Ana-Maria Pâslaru preia funcția de Managing Director al Unilever South Central Europe începând cu 1 martie 2021, după trei ani petrecuți în echipa de leadership a Unilever în regiunea Europei de Est, unde a coordonat businessul Unilever din Țările Baltice și a ocupat funcția de EE Category Lead Home Care.
Gigantul anglo-olandez din industria bunurilor de larg consum Unilever, al doilea mare jucător din industria alimentară pe piața mondială, după Nestle, va testa săptămâna de lucru de 4 zile, în Noua Zeelandă, pentru a crește satisfacția lucrătorilor, dar și, implicit, productivitatea.
Compania Unilever, care deține o unitate de producție la Ploiești, unde lucrează 620 de persoane, are 39 de angajați testați pozitiv la noul coronavirus. Aceștia provin din rândul celor care au fost trimiși în izolare la domiciliu, din aceeași tură cu angajatul care a informat prima dată că are simptome specifice coronavirusului.
Grupul Unilever, care reunește branduri ca Dove, Ben & Jerry’s și Hellmann’s, a anunțat vineri că oprește promovarea pe Facebook, Instagram și Twitter în Statele Unite cel puțin până la 31 decembrie, din cauza atmosferei divizate din țară. Informația a dus la scăderea acțiunilor Facebook și Twitter cu peste 7%.
L’Oreal SA, Unilever și alte companii multinaționale care au cumpărat branduri de îngrijire personală de la persoane de culoare iau măsuri să își păstreze clienții, dintre care unii au promis, în urma protestelor naționale pentru justiție rasială, să își direcționeze cheltuielile doar către companii deținute de astfel de antreprenori, relatează Reuters.
Cinci mari companii, printre care Unilever și L’Oreal, au depus oferte pentru preluarea brandului britanic de cosmetice de lux Charlotte Tilbury, tranzacție evaluată la peste 1 miliard de lire sterline.
Gigantul anglo-olandez din industria bunurilor de larg consum Unilever analizează vânzarea diviziei de ceaiuri, care cuprinde mărci precum Lipton, Pure Leaf, Lyons și PG Tips, în contextul vânzărilor dezamăgitoare.
Unilever, Henkel și Colgate-Palmolive sunt interesate de achiziția diviziei de produse profesionale a producătorului american de cosmetice și parfumuri Coty, potrivit unor surse citate de Reuters. Divizia, cu mărci precum Wella, Clairol și Londa în portofoliu, este evaluată la circa 7 miliarde de dolari.
Gigantul anglo-olandez din industria bunurilor de larg consum Unilever preia pachetul majoritar de acțiuni al brandului frufru, deținut de firma Good People, tranzacția, anunțată în vară, fiind avizată acum de Consiliul Concurenței.
Gigantul anglo-olandez din industria bunurilor de larg consum Unilever preia pachetul majoritar de acțiuni al brandului frufru, deținut de firma Good People.
Gigantul anglo-olandez din industria bunurilor de larg consum Unilever analizează preluarea producătorului american de cosmetice Drunk Elephant, în schimbul căruia este dispus să ofere 1 miliard de dolari, potrivit Sunday Telegraph.
Omul de afaceri sucevean Vasile Armenean rămâne încă cel puțin 2 ani să administreze producătorul român de înghețată Betty Ice, afacere pe care a fondat-o în 1994 și care a fost preluată la începutul acestui an, cum a anunțat atunci Profit.ro, de gigantul anglo-olandez Unilever, al doilea mare jucător din industria alimentară.
Grupul anglo-olandez Unilever Plc a anunțat luni achiziționarea portofoliului de băuturi și hrană sănătoasă a GlaxoSmithKline (GSK) din India, Bangladesh și alte 20 de piețe, în special din Asia, transmit Alliance News, AP și Reuters.
Unilever a anunțat că achiziția Betty Ice a fost finalizată, după semnarea acordului celor două părți în ianuarie 2018, în condițiile în care Consiliul Concurenței din România a aprobat acordul în baza angajamentelor asumate.
Grupul anglo-olandez Unilever, care a achiziționat în ianuarie Betty Ice, cel mai mare producător de înghețată din România, încearcă să convingă Consiliul Concurenței să îi acorde avizul pentru această tranzacție, asumându-și să retragă între 3.000 și 5.500 de vitrine frigorifice, amplasate în spațiile partenerilor Unilever sau Betty Ice din segmentul comerțului tradițional, astfel încât să nu existe o poziție dominantă pe piața de înghețată.
Unilever renunță la planul de a desființa sediul central din Marea Britanie în favoarea celui din Olanda, în urma unei revolte a acționarilor, ceea ce înseamnă că una dintre cele mai valoroase companii din țară rămâne la Londra înainte de Brexit, transmite Reuters.
Compania anglo-olandeză Unilever, al doilea mare jucător din industria alimentară, l-a numit ca Director Financiar în cadrul Unilever South Central Europe pe Cristian Ungureanu, acesta urmând a coordona operațiunile curente și strategia de afaceri pentru întreaga regiune.
Nestle, Unilever și Coca-Cola se află printre companiile care au făcut oferte pentru Horlicks, divizia de nutriție din India a GlaxoSmithKline (GSK), care ar putea costa peste 4 miliarde de dolari, au declarat patru persoane apropiate situației, citate de Reuters.
Unilever își desfășoară activitatea în industria bunurilor de consum, furnizând bunuri din toate segmentele de produse alimentare, produse pentru casă și produse de îngrijire personală. Betty Ice are ca principale activități producția și distribuția de înghețată industrială, respectiv distribuția de produse alimentare congelate (fructe, legume, carne etc).
Ana-Maria Pâslaru, director de Marketing în cadrul Unilever South Central Europe, va prelua funcția de Country Managing Director pentru Țările Baltice în cadrul Unilever. Țările Baltice formează o enitate de business în regiunea Europa Centrală și de Est (CEE), regiune din care face parte și Unilever South Central Europe.
Gigantul anglo-olandez Unilever, al doilea mare jucător din industria alimentară, renunță la sediul social din Londra în favoarea Rotterdam, în pofida eforturilor de covingere din partea guvernului britanic.
Producătorul de bunuri de larg consum Unilever, care dispune de unul dintre cele mai mari bugete de publicitate din lume, a amenințat că își va retrage publicitatea de pe platformele digitale precum Facebook sau Google dacă acestea creează disensiuni în rândul societății sau nu reușesc să protejeze copiii, transmite Reuters.
Gigantul anglo-olandez Unilever, al doilea mare jucător din industria alimentară, vinde divizia de margarină și produse tartinabile fondului global american de investiții KKR pentru 8,1 miliarde dolari, tranzacție parafată în această seară. Unilever se desparte astfel de una dintre cele mai vechi afaceri din lume.
Afacerile și din România ale gigantului anglo-olandez Unilever sunt conduse, din această lună, de James Simmons, fost coordonator al operațiunilor companiei din Insulele Caraibe. El este, de la 1 septembrie, noul Managing Director al Unilever South Central Europe, după ce, așa cum a anunțat Profit.ro, Florin Trandafirescu a fost revocat din acest post, fiind înlocuit temporar cu Jaime Aguilera Carmona, vicepreședinte al Unilever Central Eastern Europe.
Florin Trandafirescu a fost revocat de la șefia Unilever South Central Europe, al doilea cel mai mare jucător pe piața industriei alimentare și a bunurilor de larg consum, care coordonează afacerile gigantului anglo-olandez din România, Bulgaria, Republica Moldova, Albania, Muntenegru, Kosovo, Serbia și Macedonia, fiind înlocuit, cu un mandat temporar, cu Jaime Aguilera Carmona, vicepreședinte al Unilever Central Eastern Europe.