Firma de servicii petroliere Rompetrol Well Services propune pentru AGA distribuirea de dividende în valoare de 20 de ori mai mică decât rezultatul net excețional de anul trecut și de 45 de ori sub cash-ul care ar urma să fie disponibil pe bilanțuri la jumătatea anului. este de așteptat ca investitorii activiști din Finlanda de la KJK, ar urma să ceară ca acționari minoritari o repartizare de cash semnificativă.
Uniunea Europeană ar putea decide în această săptămână interzicerea importurilor de petrol din Rusia, susține Reuters, cel puțin o rafinărie din România, Petrotel, operată de Lukoil, putând fi afectată în eventualitatea adoptării unei astfel de decizii.
Cel mai important actor de pe piața carburanților din România, OMV Petrom, a majorat joi noapte prețurile, atât la benzina standard, cât și la motorina standard, la 7,99 lei/l la toate stațiile sale, reprezentând o creștere medie de aproximativ 30-45 de bani/l față de prețul de miercuri. Comparativ, la MOL, prețurile se situează, cel puțin în cazul motorinei, la peste 9 lei/l, iar la celelalte companii, printre care Rompetrol, Lukoil sau Soccar, între aproximativ 7,6 și 7,8 lei/l.
Având de încasat o creanță importantă de la compania-mamă din Kazahstan, societatea Rompetrol Well Services a raportat o creștere explozivă a profitului net anul trecut. Compania listată la BVB are disponibilități de numerar ce permit distribuirea unor dividende-mamut, deși și-a redus cifra de afaceri netă în 2021 cu 6,42%, la 44,60 milioane lei, de la 47,66 milioane lei în exercițiul financiar anterior.
Rompetrol se confruntă luni cu un atac cibernetic, având criptate niște servere / mașini virtuale la Telekom, firma care asigură hostingul Rompetrol, au declarat pentru HotNews.ro surse din industria de securitate cibernetică.
Rompetrol Downstream a confirmat încheierea unui parteneriat cu retailerul francez Carrefour pentru implementarea, în România, a unui proiect-pilot ce vizează deschiderea unor magazine de proximitate Carrefour Express în zona hei a benzinăriilor Rompetrol, confirmând informația publicată anterior de Profit.ro.
Grupul Rompetrol, operatorul rafinăriei Petromidia și al rețelei omonime de benzinării, controlat de KMG International, divizia înregistrată în Olanda a gigantului petrolier de stat al Kazahstanului, KazMunayGas, și-a redus ușor pierderile anul trecut, cu 6%, de la 198,58 la 186,78 milioane dolari.
Mulți kazahi și-au modificat mașinile pentru ca acestea să funcționeze cu GPL, carburant auto care era mult mai ieftin decât benzina sau motorina grație faptului că Guvernul impunea un plafon de preț de vânzare la pompă de 60 tenge/litru. Plafonul a ajuns însă să fie considerat nesustenabil de către autorități, ca urmare a creșterii cotațiilor pe piața angro, și a fost eliminat de la 1 ianuarie, ceea ce a dus la dublarea prețurilor în piață și a reprezentat scânteia declanșării actualelor revolte violente din țară. Președintele Tokayev a promis recent că va fi reluată reglementarea prețului pe o perioadă de cel puțin 180 de zile, la un nivel chiar mai redus decât cel anterior, de 50 tenge/litru (0,11 dolari).
"Vorbind despre situația socială, politică și economică dificilă din țară din momentul de față, Kassym-Jomart Tokayev a arătat că Guvernul, precum și companiile KazMunayGas și KazakhGas, poartă o răspundere aparte pentru actualele proteste, cauzate de creșterea prețurilor la gaz petrolier lichefiat (GPL)", a transmis biroul de presă al președinției din Kazahstan, citat de agenția rusă de presă Tass.
Curtea de Apel București a decis ca Ana și Maria Patriciu, fetele fostului patron al companiei Rompetrol, Dinu Patriciu, și fostele neveste ale acestuia, Dana Rodica și Sabina, să achite către stat prejudiciul de peste 58 de milioane de dolari și dobânda din 2001 de peste 83 de milioane de dolari, în solidar cu compania Rompetrol, potrivit deciziei instanței din 24 decembrie 2021. Verdictul poate fi atacat cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Divizia KMG International a companiei petroliere de stat a Kazahstanului, KazMunayGas, care deține în România, printre altele, Rompetrol Rafinare și Rompetrol Well Services, transmite că ia act de relatările recente din mass-media din Polonia și România, privind interesul manifestat de Polski Koncern Naftowy Orlen SA (PKN Orlen) și Chimcomplex (CHOB) față de business-ul său.
Procurorii DIICOT Ploiești au făcut trei descinderi în Ploiești și Constanța, la sediul companiei Rompetrol Rafinare S.A într-un dosar în care sunt cercetate infracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătură și înșelăciune. Anchetatorii suspectează că reprezentanții rafinăriei Vega din Ploiești au depus declarații false la Agenția pentru Protecția Mediului Prahova privind ecologizarea unui batal întocmind documentația aferentă costurilor pentru astfel de operațiuni în valoare de peste zece milioane de lei.
Compania de servicii petroliere Rompetrol Well Services a realizat în primele 3 trimestre o cifră de afaceri netă de 32,00 milioane lei, în scădere cu 10,76% față de cea de 35,86 milioane lei din perioada similară a anului trecut, și și-a redus drastic profitabilitatea.
Rompetrol Downstream a câștigat, în calitate de unic ofertant, licitația pentru furnizarea de carburanți către Societatea Transport București (STB), contractul fiind atribuit pentru 549,01 milioane de lei, fără TVA, pe o perioadă de patru ani, de la un estimat de 559,9 milioane de lei, fără TVA.
Rompetrol Well Service SA, companie scoasă la vânzare de principalul acționar KMG International, divizia înregistrată în Olanda a gigantului petrolier kazah de stat KazMunayGas, l-a numit pe Florea Georgian Ștefan ca membru interimar al Consiliului de Administrație și Director General, ca urmare a renunțării lui Doszhanov Abzal la mandatele de Director General și membru al Consiliului de Administrație.
Cea mai importantă comerciantă de carburanți din România, OMV Petrom, a profitat de închiderea rafinăriei Petromidia, deținută de concurenții de la Rompetrol, ca urmare a incendiului de la începutul lunii iulie, majorându-și considerabil vânzările de produse rafinate în cel de-al treilea trimestru al anului.
Cea mai mare rafinărie din România, Petromidia, oprită în prezent în urma incendiului de la începutul lunii iulie, ar putea fi repornită până la finalul lunii septembrie, susține proprietarul acesteia, Rompetrol Rafinare, companie membră a Grupului KMG International. Aceasta ar putea fi o veste bună și pentru șoferi, presiunea venită din partea ofertei asupra prețului carburanților urmând a se atenua.
Rompetrol Rafinare, parte a grupului KMG International, și proprietara rafinăriei Petromidia, oprită în prezent din cauza incendiului de la începutul lunii iulie, și-a redus cu 100 de milioane de dolari pierderile în prima jumătate a acestui an comparativ cu perioada similară a anului trecut. Explicația: în primele șase luni din 2021, rafinăria Petromidia a funcționat fără întreruperi, comparativ cu primul semestru din 2020, atunci când cea mai mare unitate de profil din România a fost închisă pentru lucrările de revizie generală din perioada martie-aprilie 2020. De asemenea, cererea de piață, puternic afectată de contextul pandemic în 2020, a revenit la niveluri asemănătoare celor din 2019, susține compania.
Furnizorul de servicii la sondă Rompetrol Well Services, anunțat ca disponibil pentru vânzare de către acționarul majoritar KMG International, divizia înregistrată în Olanda a gigantului petrolier kazah de stat KazMunayGas, a consemnat o scădere cu peste 50% a profitului net în primul semestru din 2021, de la 2,60 la 1,28 milioane lei.
Rompetrol, companie membră a Grupului KMG International, a deschis recent 10 noi stații de alimentare cu carburanți, în mai multe regiuni ale țării. Două dintre acestea, stația de pe strada Zețarilor din București și cea din localitatea Lugoj, județul Timiș, au fost lansate sub egida Fondului de Investiții în Energie Kazah-Român (FIEKR).
Faptul că pe termen mediu și lung controlul prețurilor are un singur rezultat, și anume penurie, este cunoscut de oricine, mai puțin de autorități, în special de cele post-comuniste. Ultimul exemplu vine din Republica Moldova, unde motorina a dispărut din oferta mai multor stații, în urma închiderii rafinăriei Petromidia a principalului jucător de pe piața moldovenească, Rompetrol, în urma exploziei de la începutul acestei luni.
KMG International, divizia înregistrată în Olanda a grupului kazah de stat KazMunayGas, proprietarul Rompetrol, majorează prin aport în numerar cu 135% valoarea capitalului social al Fondului de Investiții în Energie Kazah-Român, înființat în noiembrie 2018, ca parte a soluției, convenite în urmă cu 8 ani, de reglare a datoriilor istorice ale Rompetrol față de statul român și prin care au fost promise investiții de 1 miliard de dolari în proiecte energetice.
Compania de servicii petroliere Rompetrol Well Services a realizat în primele 3 luni o cifră de afaceri netă de 12,04 milioane lei, în scădere cu 27,11% față de cea de 16,52 milioane lei din perioada similară a anului trecut și șia- redus drastic profitabilitatea.
Rompetrol Rafinare, companie membră a Grupului KMG International, a avut în primul trimestru al acestui an cifră de afaceri brută de peste 1 miliard de dolari, cu 8% deasupra nivelului din T1 2020, datorită unei creșteri ușoare a vânzărilor, rezultate care au fost susținute și de majorarea marjei brute de rafinare, de la 29,1 dolari/tonă în primele trei luni din 2020, la 34 dolari/tonă în primele trei luni din acest an.
Piața de acțiuni românească a urcat pe fondul unei lichidități foarte bune. Explozie de preț pentru titlurile Rompetrol Well Services în contextul acordării dividendului suplimentar.