ANAF a ridicat sechestrul de pe bunurile TVR

ANAF a ridicat sechestrul de pe bunurile TVR
scris 31 mar 2017

Agenției Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a decis ridicarea sechestrului de pe bunurile Societății Române de Televiziune (SRTv) pentru că nu mai există datorii care să justifice această acțiune, potrivit unor surse consultate de News.ro.

”TVR nu mai are restanțe către Fisc care să mai justifice sechestrarea bunurilor, acestea au fost plătite”, au precizat sursele respective.

Profit.ro a anunțat în luna februarie, în exclusivitate, a acestui an că Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili din cadrul ANAF a pus sechestru pe bunuri ale televiziunii publice în valoare totală de aproape 150 de milioane de lei, pentru garantarea recuperării restanțelor bugetare ale acesteia.

Inspectorii Fiscului au pus gaj pe active dintre cele mai diverse ale TVR, de la echipamente de telecomunicații în valoare de zeci de milioane de lei la celebrele porți de acces în incinta instituției din strada Ermil Pangrati și din Calea Dorobanți.

Potrivit ultimelor informații oficiale disponibile la 30 septembrie 2016, Societatea Română de Televiziune (SRTv) datora în total bugetelor statului peste jumătate de miliard de lei.

Inspectorii ANAF au încheiat cinci procese-verbale de sechestru cu bunuri ale TVR, punând gaj pe active în valoare estimată totală de aproape 150 de milioane  de lei.

Fiscul anunță că vrea să simplifice impozitarea persoanelor fizice și a veniturilor din închiriere. Ce măsuri prezintă CITEȘTE ȘI Fiscul anunță că vrea să simplifice impozitarea persoanelor fizice și a veniturilor din închiriere. Ce măsuri prezintă

Patru dintre cele cinci documente menționează tipul generic de active sechestrate și valoarea totală estimată a acestora. Astfel, Fiscul a pus sechestru pe 3.543 de "echipamente" în valoare totală estimată de 87,52 milioane lei, 1.382 de "mijloace fixe-garanții-echipamente" estimate la 44,68 milioane lei, 774 de "mijloace fixe-garanții-tehnică de calcul" de circa 8 milioane lei, plus 798 de "mijloace fixe-tehnică de calcul" de 6,18 milioane lei.

Al cincilea proces-verbal de sechestru conține lista detaliată a unui număr de 59 de bunuri diverse ale TVR gajate de ANAF. Printre ele – "poartă acces metalică comandă electrică Pangrati", la valoarea estimată de circa 1.500 lei. Nu a scăpat de sechestru nici "poarta acces metalică comandă electrică Dorobanți", estimată însă la doar 81 de lei.

Cel mai scump activ enumerat în acest ultim proces-verbal de sechestru este o platformă de antenă de satelit de 9 metri, estimată la circa 555.000 de lei. Pe listă mai sunt incluse elemente de mobilier, grilaje metalice, instalații de alimentare cu energie electrică, rezervoare, cabluri, cabine, containere, centrale termice și garaje.

În perioada 2009-2015 inclusiv, TVR a cumulat pierderi nete totale în sumă de peste 620 milioane lei. Cele mai mari pierderi au fost înregstrate în 2010, 2011 și 2012, iar singurul an cu profit a fost 2013, cu un rezultat pozitiv de 3,17 milioane lei. În 2015, TVR a reușit să-și reducă pierderile cu peste 70%, de la 81,58 milioane lei în 2014 la 24,21 milioane lei. La finalul lui 2015, SRTv avea datorii totale de peste 680 milioane lei.

De la 1 februarie a fost abrogată taxa TV și cea radio, prin intrarea în vigoare a legii PSD de eliminare a unui număr de 102 taxe nefiscale.  Taxa TV a fost înlocuită cu finanțarea direct de la bugetul de stat. Legea inițiată de liderul PSD Liviu Dragnea prevede că "Prin legea bugetară anuală se aprobă fondurile de la bugetul de stat, alocate Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune pentru acoperirea cheltuielilor de funcționare și dezvoltare".

În consecință, bugetul TVR pe 2017, aprobat de Guvernul Grindeanu și votat de Parlament, este de peste 7 ori mai mare decât cel aferent anului trecut, fiind majorat de la 124,7 milioane lei la nu mai puțin de 950 milioane lei. Cea mai mare creștere este cea de la rubrica "plăți efectuate în anii precedenți și achitate în anul curent", capitol prin care se plătesc datoriile din anii trecuți, concluzia publică rezultată de aici fiind că Guvernul va plăti datoriile televiziunii publice.

În toamna anului trecut, procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au fost în control la TVR, unde au verificat suspiciuni privind posibile infracțiuni comise prin încheierea de către reprezentanții televiziunii publice a unor contracte de prestări servicii. Anterior, în vara lui 2015, ANAF a pus poprire pe conturile TVR timp de 10 zile, pentru o datorie în sumă de 10,3 milioane lei. Conturile televiziunii publice au fost deblocate după achitarea datoriei.

viewscnt
Afla mai multe despre
anaf
tvr
sechestru