DECIZIE Scutire de impozit pentru profitul investit în învățământul profesional. Facilități și pentru acordarea de burse

DECIZIE Scutire de impozit pentru profitul investit în învățământul profesional. Facilități și pentru acordarea de burse
scris 28 oct 2020

Profitul investit în susținerea învățământului profesional-dual - prin asigurarea pregătirii practice a elevilor, asigurarea burselor elevilor precum și a cheltuielilor pentru formarea de calitate a elevilor - va fi scutit de impozitare, potrivit unui proiect adoptat de Parlament, prin votul final al deputaților.

Inițiativa legislativă, prezentată anterior de Profit.ro, a fost inițiată de USR, dar a fost susținută de parlamentari de la mai multe partide.

”Situația actuală a învățământului profesional românesc este una sumbră, din perspectiva lipsei formărilor profesionale de calitate care să țină pasul cu dinamica pieței muncii și a cerințelor pe care le presupune desfășurarea activităților economice”, arată inițiatorii proiectului.

Subvenții de 75% din salariu pentru firmele din sectorul agro-alimentar care angajează tineri șomeri CITEȘTE ȘI Subvenții de 75% din salariu pentru firmele din sectorul agro-alimentar care angajează tineri șomeri

Prin urmare, proiectul prevede modificarea Codului Fiscal în vederea includerii unei serii de facilități pentru firmele care doresc să investească în învățământul profesional-dual.

Astfel, profitul investit în susținerea învățământului profesional-dual, prin asigurarea pregătirii practice a elevilor, asigurarea burselor elevilor precum și a cheltuielilor pentru formarea de calitate a elevilor, va fi scutit de impozit.

De asemenea, cheltuielile privind bursele private vor fi scăzute din profitul avut în vedere la calcularea bazei de impozitare.

Totodată, microîntreprinderile care acordă burse elevilor școlarizați în învățământul profesional-dual vor putea scădea sumele respective din veniturile obținute, în vederea calculării cuantumului veniturilor care se impozitează.

ANAF a lansat noul site, la care lucrează de mai multe luni CITEȘTE ȘI ANAF a lansat noul site, la care lucrează de mai multe luni

”Toate aceste măsuri țin de politica fiscal-bugetară națională de susținere a învățământului și creștere a forței de muncă calificată. Astfel de măsuri nu intră în sfera ajutorului de stat, Comisia Europeana statuând că stimulente fiscale pentru susținerea formării/educației nu sunt considerate ajutor de stat, ci măsuri fiscale generale de care beneficiază toți operatorii economici”, subliniază autorii proiectului.

Pentru a intra în vigoare, proiectul mai trebuie promulgat de șeful statului.

viewscnt
Afla mai multe despre
impozit
scutire
profit
investi
invatamant
dual
burse
microintreprinderi