O parte din pasagerii din autocarul care s-a lovit de o bară de control al înălțimii vehiculelor în România, în decembrie anul trecut, accident soldat cu decesul unui bărbat de 53 de ani, au dat în judecată agenția de turism.
Primăria Sectorului 4 din București anunță că începe montarea noilor sisteme suplimentare de semnalizare a înălțimii maxime admise de 3,5 metri pentru circulația vehiculelor prin Pasajul Unirii. Astfel, vor fi instalate noi porți de presemnalizare, cu senzori de măsurare a înălțimii, camere video și panouri informative, dar și noi porți de gabarit.
România și Republica Moldova vor colabora mult mai strâns în domeniul infrastructurii, în domeniul rutier dorindu-se continuarea Autostrăzii Unirii (A8) până la Chișinău (Republica Moldova) și Odesa (Ucraina), a anunțat ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu.
Specialiști ai Universității Tehnice de Construcții București și ai Brigăzii de Poliție Rutieră, „cu zeci de ani de experiență în domeniul semnalizării și avertizării rutiere, au întocmit noul plan de măsuri suplimentare de semnalizare a înălțimii maxime admise de 3,5 metri, pentru circulația vehiculelor prin Pasajul Unirii”, transmite Primăria Sector 4.
Autovehiculele cu masa de peste 3,5 tone nu vor mai putea circula prin Piața Unirii, a anunțat joi Primăria Sectorului 4. Decizia vine la o zi după ce traficul a fost restricționat în mai multe zone, în condițiile în care au fost semnalate tasări ale șoselei deasupra pasajului și deasupra planșeului Unirii.
O autoutilitară a rămas blocată joi în Pasajul Unirii, anunță Brigada de Poliîie Rutieră a Capitalei.
Nicușor Dan a precizat că îl va convoca pe acesta în Comisia de circulație de la nivelul Primăriei Municipiului București, pentru a vedea dacă e ceva de corectat acolo.
Accidentul rutier din România în care au fost implicați turiști greci s-a soldat cu decesul unui bărbat de 53 de ani, din Larisa. Maria Thersiti, pasager în autocarul fatal, a declarat: „Făceam opriri la fiecare 2,5 ore și ceva, în funcție de unde găseam următoarea parcare, iar pauza era de 20 de minute. Având în vedere condițiile de drum, șoferul mergea încet, ne-am dat cu toții seama de asta”, potrivit publicației elene In.gr, citată de Rador.
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, anunță că a fost lansată licitația pentru două dintre secțiunile din Autostrada Unirii. Ofertele se pot depune până la finalul lunii februarie 2023.
Prefectul Capitalei Toni Greblă a declarat, după un nou accident la Pasajul Unirii, în urma căruia a murit o persoană, că nu știe de ce au loc atât de multe accidente în acest loc intens circulat din centrul București, dar a dat asigurări că marcajele rutiere suplimentare și porțile de presemnalizare respectă normele.
Un nou accident a avut loc, vineri, în pasajul Unirii, în care a fost implicat un autocar.
Un camion a rămas blocat în Pasajul Unirii din București, după ce șoferul a ignorat limitatorul de înălțime și a forțat trecerea prin tunel, astfel că plafonul a fost deteriorat. Pagubele vor fi stabilite de o comisie și urmează să îi fie imputate șoferului. De la redeschiderea Pasajului Unirii, cinci vehicule de mari dimensiuni au rămas blocate, fie în poarta gabaritică, fie în tunelul rutier, arată Primăria Sectorului 4.
Un al patrulea incident a avut loc la Pasajul Unirii din București, de la inaugurarea sa după reabilitarea realizată de edilii Sectorului 4.
Pasajul Unirii din București a fost blocat din cauza unui TIR care a lovit limitatorul de înălțime maximă admisă, pe sensul dinspre Tineretului spre Universitate.
Două autocare s-au blocat la intrarea în Pasajul Unirii din centrul capitalei, la scurt timp după redeschiderea acestuia în urma unor lucrări de reabilitare, o investiție de 12 milioane de euro, datele autorităților locale indicând că înălțimea a fost acum limitată la 3,5 metri.
Primăria Sector 4 anunță redeschiderea Pasajului Unirii, după investiții de 12 milioane de euro care au vizat punerea în siguranță a pasajului, lung de 900 de metri.
Pasajul Unirii din București este complet închis circulației rutiere pe timpul verii, pentru lucrări de punere în siguranță, care urmează să se încheie la 1 septembrie.
Pasajul Unirii din București va fi complet închis circulației rutiere pe timpul verii, pentru lucrări de punere în siguranță, care vor începe în jurul datei de 20 iunie și urmează să se încheie la 1 septembrie, a anunțat primarul Sectorului 4, Daniel Băluță.
Fântânile Urbane din Piața Unirii se redeschid sâmbătă, 14 mai 2022, cu un spectacol multimedia, după mai bine de doi ani de pauză cauzată de criza pandemică extinsă.
Plăci de piatră de pe peretele lateral al Pasajului Unirii s-au desprins joi, ajungând pe carosabil, informează Brigada Rutieră. Administrația Străzilor intervine pentru îndepărtarea panourilor care prezintă risc de desprindere, iar traficul este restricționat pe sensul dinspre bd. Cantemir către str. Colțea, pe banda doi.
Senatul a adoptat, în calitate de prim for sesizat, proiectul de lege privind aprobarea ordonanței de urgență a Guvernului 105/2020 pentru completarea Legii 291/2018 privind aprobarea obiectivului de investiții Autostrada Iași-Târgu Mureș, Autostrada Unirii. Au fost modificate printr-un amendament PSD termenele pentru finalizarea celor două tronsoane.
Autostrada Unirii A8, Târgu Mureș-Iași-Ungheni, ar putea finalizată în 2026-2027, a declarat ministrul desemnat al Transporturilor, Lucian Bode, cu ocazia unei vizite în Moldova.
Parcul Unirii va fi reamenajat și modernizat, în urma unui proiect aprobat de Consiliul General al Municipiului București, în valoare de 8,5 milioane de lei. Acesta prevede lărgirea aleilor, crearea unei piațete urbane, instalarea unui sistem de irigații și înlocuirea iluminatului public și a mobilierului urban.
Gigantul IT Google a închiriat un etaj din turnul de birouri Unirii View, dezvoltat de fostul pilot de raliuri Yves Weerts în apropiere de Piața Unirii din București, și vrea să inaugureze anul viitor un centru de cercetare în urma unei investiții considerabile, potrivit unor surse apropiate tranzacției.
La aproape un an de la inaugurarea Fântânilor Urbane din Piața Unirii, București, și de la lansarea spectacolului de apă, muzică și lumini “Simfonia Apei,” acestea au fost recunoscute, omologate și publicate drept Cel Mai Lung Șir de Fântâni Coregrafice Sincronizate din Lume, de către Academia Recordurilor Mondiale (World Record Academy).