Europa se confruntă în continuare cu riscul unei reveniri a unor prețuri ridicate la gaze și a unui deficit de aprovizionare în iarna anului 2023/2024, în pofida faptului că prețurile angro pe bursele europene se situează în prezent cu mult sub nivelurile lor de dinainte de războiul din Ucraina, avertizează Comisia Europeană într-un document cu previziunile economice pentru acest an.
Compania Foraj Sonde Videle a semnat un contract-cadru de onshore drilling services cu OMV Petrom, în valoare de aproape 78 milioane dolari, cu o durată de 6 ani.
Uniunea Europeană urmează să propună un nou pachet de sancțiuni pentru a restricționa și mai mult capacitatea Moscovei de a-și susține invazia din Ucraina, potrivit Bloomberg, care citează persoane la curent cu proiectul.
SpaceX ar trebui să-și aleagă tabăra - Ucraina sau Rusia, a declarat Mihailo Podoliak, consilier al președintelui Zelenski, după ce compania lui Elon Musk a anunțat că a limitat utilizarea dispozitivelor de internet Starlink furnizate Kievului, astfel încât acestea să nu mai poată fi folosite pentru controlul dronelor, relatează Reuters.
Statul român a blocat timp de aproape un an de zile în portul Constanța mii de tone de ilmenită, minereu din care se obține titanul, cu suspiciunea că încărcătura sosită pe cale maritimă din Ucraina este destinată unei uzine de profil din Crimeea anexată ilegal de Federația Rusă, cea mai mare întreprindere industrială din peninsulă.
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski a declarat joi, la Bruxelles, că a informat-o pe președinta Maia Sandu despre un document rus, depistat de spionajul ucrainean, care arată un plan de a destabiliza situația din Republica Moldova, relatează agora.md.
Fostul premier israelian, Naftali Bennett, a declarat într-un interviu postat pe canalul său YouTube că Statele Unite și aliații săi occidentali i-au ″blocat″ demersurile de mediere între Rusia și Ucraina întreprinse la puțin timp după invazia din 24 februarie 2022, în vederea încheierii războiului.
Statele Unite se pregătesc să aplice un tarif de 200% pentru aluminiul produs în Rusia chiar în această săptămână, într-o mutare menită să mențină presiunea asupra Moscovei, în contextul războiului din Ucraina, potrivit Bloomberg, care citează persoane familiare cu proiectul.
Forțele ruse au confiscat cărți ucrainene din bibliotecile și școlile din estul ocupat al regiunii Luhansk și le-au ars în centrale termice, potrivit Centrului Național de Rezistență, o organizație condusă de Forțele Speciale ale Ucrainei.
Războiul din Ucraina și sancțiunile UE împotriva Rusiei ce au urmat, scăderea producției interne de hidrocarburi și criza energetică au obligat OMV Petrom să-și intensifice semnificativ operațiunile de import de gaze naturale, țiței și carburanți, au declarat oficialii companiei la conferința de presă de prezentare a rezultatelor financiare pe 2022, răspunzând unor întrebări Profit.ro.
Fostul premier britanic Boris Johnson a afirmat, într-un documentar BBC, că înainte de startul invaziei ruse în Ucraina a fost amenințat de Vladimir Putin cu un atac cu rachetă, în timpul unei discuții la telefon, relatează bbc.com.
Alianța Nord-Atlantică este pregătită de o confruntare militară directă cu Rusia, ale cărei scopuri strategice depășesc Ucraina, Kremlinul vizând restaurarea unei influențe asemănătoare cu cea exercitată în trecut în Europa de către Uniunea Sovietică, iar statele membre ale NATO trebuie să își reorienteze industriile naționale către producția destinată apărării, a declarat șeful Comitetului Militar al Alianței, amiralul olandez Rob Bauer, într-un interviu acordat postului portughez de televiziune RTP.
Guvernul belgian nu este în măsură să furnizeze Kievului tancuri, așa cum cere președintele ucrainean Volodimir Zelenski, însă anunță că acordă Ucrainei noi finanțări în vederea unor ajutoare civile și furnizării de rachete, mitraliere, muniție și vehicule blindate, relatează AFP.
Rușii au fost cei mai mari cumpărători nerezidenți de proprietăți imobiliare în Dubai anul trecut, când emiratul arab a devenit un refugiu sigur pentru investitorii din Rusia, pe fondul incertitudinilor geopolitice și economice din alte regiuni.
Ministrul ucrainean al Energiei, German Galușcenko, a declarat că zilele următoare vor fi ”dificile” pe frontul energetic, după ce un atac masiv cu rachete al Rusiei a lovit sâmbătă infrastructura critică din mai multe regiuni, transmite Reuters.
Ministrul rus al apărării, Serghei Șoigu, l-a numit pe șeful Statului Major General, generalul Valeri Gherasimov, la comanda campaniei militare a Rusiei din Ucraina, în cea mai recentă remaniere a conducerii militare a Moscovei, relatează Reuters
Tranzitul de gaze rusești către Europa prin Ucraina a fost cu aproximativ 16% mai scăzut în ultima săptămână față de nivelurile anterioare, pe fondul vremii blânde din Europa, a declarat o sursă familiarizată cu datele, iar regiunea rămâne bine aprovizionată cu gaze din alte surse, transmite Reuters.
Rusia a înregistrat un deficit bugetar record în decembrie, după 11 luni în care bugetul federal s-a menținut pe surplus, în condițiile în care veniturile au scăzut, pe fondul restricțiilor la exporturi, iar cheltuielile cu invazia Ucrainei au crescut.
Guvernul rus vrea să interzică hărțile care contestă „integritatea teritorială” oficială a țării ca materiale extremiste, relatează agenția Reuters, preluată de The Guardian.
Trupele ruse au continuat să „terorizeze” civilii din Ucraina, potrivit guvernatorilor ucraineni, în ciuda presupusului armistițiu de 36 de ore de la Kremlin pentru Crăciunul ortodox pe rit vechi.
Spionajul militar din Ucraina a susținut că Rusia ar urma să ordone mobilizarea a 500.000 de recruți în ianuarie, în plus față de cei 300.000 chemați la arme în octombrie, un alt semnal aparent că Vladimir Putin nu are intenția de a pune capăt războiului.
În Germania, unele voci cer cu insistență o schimbare de atitudine în ceea ce privește Ucraina, iar figurile-cheie ale acestei campanii au legături cu statul rus sau cu extrema dreaptă, a constatat o investigație Reuters.
Asigurătorii de nave au declarat că anulează acoperirea riscului de război în Rusia, Ucraina și Belarus, în urma ieșirii din regiune a reasigurătorilor, în fața pierderilor abrupte, transmite Reuters.
După cum a relatat Profit.ro, recent, Guvernul schimbase discret legislația decarbonării, după ce Comisia Europeană și-a exprimat obiecții la adresa acesteia și a amenințat din acest motiv chiar cu respingerea unei cereri de plată de fonduri UE a României în baza PNRR aferentă anului în curs, în valoare de 2,8 miliarde euro.
Ucraina va cere luni excluderea Rusiei din Consiliul de Securitate al ONU, la o zi după ce Vladimir Putin a făcut noi declarații împotriva Occidentului, acuzându-l că vrea sî „divizeze Rusia istorică”, transmite agenția AFP, citată de boursorama.com.