McDonald’s a închis restaurantul din pasajul stației de metrou Unirii, după ce contractul cu Metrorex a încheiat, iar administratorul metroului bucureștean urmează să scoată spațiul la licitație în perioada imediat următoare.
Traficul rutier în Pasajul Unirii se va închide pe ambele sensuri de circulație, începând de vineri seara, de la ora 22,00, și până luni, la ora 4,00, pentru realizarea unor lucrări de întreținere.
Traficul rutier în Pasajul Unirii va fi restricționat, în perioada 22 martie, ora 22.00, până pe 25 martie, ora 4.00, pentru realizarea unor lucrări de întreținere.
Compania 3Z Residence investește 10 milioane de euro într-un ansamblu rezidențial de 66 de apartamente în zona Unirii din București, în fostul cartier evreiesc.
Lanțul de cafenele Starbucks a deschis a treia cafenea din zona Piața Unirii din București, numărul cafenelelor deținute de celebrul brand în România ajungând la 44.
Lucrările de construcție la Unirii View, turnul de peste 17.000 metri pătrați dezvoltat de investitorul belgian Yves Weerts în centrul Bucureștiului, lansate în toamna anului 2016, au fost finalizate.
Fântânile din Piața Unirii, care au fost reabilitate și modernizate, vor fi redeschise astăzi, printr-o reprezentație a Orchestrei Simfonice București și cu un spectacol multimedia, anunță Primăria Capitalei. Fântânile din Piața Unirii vor oferi vizitatorilor show-uri multimedia în fiecare vineri, sâmbată și duminică, în intervalul orar 20.00-21.00, atât cât vremea o va permite.
Fântânile din Piața Unirii, care au fost reabilitate și modernizate, vor fi redeschise în 20 septembrie, printr-o reprezentație a Orchestrei Simfonice București și cu un spectacol multimedia, anunță Primăria Capitalei. Fântânile din Piața Unirii vor oferi vizitatorilor show-uri multimedia în fiecare vineri, sâmbată și duminică, în intervalul orar 20.00-21.00, atât cât vremea o va permite, potrivit municipalității.
Fântânile Unirea, intrate în luna mai într-un amplu proces de reabilitare, vor oferi bucureștenilor adevărate show-uri stradale, începând cu luna septembrie, grație expertizei companiei germane OASE, companie care a furnizat tehnologia pentru unele dintre cele mai spectaculoase fântâni din lume
Fostul hotel Royal din zona Unirii din București a fost cumpărat de grupul Orbis, cel mai mare operator hotelier din Europa de Est, cu peste 11 milioane de euro. În februarie, Profit.ro a anunțat că proprietarii hotelului au schimbat strategia, nereușind să-l vândă cu 17 milioane de euro, așa cum au încercat în ultimii ani. L-au modernizat, l-au afiliat la brandul Mercure și l-au scos din nou la vânzare, dar au mai redus din pretenții și au cerut 14 milioane de euro.
Retailerul suedez H&M a închiriat 1.000 de metri pătrați în clădirea de birouri Unirii View pentru noul sediu, urmând a amenaja și un showroom.
Ansamblul de fântâni din zona Unirea este reabilitat din fondurile Apa Nova, iar compania spune că starea de degradare a celor 17 fântâni din centrul Capitalei este avansată, nemaifiind reabilitate de peste 30 de ani, astfel că se poate reține în nouă lucrare cel mult 10% din partea placată.
Pernod Ricard România, unul dintre cei mai mari importatori de băuturi alcoolice din România, companie care are în portofoliu branduri precum Ballantine’s și Vodka Absolut, își mută sediul central în proiectul de birouri Unirii View, unde a închiriat 600 de metri pătrați.
Actul normativ maghiar din toamna anului 1917 prin care erau restricționate tranzacțiile imobiliare în Ardeal în numele "interesului public" își găsește ecou peste timp în discuțiile și tentativele de legiferare din România zilelor noastre, care au în centru îngrijorarea cu privire la ponderea tot mai mare a terenurilor deținute de străini în totalul fondului funciar al României.
În centrul Capitalei vor fi impuse azi restricții de trafic, car urmare a desfășurării evenimentului „Marșul pentru viață – 2018”, pe traseul Piața Unirii până în Parcul Tineretului. Și în Piața Victoriei va avea loc un protest al polițiștilor și angajaților din penitenciare.
Red Bull România, marcă de băuturi energizante, își va stabili biroul în Unirii View, unde a închiriat 600 de metri pătrați, proiect care va fi finalizat în vara lui 2018.
Proprietarii fostului hotel Royal din zona Unirii din București au schimbat strategia, nereușind să-l vândă cu 17 milioane de euro, așa cum au încercat în ultimii ani. L-au modernizat, l-au afiliat la brandul Mercure și l-au scos din nou la vânzare, dar au mai redus din pretenții și cer acum 14 milioane de euro.
Grupul UTI anunță că a finalizat un proiect care prevede realizarea de lucrări de semnalizare dinamică verticală și de prevenire a incidentelor în Pasajul Unirii din București. Beneficiarul acestui contract, în valoare de 475.000 euro, câștigat prin licitație publică, este Administrația Străzilor București.
Dezvoltatorul imobiliar London Partners construiește în centrul Capitalei un ansamblu imobiliar, denumit SoHo Unirii, pentru care va cheltui 26 milioane de euro, termenul de finalizare fiind prevăzut în primul trimestru al anului 2019. Aceasta este prima investiție a dezvoltatorului pe piața românească.
SIF Muntenia și Avicola București își retrag o parte din aportul la firma care operează clădirea de birouri Muntenia Business Center din centrul Capitalei, reducând capitalul social al firmei cu 17 milioane lei, la 29,3 milioane lei.
Furnizorul de servicii și soluții software NTT Data România, parte a concernului japonez cu același nume ce are afaceri anuale de peste 13 miliarde de euro și peste 76.000 de angajați la nivel mondial, a închiriat o suprafață de 4.000 de metri pătrați în proiectul de birouri Unirii View.
Metrorex a anunțat că luni deschide accesul dinspre Splaiul Independenței și Bulevardul Unirii, în Stația Unirii 1, cu o zi mai devreme față de data estimată inițial. În plus, precizează că se fac în continuare ”toate eforturile” pentru ca lucrările la sistemul de control acces să fie finalizate în cel mai scurt timp.
Lucrările de construcție la Unirii View, turnul de 18.000 metri pătrați dezvoltat de investitorul belgian Yves Weerts în centrul Bucureștiului, lansate în toamna anului trecut, vor fi finalizate în al doilea trimestru al anului 2018, cum era programat. Lucrările subterane vor fi încheiate în trimestrul al doilea al acestui an.
Camera Deputaților a adoptat marți, cu 260 de voturi „pentru” și un vot „împotrivă”, proiectul de lege al deputatului PMP Eugen Tomac privind declararea zilei de 27 martie - Ziua Unirii Basarabiei cu România ca zi de sărbătoare națională.
În 1919, tonul este schimbat la 180 de grade: "Nu se plătesc dările! Un lucru pe care nu-l înțelegem, dar ni se spune că așa este. Își înțeleg rău interesele proprii și nu au deloc în vedere interesele noului stat, care acum este cu adevărat al nostru, aceia cari nu-și achită dările. Facem apel la băncile noastre cari vin în legătură cu satele să îndemne pe oameni a-și face această datorință față de stat".