (Advanced Medium-Range Air-to-Air Missiles - AMRAAM), printre cumpărătorii acestora urmând să se numere și Guvernul de la București.
Ministerul Apărării își va deschide un cont în monedă străină în cadrul contului de valută al Ministerului Finanțelor de la Banca Națională a României, parte a rezervelor valutare administrate de BNR, prin care va gestiona sumele în dolari aferente achiziției de sisteme de rachete Patriot de la Guvernul SUA, în valoare totală de 4,64 miliarde dolari cu TVA inclusă.
Departamentul de Stat al SUA a dat undă verde vânzării de sisteme de rachete Patriot către Polonia, tranzacție estimată la 10,5 miliarde de dolari, a anunțat vineri seară Pentagonul, potrivit Reuters.
Secretarul american al Apărării, James Mattis, a declarat, sâmbătă, că amenințarea unui atac cu rachete nucleare din partea Coreei de Nord a crescut, însă orice ofensivă care ar viza Statele Unite sau aliații săi va fi contracarată cu “o reacție militară masivă”, relatează AP.
Guvernul va plăti în avans cele 7 sisteme de rachete Patriot pe care le va achiziționa de la statul american, primul astfel de sistem de rachete sol-aer cu bătaie mare (HSAM) urmând să fie contractat de România anul acesta, pentru 764,7 milioane dolari plus TVA.
Sucursala are ca obiect de activitate consultanța pentru afaceri și management și este condusă de Michael Ellison, vicepreședinte și country manager pentru Europa de Sud al Raytheon, care a făcut parte din mai multe delegații ale companiei americane care au purtat discuții la București cu oficiali guvernamentali români. Anterior, el a condus operațiunile Raytheon din Grecia.
Ministerul Economiei, prin S.C. Aerostar S.A., și compania americană Raytheon International Defence System, au semnat, miercuri, în prezența premierului Mihai Tudose, memorandumul de înțelegere privind achizițonarea sistemului defensiv de rachete Patriot către România, inclusiv suport tehnic și echipamente, costul estimativ fiind de circa 2 miliarde de dolari.
Acțiunile europene au închis ședința de marți la cel mai redus nivel din luna februarie, afectate de tensiunile geopolitice, care cresc aversiunea la risc a investitorilor de pe piețele internaționale. Coreea de Nord a lansat o nouă rachetă balistică, care a survolat nordul Japoniei, provocând îngrijorări în rândul investitorilor și un val de vânzări pe piețele financiare.
Departamentul de Stat american a aprobat vânzarea unor sisteme mobile de rachete de artilerie (HIMARS) către România, în valoare de până la 1,25 miliarde de dolari (aproximativ 1.06 miliarde de euro), a anunțat vineri Agenția americană pentru cooperare în domeniul securității (DSCA), citată de News.ro.
Cel mai mare contract aprobat de Pentagon în acest an având ca beneficiar exclusiv Guvernul României, care va efectua și plata, este unul atribuit în aprilie gigantului american Lockheed Martin, în baza căruia va furniza forțelor aeriene românești un simulator de zbor pentru piloții avioanelor F-16, potrivit datelor Pentagonului analizate de Profit.ro. Acestuia i se adaugă însă multe alte mari înțelegeri.
Estimările au fost făcute de CEO-ul și președintele Consiliului de Administrație al Raytheon, Thomas Kennedy, într-o conversație cu analiștii financiari, prilejuită de publicarea rezultatelor financiare ale companiei pe al doilea trimestru al anului. Publicația Motley Fool a estimat recent că Raytheon ar putea obține un profit de aproape 500 milioane dolari de pe urma contractului
Proiectul de buget al Pentagonului pentru anul fiscal 2018, aprobat recent de Camera Reprezentanților a Congresului SUA, alocă pentru faza a III-a a dezvoltării sistemului de apărare antirachetă Aegis Ashore suma totală de aproape 60 milioane dolari.
Americanii de la Raytheon, unul dintre cei doi furnizori ai sistemelelor de rachete Patriot pe care România le-ar putea achiziționa din SUA, ar obține un profit de aproape 500 milioane de dolari de pe urma contractului, potrivit The Motley Fool, care notează că autoritățile române au cel puțin un motiv întemeiat pentru întărirea securității spațiului aerian.
Departamentul de Stat al SUA a aprobat posibila vânzare a sistemului defensiv de rachete Patriot către România, inclusiv suport tehnic și echipamente, costul estimativ fiind de 3,9 miliarde de dolari. Congresul SUA a fost notificat în legătură cu această posibilă tranzacție în data de 10 iulie.
România are în plan achiziționarea de rachete Patriot, a anunțat, joi, la Smârdan, șeful Statului Major General, generalul Nicolae Ciucă.
Rețeaua de socializare Facebook testează în această perioadă posibilitatea de a introduce un flux ”complementar” de noutăți, marcat printr-un simbol ce are forma unei rachete albastre, informează BBC.com.
În cei 2 ani și jumătate de când SUA bombardează zonele controlate de ISIS în Orientul Mijlociu, forțele aeriene au folosit bombe ghidate cu tehnologie laser sau GPS și rachete Hellfire. Prețul unei astfel de bombe începe de la 25.000 de dolari și poate ajunge la 400.000 de dolari.