ANAF amintește firmelor, PFA, profesiilor liberale și altor categorii că de la 1 martie comunicarea cu Fiscul va fi doar prin SPV

ANAF amintește firmelor, PFA, profesiilor liberale și altor categorii că de la 1 martie comunicarea cu Fiscul va fi doar prin SPV
Marius Oncu
Marius Oncu
scris 9 feb 2022

Înregistrarea în SPV devine obligatorie începând cu 1 martie 2022 pentru transmiterea cererilor, înscrisurilor sau a oricăror altor documente către organele fiscale, de către contribuabilii care desfășoară activități economice într-o formă de activitate autorizată, potrivit ANAF. Documentele depuse la ANAF pe hârtie nu vor fi luate în considerare după data de 1 martie.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Această obligație a fost introdusă prin ordonanță anul trecut, termenul de aplicare fiind stabilit pentru 1 martie.

Cefin Trucks, cu afaceri de aproape 90 milioane euro, anunță strategia pe 2022: digitalizare, servicii financiare, creșterea eficientă a vânzărilor, expansiunea rețelei de service. Ford Trucks - lider de piață pe mai multe segmente CITEȘTE ȘI Cefin Trucks, cu afaceri de aproape 90 milioane euro, anunță strategia pe 2022: digitalizare, servicii financiare, creșterea eficientă a vânzărilor, expansiunea rețelei de service. Ford Trucks - lider de piață pe mai multe segmente

"Prin OG nr. 11/2021 a fost introdusă, începând cu data de 01 martie 2022, obligativitatea transmiterii la organul fiscal central a cererilor, înscrisurilor sau a altor documente prin intermediul Spațiului Privat Virtual. Această obligativitate revine persoanelor juridice, asocierilor și altor entități fără personalitate juridică, persoanelor fizice care desfășoară o profesie liberală sau exercită o activitate economică în mod independent ca persoane fizice autorizate, întreprinderilor individuale și întreprinderilor familiale", transmite ANAF.

În situația în care contribuabilii/plătitorii nu își îndeplinesc obligația comunicării prin intermediul mijloacelor electronice de transmitere la distanță a cererilor, înscrisurilor sau oricăror altor documente, iar acestea sunt depuse la organul fiscal central în format letric, nu vor fi luate în considerare, urmând ca acesta să notifice contribuabilii/plătitorii cu privire la obligativitatea comunicării prin intermediul mijloacelor electronice de transmitere la distanță.

PROFIT NEWS TV Marius Coman, IoT Country Sales Manager Vodafone România: Eficiența operațională este unul dintre lucrurile pe care companiile le au în vedere atunci când își doresc să implementeze soluții de IoT CITEȘTE ȘI PROFIT NEWS TV Marius Coman, IoT Country Sales Manager Vodafone România: Eficiența operațională este unul dintre lucrurile pe care companiile le au în vedere atunci când își doresc să implementeze soluții de IoT

"Recomandăm contribuabililor să întreprindă demersurile necesare pentru înregistrarea în Spațiul Privat Virtual, până la data de 01 martie 2022, pentru a evita eventualele efecte negative care pot apărea în situația în care un document trebuie depus într-un anumit termen, iar acest lucru se realizează fizic și nu prin intermediul Spațiului Privat Virtual, cum ar fi: pierderea dreptului de a beneficia de o facilitate fiscală, aplicarea unor amenzi, etc", atrage atenția Fiscul.

Spațiul Privat Virtual este un serviciu gratuit, disponibil 24h/24h, 7 zile/7 zile, prin intermediul căruia contribuabilii depun declarații, cereri, solicită documente, verifică situația fiscală proprie, etc. Prin transmiterea documentelor prin mediul electronic sunt economisite atât resursele contribuabililor, cât și cele ale administrației fiscale.

Persoanele fizice sau juridice, care dețin certificate digitale calificate, pot solicita înregistrarea ca utilizatori SPV pe baza acestora, iar persoanele fizice care nu dețin un astfel de certificat, pot solicita înregistrarea pe bază de nume de utilizator și parolă.

viewscnt
Afla mai multe despre
anaf
spv
declaratii fiscale
declaratie fiscala
activitati independente
profesii liberale