Cîțu: Lucrăm la un nou mecanism de eșalonare la plată, în formă simplificată, pe 12 luni, pentru firmele care au amânat obligațiile fiscale în baza facilității care expiră pe 25 octombrie

Cîțu: Lucrăm la un nou mecanism de eșalonare la plată, în formă simplificată, pe 12 luni, pentru firmele care au amânat obligațiile fiscale în baza facilității care expiră pe 25 octombrie
Marius Oncu
Marius Oncu
scris 1 oct 2020

Ministerul Finanțelor lucrează la un mecanism de eșalonare la plată în formă simplificată, pe perioadă de 12 luni, dedicat firmelor care au amânat obligații fiscale în baza facilității acordate de guvern în luna martie și care expiră la 25 octombrie, a declarat astăzi, în ședință de Guvern, ministrul Finanțelor, Florin Cîțu. Mecanismul ar urma să fie disponibil doar firmelor care nu aveau restanțe la ANAF înainte de intrarea în starea de urgență, a explicat acesta. Separat, într-o postare pe Facebook, Cîțu a menționat că noul tip de eșalonare nu va presupune constituirea de garanții de către firme. Guvernul a prezentat la începutul lunii iulie un mecanism de eșalonare pe 12 luni cu o serie de facilități suplimentare, în principal fără constituirea de garanții și cu rate variabile în funcție de lichiditățile de care firmele dispun. La acest moment, proiectul aflat în lucru la Ministerul Finanțelor nu a fost definitivat și nu este clar dacă vor fi păstrate integral facilitățile mecanismului prezentat în iulie.

Evenimente:
21 martie - Maraton Profit News TV Economia Sustenabila (ediția a II-a) – cu sprijinul: ACUE, Auchan, Liberty, OMV Petrom, Romgaz, Tinmar Energy, Transgaz, Hidroelectrica, Borsec, Nuclearelectrica
26 martie - Maraton Medika TV Inovație în estetică - cu sprijinul: Regina Maria
28 martie - Eveniment Profit.ro IMM (ediția a IV-a) - cu sprijinul: CEC Bank, Raiffeisen Bank, Porsche Finance Group Romania (Sharetoo - Abonamentul Auto), UniCredit Bank, Garanti BBVA și REI Grup

Urmărește-ne și pe Google News

Ministrul pare că s-a răzgândit, după ce marți a declarat că eventuale forme de sprijin după retragerea facilității vor fi discutate după data de 25 octombrie și doar pentru unele sectoare ale economiei, puternic afectate de criză.

Guvernul a decis în martie, în contextul crizei economice cauzate de combaterea epidemiei de coronavirus, ca firmele să poată amâna plata obligațiilor fiscale scadenteîncepând cu data de 21 martie 2020 fără riscul de executări/popriri din partea ANAF și fără să acumuleze dobânzi și penalități. Termenul inițial pentru plată a fost 25 iunie, dar a fost extins de Guvern până la 25 octombrie.

"La Ministerul Finanțelor se lucrează la un proiect de ordonanță de urgență prin care se reglementează eșalonarea la plată, în formă simplificată, a obligațiilor bugetare. Știm foarte bine că pe 25 octombrie o parte din aceste măsuri expiră, dar știm că o parte dintre sectoarele din economie nu și-au revenit 100%. Este o eșalonare care se acordă pe 12 luni, pentru obligații bugetare acumulate de la data intrării în starea de urgență și până la data de 25 octombrie 2020. Pentru toată această perioadă dacă s-au acumulat obligații, putem să le eșalonăm, cu condiția ca debitorii să nu fi înregistrat obligații restante la data intrării în starea de urgență. Să fi fost, totuși, buni plătitori înainte de starea de urgență", a declarat în ședința de Guvern de astăzi Florin Cîțu.

Ministrul a mai spus în ședința de Guvern si că în cazul firmelor din sectorul HoReCa, Finanțele propun ca acestea să fie scutite de la plata impozitului specific și pentru perioada rămasă până la sfărșitul anului 2020.

Într-o postare pe Facebook, ministrul a furnizat un detaliu important referitor la noul mecanism de eșalonare, anume că nu va presupune constituirea de garanții de către firme.

Cîțu: Lucrăm la un nou mecanism de eșalonare la plată, în formă simplificată, pe 12 luni, pentru firmele care au amânat obligațiile fiscale în baza facilității care expiră pe 25 octombrie

Rata șomajului a scăzut în august cu 0,1 puncte procentuale față de cea din iulie, la 5,3% CITEȘTE ȘI Rata șomajului a scăzut în august cu 0,1 puncte procentuale față de cea din iulie, la 5,3%

Ministerul Finanțelor a anunțat marți că Guvernul nu va extinde și după termenul actual de 25 octombrie facilitatea introdusă în martie, prin care firmele pot amâna, fără dobânzi și penalități, obligațiile fiscale către ANAF, dar fără să dea detalii privind eventuale facilități.

"Nu. La 25 octombrie, doresc să avem o imagine clară a situației economiei. Sunt sectoare ale economiei care au încă probleme. Ne vom uita de la un sector la altul și vedem cu ce soluții putem să venim în sprijinul acestor sectoare. Dar este important pentru noi ca la 25 octombrie să avem o imagine clară a ceea ce se întâmplă în economie, de aceea nu vom prelungi aceste facilități. După vom discuta și pe sectoare, pentru că unele sectoare o duc foarte bine, iar altele au probleme și vom vedea cu ce măsuri vom veni", a declarat ministrul Finanțelor, Florin Câțu, într-o conferință cu presa, întrebat de jurnaliști referitor la extinderea acestei facilități.

Totalul obligațiilor fiscale amânate la plată de către firme, fără dobânzi și penalități, în baza facilităților acordate de Guvern în luna martie, a urcat la 14,4 miliarde de lei, potrivit celor mai recente date disponibile.

Începând din martie, soldul sumelor declarate la ANAF dar neachitate a scăzut într-o singură lună, în iunie, când Guvernul a decis chiar pe data de 25 iunie, când facilitatea fiscală expira, să o extindă. Unele firme au decis să nu își asume riscuri și să nu aștepte până în ultima zi, astfel că au plătit, iar soldul amânărilor a coborât cu 1,5 miliarde lei, de la 11,7 miliarde lei în luna mai, la 10,2 miliarde lei. Cel mai recent mesaj al Ministerului Finanțelor este că derulează simulări legat de termenul de 25 octombrie.

viewscnt
Afla mai multe despre
anaf
plati
facilitate fiscala
ministerul finantelor
25 octombrie