Firmele au cumpărat în jur de 260.000 de case de marcat cu jurnal electronic, dar au fost instalate mai puțin de jumătate

Firmele au cumpărat în jur de 260.000 de case de marcat cu jurnal electronic, dar au fost instalate mai puțin de jumătate
Marius Oncu
Marius Oncu
scris 1 nov 2018

Firmele au cumpărat până în prezent aproape 260.000 de case de marcat cu jurnal electronic, însă dintre acestea au fost puse în funcțiune mai puțin de jumătate, în jur de 120.000, potrivit datelor consultate de Profit.ro. În prezent, pe piață este o criză de case de marcat noi, termenul de așteptare între comandă și livrare fiind destul de lung, dar și una de personal calificat care să le instaleze. La 1 noiembrie expiră pentru firmele mici termenul de grație, de trei luni, în ce privește amenzile pentru nerespectarea dotării cu noile aparate fiscale. Chiar și așa, firmele nu vor fi amendate, întrucât abaterea a fost introdusă sub incidența Legii prevenirii, iar Ministerul Finanțelor a dat asigurări că autoritățile vor continua să aibă o atitudine înțelegătoare și în perioada următoare.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Firmele mari și mijlocii ar fi trebuit să aibă noile case de marcat de la 1 iunie, iar cele mici - de la 1 august. La finele lunii mai, Guvernul a acordat un termen de grație de trei luni în ce privește amenzile pentru nerespectarea acestei obligații. Astfel, amenzi ar fi urmat să fie aplicate de la 1 septembrie pentru firmele mari și mijlocii și de la 1 noiembrie pentru cele mici. Întrucât procesul decurge greoi, inclusiv din vina autorităților, Guvernul a introdus temporar sub Legea prevenirii nerespectarea acestei obligații. Firma nu mai este astfel amendată direct, ci primește un plan de conformare, un nou răgaz în care să-și procure noua casă. Abia ulterior, dacă nu a respectat nici planul de conformare, este amendată.

Stadiul implementării aparatelor de marcat noi (date 31 octombrie):

  • 257.531 înregistrate în sistemul informativ al ANAF,
  • 183.020 cu identificator fiscal atribuit,
  • 119.777 în funcțiune la contribuabili.
Date Profit.ro - Noua taxă auto: Guvernul analizează două variante - taxarea poluatorului la ITP sau prin impozitul anual. Noua taxă pentru descurajarea mașinilor poluante va ține cont și de veniturile medii ale românilor CITEȘTE ȘI Date Profit.ro - Noua taxă auto: Guvernul analizează două variante - taxarea poluatorului la ITP sau prin impozitul anual. Noua taxă pentru descurajarea mașinilor poluante va ține cont și de veniturile medii ale românilor

Potrivit acestor date, în România au fost declarate de distribuitori/ producători în sistemul informatic al ANAF 257.531 de case de marcat, disponibile astfel la vânzare. Întrucât asociațiile de profil afirmă că nu există stocuri, iar aparatele puse pe piață se epuizează imediar ori sunt deja plătite în avans, putem presupune că toate aceste case de marcat au fost deja vândute, chiar dacă în evidențele ANAF nu apar încă înregistrate și de firma cumpărătoare, utilizatorul final. deși ANAF a pus la dispoziția firmelor posibilitatea înregistrării caselor prin Spațiul Privat Virtual, serviciul nu este utilizat decât în măsură redusă de către firme.

Astfel, firmele au solicitat și primit de la Fisc numărul unic de înregistrare pentru 183.020 case de marcat, etapă după care urmează instalarea echipamentului de către specialiști ai firmelor autorizate.

Doar 120.000 de case au fost instalate și sunt în prezent operaționale.

Noua ”taxă pe stâlp” impusă companiilor din energie a fost adoptată de Parlament CITEȘTE ȘI Noua ”taxă pe stâlp” impusă companiilor din energie a fost adoptată de Parlament

Finanțele dau asigurări că Fiscul nu va amenda dacă firma nu a putut cumpăra noul aparat din motive independente

Majoritatea firmelor se vor dota cu noile case de marcat cu jurnal electronic până la finele anului, potrivit unor estimări prezentate de Ministerul Finanțelor, care dă în același timp asigurări că obiectivul este să nu afecteze activitatea firmelor și să nu fie aplicate sancțiuni dacă nu există elemente de vinovăție ale contribuabililor.

Finanțele au dispus ca orice controale pe această temă, derulate în principal de Antifraudă, să se realizeze cu informarea prealabilă a Ministerului. În plus, ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a transmis clar instituțiilor de control ca nicio firmă să nu fie sancționată nici măcar cu avertisment dacă în control se constată că achiziția aparatului de marcat nu a putut fi realizată din motive independente de voința acesteia, cum ar fi lipsa de pe piață a modelului necesar. În prezent, pentru nerespectarea acestei obligații se aplică Legea prevenirii.

viewscnt
Afla mai multe despre
case de marcat
imprimante fiscale
anaf
ministerul finantelor
legea prevenirii
firme