Aproape jumătate (48%) dintre românii victime ale clasei de viruși ransomware (care blochează accesul la datele de pe terminal - n.r.) au plătit, în medie, suma de 550 lei pentru a-și recupera informațiile de pe terminalul blocat, arată un studiu realizat de iSense Solutions, la comanda Bitdefender.
Rata absenteismului în România, adică proporția zilelor de absență din totalul zilelor lucrătoare dintr-un an, a fost de 2,2% în 2015, potrivit studiului PwC Saratoga, în ușoară scădere față de 2014, atunci când a fost de 2,4%. Aceasta s-a tradus într-un cost de 703 euro per angajat la nivelul pieței generale, costul absenteismului fiind mai scăzut în retail (440 euro pe an per angajat) și mai mare în sectorul farmaceutic (1.132 euro per angajat), proporțional cu remunerația medie a personalului din fiecare sector.
Sectorul financiar nu atrage pe cei mai buni și strălucitori absolvenți, ci pe cei care se potrivesc cel mai bine job-ului din sectorul financiar, susține un studiu Harvard Business School, remarcând că în domeniul financiar-bancar contează mai mult nivelul de sociabilitate al angajaților decât spiritul lor analitic.Cu alte cuvinte, în momentul în care cineva analizează un sondaj de opinie realizat în rândul finanțiștilor sau citește previziunile acestora publicate de presă, ar trebui să se gândească că are mai degrabă de-a face cu un exercițiu de PR și marketing decât cu unul analitic.
Londra rămâne cea mai scumpă piață de birouri din lume, urmată de Hong Kong și Beijing, în timp ce Moscova a ieșit din top 10, fiind înlocuită de Shanghai, în urcare două poziții, până pe locul 9, potrivit unui studiu al CBRE, care plasează Bucureștiul pe poziția 110 din 126 de piețe, cu 4 mai sus față de 2014.
Persoanele interesate de achiziția unei locuințe din segmentul mediu al pieței din Capitală sunt, în prezent, mult mai interesate de confort și de calitate decât de preț, conform unei analize realizate de HomeFinders, companie de consultanță dedicată cumpărătorilor. Bugetul alocat achiziției unei locuințe este, în cele mai multe cazuri, de 70.000-100.000 de euro, iar aproximativ 45% dintre cei care vor să-și cumpere o casă lucrează în domeniul IT.
Bugetul mediu pregătit în acest an de orășeni pentru Crăciun și Revelion este de 1.590 lei, iar puțin peste 80% vor petrece Anul Nou acasă cu familia sau prietenii, potrivit unui studiu realizat de Mednet Merketing Research Center.
Utlizatorii de smartphone-uri se așteaptă ca acestea să devină inutile peste cinci ani, urmând ca telefoanele inteligente să fie înlocuite cu dispozitive care folosesc inteligența artificială, arată un studiu al companiei Ericsson, citat de CNBC. Studiul a fost realizat pe un eșantion 100.000 de persoane din 40 de țări.
Dacă în urmă cu doi ani erau înregistrate 555 de companii a căror cifră de afaceri anuală a depășit un milion de euro, în 2014 numărul acestora a crescut până la 636. Acest segment reprezintă aproximativ 9% din totalul firmelor active, dar generează aproximativ 72% din veniturile înregistrate la nivelul întregului sector de cultivare a cerealelor, arată un studiu realizat de Coface, companie specializată în recuperarea de creanțe și asigurări de credit comercial.
Rata de recrutare externă (din afara companiei) a fost de 13,5% la nivelul întregii piețe din România, în creștere cu 13 procente față de anul precedent (când a fost de 11,9%), potrivit studiului de analiză a eficienței a capitalului uman PwC Saratoga 2015. Cele mai multe recrutări externe au fost în scop de înlocuire (10,3% din total recrutări), în vreme ce doar 2,2% au fost recrutări pentru posturi nou-înființate.
Aproape o treime dintre femeile din România intenționează să înceapă o afacere în următorii trei ani, cea mai ridicată rată din Uniunea Europeană, însă teama de un eventual eșec împiedică mai mult de jumătate dintre femei să pornească pe drumul antreprenoriatului, arată cel mai recent studiu referitor la femeile antreprenor realizat de Babson College din SUA.
Cele mai frecvente cinci motive invocate de angajații români când pleacă dintr-o companie sunt nivelul salarial, relația cu șeful direct, distanța față de locul de muncă, mediul organizațional și lipsa perspectivelor de dezvoltare, potrivit Smartree, companie de servicii de salarizare și administrare de personal.
Industria de servicii externalizate (outsourcing) din România are peste 67.000 de angajați în 215 companii, care își desfășoară operațiunile în 310 clădiri și ocupă jumătate de milion de metri pătrați de spații de birouri în întreaga țară. Cel puțin alte 5.000 de noi locuri de muncă urmează să fie create în următoarele 12 luni în acest sector, potrivit unui studiu realizat de CBRE.
Cele mai multe liste de cumpărături de Black Friday din acest an vor avea, în medie, între două și trei produse, în creștere comparativ cu 2014, cele mai dorite fiind televizoarele, electroasnicele mici și telefoanele mobile, potrivit unui studiu MillwardBrown România.
Doar două din zece companii din România au un risc scăzut de intrare în insolvență și numai 5% din firmele care intră în insolvență vor să se reorganizeze și au un plan, iar dintre acestea doar jumătate reușesc, potrivit firmei de consultanță Coface.
Piața instrumentelor de scris a înregistrat înainte de începerea anului școlar o creștere de 19% în valoare față de aceeași perioadă a anului anterior în magazinele de tip hipermarket și cash & carry, totalizând aproximativ 17 milioane de lei, potrivit GfK România.
Turiștii români călătoresc cu avionul pe destinații externe la fel de des ca turcii sau ungurii, alocând bugete care pornesc de la 300 de euro de persoană pentru un zbor dus-întors, potrivit unui studiu al Paravion.ro, una dintre cele mai importante agenții de turism online din România.
Bucureștiul are în prezent 430 de proprietăți rezidențiale cu un preț de vânzare mai mare de 1 milion de euro, dintre care 378 sunt de vile, restul fiind apartamente, potrivit portalului imobiliare.ro. Una dintre cele mai scumpe vile scoase la vânzare, un monument istoric, are un preț de 2,2 milioane de euro și este amplasată în zona Victoriei.
Volkswagen a finanțat un grup de cercetători care a susținut că nu există indicii că autovehiculele diesel sunt periculoase pentru sănătatea publică, arată o investigație a publicației The Times.
România ar putea deveni una dintre destinațiile preferate la nivel european pentru producția de film, dacă ar adopta scheme de ajutor pentru industrie similare celor din alte state din Europa Centrală și de Est, membre UE, arată un studiu PwC România. Astfel, afacerile anuale din industria de film din România ar avea potențial să ajungă la un nivel de 350 milioane euro, de la aproximativ 53 de milioane de euro în prezent.
Românii lasă la fiecare vizită într-un mall în medie 35,2 euro, o treime pentru mâncare și băutură, cheltuielile românilor fiind mai mari decât ale cehilor, ungurilor, polonezilor și chiar suedezilor, țări cu o putere de cumpărare superioară celei din România.
Unul din trei români folosește telefonul mobil pentru shopping, aparatul fiind utilizat cu precădere pentru apelare, accesarea email-ului, expedierea de mesaje, căutare pe Internet și pentru camera foto
Trei din patru bucureșteni iau cina și micul dejun în bucătărie în timpul săptămânii, iar o treime mănâncă același lucru în fiecare dimineață și același fel la masa de seară, potrivit unui studiu realizat de IKEA.
Achiziția unei locuințe este în prezent de peste 3 ori mai facilă decât în perioada de boom economic, acum fiind necesară o perioadă de aproximativ 10,8 ani pentru achiziția unui apartament nou cu două camere și o suprafață de 50 de metri pătrați utili, comparativ cu 32,8 ani în 2008, potrivit unui studiu al Coldwell Banker.
Terorismul cibernetic, obținerea datelor personale de către corporații și accesarea informațiilor private de către guvern se numără printre cele mai mari temeri ale americanilor, lista fiind completată de alte concepte legate de tehnologie, potrivit unui studiu realizat de Universitatea Chapman.
O treime dintre români sunt interesați să învețe cum să economisească pe termen lung, arată un studiu realizat de GfK. În Europa, oamenii sunt interesați mai degrabă să afle cum să-și gestioneze cheltuielile zilnice. Unul din zece conaționali este atât de chibzuit încât pune deoparte mai mult de 200 de euro în fiecare lună.