România este printre cele mai puțin punctuale țări din Europa în privința plăților comerciale, potrivit unui studiu realizat de compania italiană de consultanță Cribis D&B. Doar un sfert dintre companiile românești efectuează plățile rezultate din tranzacțiile comerciale înainte de data scadentă, sub procentajul raportat de Ungaria sau Lituania, însă peste media din Marea Britanie sau Grecia.
Disponibilitatea pentru cumpărare a românilor a crescut semnificativ în primul trimestru, ajungând la nivelul din septembrie 2008, înainte de criza financiară, cel mai probabil pe fondul reducerii cotei standard de TVA de la 24% la 20% din ianuarie, potrivit unui studiu GfK.
Peste o treime (36%) din liderii din business apreciază că fenomenul corupției este larg răspândit în România, procentajul fiind în scădere față de 2014, când 46% aveau această percepție, potrivit studiului EY Global Fraud Survey 2016.
Companiile au tranzacționat o suprafață aproape dublă de birouri în primul trimestru în București și principalele orașe, față de primele trei luni din 2015, iar în Iași a fost semnată cea mai mare tranzacție de închiriere din perioada menționată, potrivit unui studiu JLL. Industriile de BPO, IT&C, servicii profesionale continuă să fie motorul cererii.
Peste 14.000 de locuințe aflate în construcție în București au termen de finalizare a lucrărilor în 2016, în creștere cu peste 25% față de anul anterior. Aceasta reprezintă o cifră record pentru piața rezidențială modernă din România, potrivit unui studiu realizat de compania de consultanță imobiliară Coldwell Banker Affiliates of Romania.
Doar una din patru companii integrează toate canalele de vânzări disponibile - online, rețelele sociale, dispozitivele mobile și magazin - în relația cu clienții, având astfel o imagine completă asupra interacțiunii cu aceștia, potrivit unui studiu al companiei de soluții software de business și tehnologie SAP.
Un manager care să aibă capacitatea de a-și îndruma angajații, de a le oferi feedback, încredere și susținere, corespunde cel mai bine profilului ideal de șef conturat de români, potrivit unei cercetări realizate de compania de training Ascendis. Același studiu arată că, din nefericire, tendința managerilor români este total contrară așteptărilor angajațiilor, dominant fiind profilul de conducător obișnuit să dea ordine și să controleze.
Cei mai mulți utilizatori de internet consideră canalele de comunicare online nesigure și, totuși, le folosesc cu regularitate, inclusiv pentru a discuta subiecte personale, potrivit unui sondaj realizat de furnizorul de soluții IT Kaspersky Lab și compania de cercetare B2B International.
Aproape 70% dintre micii antreprenori au folosit proprii bani pentru pornirea unei afaceri, domeniile preferate fiind internetul, media și publicitate. 89% din startup-uri au după primul an afaceri sub 100.000 euro, iar 38% câștigă sub 500 euro pe lună, potrivit unui studiu realizat de firma de consultanță EY și Impact Hub.
Ieftinirea alimentelor, după reducerea TVA de la mijlocul anului trecut, a determinat românii să cumpere produse mai scumpe, după ce în anii de criză se orientaseră către produsele cu prețuri mai mici. Această trecere a fost susținută și de creșterea unor categorii de produse precum pește și fructe de mare, fructe uscate, miere, cereale pentru mic dejun, cidru, produse speciale de îngrijire a dinților, a pielii și a picioarelor, potrivit GFK.
Livrările de spații industriale și logistice noi vor depăși 300.000 metri pătrați în acest an, dublu față de 2015, cea mai mare parte urmând să fie livrată în București - 190.000 metri pătrați, cererea venind pe fondul nevoii companiilor din retail, logistică și distribuție de a-și extinde operațiunile, potrivit datelor companiei de consultanță imobiliară DTZ Echinox.
Românii au cheltuit anul trecut, în medie, suma de 87 de lei pentru servicii poștale, în timp ce firmele au alocat 3.400 de lei pe an pentru aceleași tip de servicii, potrivit datelor autorității de reglementare în comunicații (ANCOM).
Nivelul de încredere al mediului de afaceri în evoluția pieței s-a consolidat, la începutul acestui an, înregistrând cea mai mare valoare măsurată din anul 2012, potrivit EY. Acest nivel, pe care EY Romania îl monitorizeză de două ori pe an în barometrul mediului de afaceri, se apropie acum de 60%. Mai mult, procentajul celor foarte încrezători în perspectivele de creștere a pieței s-a multiplicat de aproape 2,5 ori în ultimii doi ani, ajungând la 17% din totalul oamenilor de business respondenți.
În 2015, sectorul Tehnologia informației și comunicațiilor a depășit 6% contribuție în Produsul Intern Brut al României, au arătat reprezentanții ANIS în cadrul evenimentului We Love Digital Forum organizat de Profit.ro.
Un studiu realizat la începutul acestui an arată că 72% dintre români au probleme dentare, comparativ cu 80% în 2012, pe fondul creșterii consumului de pastă de dinți.
5,6 milioane de utilizatori Facebook au participat involuntar la un studiu care a urmărit corelația dintre carieră și legăturile de familie.
Investițiile românești în construcții din Regiunea Sud-Muntenia au șansa ca, în acest an, să atingă un nivel record de 6,4 miliarde de lei, evoluție influențată semnificativ de creșterea business-ului micilor constructori. Capitalul românesc a ieșit din zona speculativă și se orientează spre investiții cu efecte predictibile pe termen mediu și lung.
Majoritatea investitorilor (60%) se așteaptă la creșteri în 2016 și doar 15% anticipează o contracție a afacerilor pe care le derulează, potrivit unui studiu realizat de Consiliul Investitorilor Străini (CIS) în rândul membrilor săi. În ciuda anticipărilor de creștere, membrii Consiliului reclamă aceleași probleme specifice economiei românești, respectiv birocrația, lipsa infrastructurii și a predictibilității cadrului legislative, neajunsuri care vor face dificilă susținerea pe termen mediu și lung a ritmul de creștere economică actual.
Aproape un sfert dintre consumatorii online (23%) consideră interacțiunile virtuale la fel de autentice precum cele în care întâlnești persoana față în față, potrivit unui studiu GfK derulat în 22 de țări. Doar 15% dintre cei chestionați nu sunt de acord cu această afirmație.
Interviul este probabil cea mai importantă etapă a procesului de recrutare a unei persoane potrivite pentru un post și, în acest context, o alegere corectă necesită un dialog cât mai eficient, în care să nu își aibă locul întrebări perimate, care pun candidatul în situația de a fi pur și simplu inventiv, fără o bază reală.
Româncele cheltuiesc în medie 2.000 de lei pe an pe cosmetice, cele mai frecvente trei produse cumpărate sunt fondul de ten, rujul și rimel, potrivit unui studiu all companiei Sole Luxury Boutique.
Multe companii, atât din domeniul tehnologiei, cât și din domeniul auto, investesc masiv în dezvoltarea mașinilor autonome, dar, potrivit unui studiu realizat recent în SUA, majoritatea șoferilor nu ar avea încă încredere să utilizeze un astfel de autovehicul.
Dacă în perioada 2014-2015 au fost finalizate circa 200 de apartamente noi în zone rezidențiale premium din București, pentru 2016-2017 se așteaptă ca aproximativ 550 de unități să fie livrate în partea de nord a orașului, reprezentând o creștere de 175%, arată un studiu al companiei de consultanță DTZ Echinox.
Românii lucrează mai multe ore suplimentare decât angajații altor țări, astfel că 86% dintre managerii din România spun că lucrează ore suplimentare, aproape dublu față de cei din Germania (45%) sau Marea Britanie (34%), potrivit unui studiu al EY. Compania de consultanță și audit subliniază faptul că totuși, potrivit statisticilor Eurostat, productivitatea muncii în România este de șase ori mai mică decât media în Europa, de 7,5 ori mai mică decât în Germania și de opt ori mai mică față de Olanda.