Grupul Rompetrol, operatorul rafinăriilor Petromidia și Vega și al rețelei omonime de benzinării, controlat de KMG International, divizia înregistrată în Olanda a gigantului petrolier de stat al Kazahstanului, KazMunayGas, a trecut pe plus în primul semestru al anului, consemnând un profit net de 58,38 milioane dolari, după pierderile de 22,82 milioane dolari din perioada similară din 2021.
Prețul benzinei a coborât sub nivelul de 7,5 lei/l, cel mai redus nivel al ultimelor 5 luni, deocamdată într-o singură stație din București, cea Petrom de pe strada Doctor Herescu, în urma ieftinirilor cu 5 bani/l la benzină și cu 10 bani/l efectuate de liderul pieței, OMV Petrom, în ultimele 3 zile. Ultima dată când prețul benzinei se situa sub nivelul de 7,5 lei/l a fost la începutul lunii martie.
Liderul pieței de carburanți, OMV Petrom, a redus luni prețurile atât la benzină, cât și motorină cu 10 bani pe litru, de la introducerea reducerii de 50 de bani convenită de guvern și companii la începutul lunii iulie carburanții ieftinindu-se cu aproximativ un leu în stațiile Petrom, dar și în cele OMV.
Dacă în prima jumătate a anului nu exista săptămână, dacă nu chiar zi, fără o scumpire a carburanților, de o lună situația s-a schimbat radical. Miercuri, OMV Petrom a efectuat o a doua ieftinire consecutivă, de 10 bani/l atât la benzină, cât și la motorină, în timp ce MOL a redus prețurile cu numai puțin de 15 bani la motorină și cu 11 bani la benzină, iar Rompetrol una de 14 bani la motorină și de 10 bani la benzină.
Carburanții continuă să se ieftinească în România, în pofida unei volatilități ridicate a prețului internațional al petrolului Brent, probabil și ca urmare a reducerii consumului din ultimul timp, deși prețurile au scăzut în ultima lună. Liderul pieței autohtone de carburanți, OMV Petrom, a ieftinit marți motorina cu 5 bani pe litru, iar benzina cu un ban pe litru.
Fondul de Investiții în Energie Kazah-Român (FIEKR), deținut de KazMunaiGaz (KMG) International și Statul Român prin Societatea de Administrare a Participațiilor în Energie (SAPE), anunță dezvoltarea lanțului de benzinării din România, în urma contractării unui credit bancar de aproape 25 de milioane de dolari americani, destinat dezvoltării a 23 de noi benzinării care vor fi operate de Rompetrol Downstream. Fondul și-a propus dublarea numărului de stații de carburant operate sub brandul Rompetrol în România, în următorii cinci ani.
Statele din Sudul Europei, inclusiv România, ar putea fi principalele victime ale suspendării activității activității terminalului offshore Caspian Pipeline Consortium (CPC) de la Novorosisk pentru 30 de zile de către un tribunal local, care poate afecta disponibilitatea combustibililor în regiune, consideră analiști citați de publicația economică rusă Vedomosti. Prețul global al țițeiului, însă, nu va fi influențat de această decizie, susțin aceștia.
UE nu a interzis importul de țiței încărcat în Rusia, dar care provine din state terțe, cum e cazul celui kazah. Profit.ro avertiza însă la începutul lunii iunie că este posibil ca Rusia să răspundă la sancțiunile europene prin închiderea terminalelor de la Novorosisk, în special al celui CPC prin care este exportat și gazul kazah. Deja, așa cum a anunțat Profit.ro, presa rusă a acuzat Rompetrol, fără a prezenta dovezi, că furnizează carburanți Armatei Ucrainene și a propus naționalizarea terminalului CPC de la Novorosisk. Acuzațiile au fost reluate recent și de Pravda, care a adăugat și Azerbaidjanul pe lista statelor care alimentează armata ucraineană.
Prețul litrului de motorină standard a depășit pragul de 9 bani/l în aproximativ 60% din stațiile din București, în urma majorării cu 4 bani/l efectuate luni de principalii distribuitori de carburanți autohtoni atât la benzină, cât și la combustibilul diesel. Prețuri situate cu câțiva bani sub cel de 9 lei mai practicau doar în cele 31 de stații Lukoil, în cele 3 ale Socar și în trei sferturi din stațiile Petrom. O scumpire generalizată similară a fost înregistrată și în weekend.
Petromidia, rafinăria deținută de Rompetrol Rafinare, companie controlată de grupul KazMunaiGaz (KMG), va putea importa în continuare țiței din Rusia, cu condiția ca acesta să fie de proveniență kazahă, reiese din textul celui de-al șaselea pachet cu sancțiuni impuse Rusiei, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. În schimb, Petrotel, rafinăria deținută de Lukoil în România, va trebui să găsească surse alternative de alimentare cu țiței, non-ruse, începând cu data de 5 decembrie 2022 dacă vrea să-și continue activitatea, spre deosebire de rafinăria pe care gigantul rus o deține în Bulgaria la Burgas, care este exceptată până pe 31 decembrie 2024.
În urma scumpirilor operate în primele zile ale lunii iunie, motorina standard a ajuns la prețul de 9 lei/l în 8 din cele 20 de stații OMV din capitală, fiind o chestiune de timp până când și concurenții, în special cei de la Mol și Rompetrol, care practică prețuri apropiate, să urmeze exemplul liderului pieței, OMV Petrom.
Fondul de Investiții în Energie Kazah-Român (FIEKR), la care acționari sunt KMG International, compania-mamă a Rompetrol, și Societatea de Administrare a Participațiilor în Energie (SAPE), controlată integral de Ministerul Energiei, a împrumutat 83 milioane euro pentru a a finanța construcția noii centrale de cogenerare de pe platforma Petromidia.
Grupul Rompetrol, operatorul rafinăriei Petromidia și al rețelei omonime de benzinării, controlat de KMG International, divizia înregistrată în Olanda a gigantului petrolier de stat al Kazahstanului, KazMunayGas, a raportat pierderi consolidate de 132,8 milioane dolari pe primul trimestru al anului, în creștere de 9 ori comparativ cu perioada similară din 2021.
Prețul benzinei standard comercializate în majoritatea stațiilor OMV, MOL și Rompetrol din capitală a sărit de 8 lei/l, în urma scumpirii cu 22-33 de bani din prima parte a lunii mai.
Rompetrol, dar chiar și fostul șef al Lukoil, Vagit Akelperov, sunt acuzați de publicația rusă Rusdozor și de cel mai cunoscut canal politic de pe Telegram din Rusia, Nezygar, că ar fi furnizat combustibili armatei ucrainene. Știrea a fost preluată și de publicația kazahă Exclusive.kh, care susține că o eventualitate naționalizare a terminalului CPC ar fi o lovitură de grație dată economiei Kazahstanului.
Gruparea pro-rusă de hackeri Killnet revendică un nou atac asupra site-ului Rompetrol, care nu poate fi accesat în acest moment.
Acționarii Rompetrol Well Services votează favorabil pentru o distribuție excepțională de cash anticipată de Profit.ro la începutul lunii martie. De la minimele aduse de vânzările pe panica antrenată de conflictul din Ucraina, titlurile au avut un rally cu randament anualizat de aproximativ 800%.
Rompetrol Downstream a câștigat o licitație organizată de Poșta Română pentru furnizarea de carburanți, contractul fiind semnat pentru 19,65 milioane de lei, fără TVA, pentru 12 luni, de la un estimat 25,1 milioane de lei, fără TVA.
În contextul unui puseu de vânzare pe bursele mature și indicii de la BVB au bătut în retragere. Piața locală a consumat propria poveste de dividende.
Titlurile firmei de servicii petroliere Rompetrol Well Services sar la bursă cu 15% și rămân fără ofertă, în condițiile în care acționarul majoritar KMG International vizează acordarea de dividende agregate în valoare de peste 10 milioane de euro. În urmă cu 20 de zile, Profit.ro avertizat asupra unei asimetrii de piață în care, pe fondul vânzării pe panica antrenată de conflictul din Ucraina, societatea ajunsese la o capitalizare apropiată de deținerile de cash de pe bilanț și asupra faptului că la jumătatea anului va avea disponibile sume care să ofere posibilitatea acordării unor dividende cu randamente de 2 cifre.
Planul de producție pe 2022 al Rompetrol Rafinare, operatorul român al rafinăriei Petromidia controlat indirect de către gigantul petrolier de stat al Kazahstanului, KazMunayGas, a fost elaborat fără a se ține cont de posibilele consecințe economice ale războiului declanșat de Rusia în Ucraina, spune compania.
Exporturile de petrol kazah prin terminalul de la Novorosisk al conductei Caspian Pipeline Consortium (CPC), prin care Rompetrol importă țițeiul prelucrat în rafinăriile Petromidia și Vega, vor fi reluate parțial vineri, una dintre cele trei platforme de încărcare urmând a deveni funcțională, a declarat ministrul kazah al Energiei, Bolat Akchulakov, citat de Reuters.
Grupul KMG International, proprietarul Rompetrol, susține, că nu înregistrează dificultăți în aprovizionarea cu materii prime a rafinăriilor Petromidia și Vega, în pofida intrării în revizie a terminalului offshore din portul Novorosisk al conductei Caspian Pipeline Consortium (CPC). Compania precizează că va apela la sprijinul KMG Trading, divizia de comerț cu țiței și produse petroliere a Grupului, care va trimite 2 tancuri petroliere în portul Midia, însă nu precizează de unde va cumpăra țiței și nici calea alternativă de transport.
Revizia conductei Caspian Pipeline Consortium (CPC), prin care Rompetrol, dar și Lukoil, importă țițeiul prelucrat în rafinăriile Petromidia și Petrotel, nu va fi una parțială, așa cum se anunțase inițial, ci una totală, fiind afectată întreaga capacitate de transport a conductei, de 1,4 milioane barili pe zi.
Conducta Caspian Pipeline Consortium (CPC) prin care Rompetrol importă țițeiul prelucrat în rafinăria Petromidia, cea mai mare din România, va intra în revizie timp de 2 luni, potrivit unui anunț făcut de ministrul adjunct al energiei din Rusia, țară tranzitată de petrolul kazah înainte de a ajunge în România. Anunțul a fost făcut marți, ceea ce ar putea explica faptul că toate companiile autohtone au scumpit motorina la miezul nopții de marți spre miercuri.