Acțiunile UniCredit au deschis în creștere luni cu 2,1%, după ce grupul bancar italian a confirmat că poartă negocieri cu Koc Holding în legătură cu viitorul societății lor mixte din Turcia, Koc Financial Services, transmite Reuters.
UniCredit Bank lansează, în premieră, semnătura electronică calificată pentru companii a documentelor în relație cu banca. Semnătura este emisă de un furnizor autorizat și este recunoscută pe teritoriul României și al Uniunii Europene și are aceeași valoare juridică precum semnătura olografă. Potrivit unui sondaj, angajații companiilor petrec 5 ore pe lună pentru semnarea documentelor bancare.
Romcarbon Buzău, lider în piața românească a reciclărilor de mase plastice, înregistrează o scădere de 33,07% a câștigului pretaxare EBITDA din primele 3 trimestre ale acestui an, la 8,56 milioane lei, de la 12,79 milioane lei în perioada similară a anului trecut. Declin la aproape toate capitolele principale din bilanț.
Situația bugetului atrage tot mai multe semne de alertă din partea economiștilor. UniCredit Bank avertizează că deficitul bugetar ar putea scăpa de sub control și România și-ar putea pierde ratingul suveran de investiții, dacă nu sunt luate măsuri. Contextul electoral face dificilă ajustarea sau chiar amânarea unor cheltuieli uriașe suplimentare programate, cum sunt cele cu pensiile începând cu toamna anului viitor.
Grupul bancar italian UniCredit a obținut un profit consolidat în România de 119 de milioane euro în primele 9 luni, în urcare cu 21,2% comparativ cu perioada similară din 2018, în condițiile îmbunătățirii rezultatului operațional.
Agricover Credit IFN, divizia de finanțare a grupului Agricover, controlat de omul de afaceri iranian Jabbar Kanani, unul dintre principalii jucători pe piața locală agricolă, a majorat cu 20 milioane de lei, la 100 milioane de lei, creditul contractat de la UniCredit Bank și a împrumutat 10 milioane de euro de la Responsability Investment AG, un administrator de investiții din Elveția, cu active de 3,1 miliarde de dolari plasate în 550 de firme din aproape 100 de state.
UniCredit a anunțat luni că echipa sa de securitate cibernetică a identificat o problemă ce implică un fișier creat în 2015, care conține aproximativ trei milioane de date aparținând clienților italieni, transmite Reuters.
Directorul general al grupului bancar italian UniCredit are un plan destinat să relanseze cotația acțiunilor celei mai mari bănci italiene, să o facă mai puțin italiană, transmite Reuters.
UniCredit Leasing a lansat astăzi o emisiune de obligațiuni, de rang senior, cu maturitate de trei ani, atrăgând 300 de milioane de euro cu un cupon fix de 0.502% și un preț de emisiune de 100%.
UniCredit va aplica în 2020 rate negative doar clienților ale căror depozite depășesc un milion de euro (1,1 milioane de dolari), a anunțat luni cel mai mare grup bancar italian, clarificând comentariile directorului său general, Jean Pierre Mustier, care au provocat reacții din partea sindicatelor și a grupurilor de consumatori, transmite Reuters.
Transformările care au loc în sectorul bancar "vor duce la eliminarea unor locuri de muncă", a declarat miercuri Jean-Pierre Mustier, președintele Federației Bancare Europene și directorul grupului bancar italian UniCredit, care a desființat deja 14.000 de posturi în ultimii trei ani, informează AFP.
Consiliul de Supraveghere al UniCredit Bank România a aprobat numirea Antoanetei Curteanu, începând cu data de 1 noiembrie 2019, ca Vicepreședinte al Directoratului UniCredit Bank S.A. și Coordonator al Diviziei de Retail. Antoaneta Curteanu va începe să-și exercite responsabilitățile după primirea aprobării prealabile din partea Băncii Naționale a României.
Green Group, holding ce deține cel mai mare parc integrat de reciclare din România, a semnat un contract de 66 de milioane de euro pentru un credit sindicalizat oferit de ING Bank, UniCredit Bank, Intesa Sanpaolo Bank și OTP Bank.
Unicredit Business Integrated Solutions (UBIS), divizia de servicii a grupului bancar Unicredit, își va muta în februarie 2020 cei aproximativ 1.200 de angajați care lucrează acum în complexul de afaceri Novo Park din Pipera, aflat în proprietatea lui Liviu Tudor, în Globalworth Campus, al lui Ioannis Papalekas, unde va ocupa aproximativ un sfert din ultimul turn aflat în construcție, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro. Tranzacția de închiriere este estimată la 1,3 milioane de euro pe an și este una dintre cele mai mari ale primului semestru.
Pe fondul unor încasări în ușor declin, Romcarbon Buzău, lider în piața românească a reciclărilor de mase plastice, înregistrează o prăbușire a profitabilității. În urmă cu un an și jumătate, cel care-și lega numele de dezvoltarea companiei în ultimimi ani, taiwanezul Hung Ching Ling, decedase în Asia.
Fabrizio Saccomanni, președintele grupului Unicredit, cea mai mare bancă italiană în funcție de active, a decedat brusc, astăzi, transmite Reuters.
O firmă din județul Ilfov a primit a patra amendă aplicată pentru nereguli privind GDPR, în cuantum de 2.500 euro, pentru că nu a putut dovedi că și-a anunțat angajații de faptul că sunt supravegheați încă din 2016 prin intermediul unui sistem video.
Pentru finanțarea investiției sale din Ungaria, compania Digi Communications accesează un credit sindicalizat de la un consorțiu format din Citibank, ING Bank și UniCredit Bank. În primul trimestru, societatea din domeniul telecom a emis obligațiuni de 200 milioane de euro.
Grupul italian UniCredit, prezent și pe piața românească, pregătește un nou val de concedieri, care ar putea viza mii de angajați, ca parte a unui plan strategic ce va fi prezentat în decembrie, potrivit unor surse citate de Bloomberg.
Firma Legal Company & Tax Hub a fost amendată cu 3.000 euro pentru că nu a asigurat un nivel de securitate corespunzător pe site-ul avocatoo.ro și a permis astfel divulgarea și accesul neautorizat la datele cu caracter personal ale persoanelor care au efectuat tranzacții recepționate de acest site (nume, prenume, adresa de corespondență, email, telefon, loc de muncă, detalii tranzacții efectuate), documente accesibile public, în perioada 10 decembrie 2018 – 1 februarie 2019.
UniCredit SpA a anunțat luni că va vinde și restul participației de 18,3% deținute la brokerul online FinecoBank, în cadrul unui plasament privat accelerat (accelerated book building), adresat exclusiv investitorilor instituționali, transmit Reuters și Dow Jones Newswires.
Operatorul hotelier World Trade Center București este a doua companie amendată pentru încălcarea regulilor GDPR, după Unicredit Bank, inspectorii constatând că o listă printată pe suport de hârtie, utilizată pentru verificarea clienților care serveau micul dejun și care conținea date cu caracter personal ale unui număr de 46 de clienți cazați la hotel, a fost fotografiată de către persoane neautorizate din afara societății, ceea ce a condus la dezvăluirea în mediul online a datelor cu caracter personal ale unor clienți, prin publicare.
Autoritatea Națională de Supraveghere a finalizat o investigație la Unicredit Bank și a constatat că aceasta a încălcat prevederile privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal, aplicând o amendă de 130.000 de euro.
UniCredit, cea mai mare bancă din Italia, se va concentra pe creșterea organiză în noul său pan de afaceri, a afirmat directorul general Jean Pierre Mustier într-un interviu publicat luni în jurnalul La Stampa, explicând că fuziunile sunt dificile, transmite Reuters.
Visa, Mastercard, Edenred, Orange, Revolut și Banca Transilvania au anunțat, miercuri, lansarea serviciului Apple Pay în România. Tot miercuri, ING Bank România șiUniCredit au anunțat lansarea acestui serviciu.