Guvernul a avut în primele nouă luni deficit bugetar de 41,7 miliarde lei. Veniturile au crescut cu 22,6%, ca urmare a majorării încasărilor din TVA, din energie, contribuțiilor de asigurări și impozitului pe profit

Guvernul a avut în primele nouă luni deficit bugetar de 41,7 miliarde lei. Veniturile au crescut cu 22,6%, ca urmare a majorării încasărilor din TVA, din energie, contribuțiilor de asigurări și impozitului pe profit
Marius Oncu
Marius Oncu
scris 25 oct 2022

Guvernul a avut în primele nouă luni ale anului un deficit - diferența dintre veniturile mai mici și cheltuielile mai mari - de 41,7 miliarde de lei, în scădere ușoară față de cel de 44,29 miliarde lei înregistrat la aceeași perioadă a anului trecut. Exprimat ca procent din Produsul Intern Brut (PIB), deficitul bugetar a înregistrat o scădere cu 0,71 puncte procentuale pe primele nouă luni ale anului 2022 față de aceeași perioadă a anului 2021, de la 3,75% din PIB la 3,04% din PIB. Veniturile au crescut cu 22,6%, ca urmare a majorării încasărilor din TVA, din energie, contribuțiilor de asigurări și impozitului pe profit, dar și a altor taxe, cum ar fi impozitul pe dividende, unde firmele s-au grăbit să distribuie trimestrial dividendele pentru 2022, astfel încât să evite pe cât posibil majorarea impozitului de la 5% la 8% anul următor.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC, PAID, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Banii pentru acoperirea deficitului bugetar trebuie împrumutați și se aduagă la datoria statului. Ținta de deficit pentru anul în curs este de 80,2 miliarde lei (5,8% din PIB).

Cheltuielile au crescut cu 18,6%, cele pentru salarii fiind mai mari cu 5,5%, iar cele cu asistența socială (în principal pensii) cu 18%. Pentru bunuri și servicii, statul a cheltuit cu 16,2% mai mult.

Venituri

Veniturile bugetului general consolidat au însumat 331,48 miliarde lei în primele nouă luni ale anului 2022, cu 22,6% peste nivelul încasat în perioada similară a anului trecut. Evoluția favorabilă a acestora fost influențată preponderent de avansul nominal al veniturilor din TVA, veniturilor nefiscale, încasărilor suplimentare din energie (alte impozite pe bunuri și servicii), contribuțiilor de asigurări și impozitului pe profit.

Încasările din impozitul pe salarii și venit au totalizat 24,64 miliarde lei în ian-sept, consemnând o creștere de 17,4% (an/an), susținută de sporul încasărilor din impozitul pe dividende (+44,5%), declarația unică (+37,6%), respectiv impozitul aferent pensiilor (+27,4%).

Veniturile din impozitul pe salarii au crescut cu 10,2%, sub evoluția fondului de salarii din economie (+12,2%); totodată, dinamica acestei categorii de încasări a fost influențată și de extinderea în sectorul agricol și industria alimentară a facilității acordate salariaților din construcții (efect negativ din scutirea de impozit pe venit din salarii, conform Legii nr. 135/2022).

Contribuțiile de asigurări au înregistrat 103,44 miliarde lei în primele nouă luni, în creștere cu 9,7% (an/an). Ca și în cazul impozitului pe salarii, evoluția contribuțiilor este inferioară dinamicii fondului de salarii (Fig. 2), fiind totodată influențată de extinderea în sectorul agricol și industria alimentară a facilității acordate salariaților din construcții (efect asupra încasărilor începând cu iulie 2022, conform Legii nr. 135/2022).

Încasările din impozitul pe profit au însumat 18,32 miliarde lei în ian-sept, consemnând o creștere de 34% (an/an), susținută atât de avansul încasărilor din impozitul pe profit de la agenții economici (29,3% an/an, respectiv +3,9 miliarde lei), cât și de impozitul pe profit virat de băncile comerciale (+0,8 miliarde lei).

Numărul firmelor radiate a crescut CITEȘTE ȘI Numărul firmelor radiate a crescut

Încasările nete din TVA au înregistrat 69,06 miliarde lei în primele nouă luni, în creștere cu 22,1% (an/an), în timp ce restituirile de TVA au consemnat un nivel de 19,99 miliarde lei în iansept - cu 8.2% mai ridicat față de cel rambursat în anul anterior. Dinamica veniturilor din TVA a fost influențată preponderent de evoluția favorabilă a bazei macroeconomice relevante.

Veniturile din accize au însumat 26,47 miliarde lei în ian-sept, consemnând o creștere de 1,9% (an/an). În structură, încasările din accizele pentru produsele energetice au înregistrat o dinamică de 1,8% (an/an) - susținută atât de creșterea consumului de carburanți față de aceeași perioadă a anului trecut, cât și de majorarea accizei cu 3,6% începând cu 1 ianuarie 2022. Încasările din accizele pentru produsele din tutun au crescut cu 1,5%, în condițiile unui nivel majorat al accizei la țigarete - cu 5,5% începând cu 1 august 2022 (594,97 lei/1000 țigarete, față de 563,97 lei/1000 țigarete începând cu 1 aprilie 2021). Evoluția lunară a încasărilor din accize prezintă în general o volatilitate mai ridicată, determinată de politica operatorilor economici de antrepozitare fiscală a produselor accizabile.

Alte impozite și taxe pe bunuri și servicii au totalizat 13,21 miliarde lei în primele nouă luni, înregistrând un avans semnificativ față de anul precedent (+9,78 miliarde lei), pe seama încasărilor suplimentare din sectorul energetic.

Veniturile nefiscale au însumat 31,76 miliarde lei în ian-sept, consemnând o creștere de 50,5% (an/an), susținută de avansul veniturilor din proprietate − dividende, redevențe petroliere și vărsăminte din veniturile nete ale BNR. De asemenea, nivelul veniturilor nefiscale este determinat și de înregistrarea sumelor din vânzarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, potrivit prevederilor art.10, din Ordonanță de urgență a Guvernului nr. 115/2011.

Sumele rambursate de Uniunea Europeană în contul plăților efectuate și donații au totalizat 26,67 miliarde lei în primele nouă luni, în creștere cu 40,4% (an/an). 

Ministrul Finanțelor: Nu vor mai fi alte creșteri de taxe pentru 2023-2024 CITEȘTE ȘI Ministrul Finanțelor: Nu vor mai fi alte creșteri de taxe pentru 2023-2024

Cheltuieli

Cheltuielile bugetului general consolidat în sumă de 373,18 miliarde lei au crescut în termeni nominali cu 18,6% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent. Exprimate ca procent din Produsul Intern Brut, cheltuielile pe primele nouă luni ale anului 2022 au înregistrat o creștere cu 0,57 puncte procentuale față de aceeași perioadă a anului 2021, de la 26,6% din PIB la 27,2% din PIB.

Cheltuielile de personal au însumat 87,3 miliarde lei, în creștere cu 5,5% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent. Exprimate ca pondere în PIB, cheltuielile de personal reprezintă un nivel de 6,4% din PIB, cu 0,6 puncte procentuale mai mici față de aceeași perioadă a anului precedent.

Cheltuielile cu bunuri și servicii au fost 49,33 miliarde lei, în creștere cu 16,2% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent. O creștere se reflectă la bugetele locale, respectiv 22% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, precum și la bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate de 10%.

Cheltuielile cu dobânzile au fost de 20,95 miliarde lei. Comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent plățile de dobânzi aferente portofoliului de datorie publică s-au majorat cu 8,13 miliarde lei ca urmare a creșterii ratelor de dobândã în contextul inflaționist manifestat îndeosebi începând cu a doua parte a anului 2021, atât pe plan intern cât și international, cât și ca urmare a incertitudinilor generate de conflictul armat din Ucraina.

Cheltuielile cu asistența socială au fost de 132,01 miliarde lei în creștere cu 18% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent. Evoluția cheltuielilor cu asistența socială a fost influențată, în principal, de majorarea de la 1 ianuarie 2022, a punctului de pensie cu 10%, respectiv de la 1.442 lei la 1.586 lei, a nivelului îndemnizației sociale pentru pensionari (pensia minimă) de la 800 lei la 1.000 lei, de acordarea unui ajutor financiar pentru pensionarii sistemului public de pensii cu pensii mai mici sau egale cu 1.600 de lei, astfel încât toți cei care se încadrează în această categorie să aibă un venit de 2.200 de lei, în luna ianuarie 2022, precum și de acordarea celei de-a 13-a indemnizații pentru persoanele cu dizabilități.

Ciucă, întrebat cât plătește pentru impozitul pe locuințe: Sincer, nu știu CITEȘTE ȘI Ciucă, întrebat cât plătește pentru impozitul pe locuințe: Sincer, nu știu

De asemenea, cheltuielile cu asistența socială au fost influențate și de plățile din luna iulie 2022 pentru acordarea unui ajutor financiar în valoare de 700 de lei pentru pensionarii din sistemul public, sistemul pensiilor militare de stat și pentru beneficiarii de drepturi prevăzute de legi cu caracter special, ale căror venituri sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei.

Totodată, se reflectă majorarea alocației de stat pentru copii, astfel, alocația de stat pentru copii crește, începând cu 1 ianuarie 2022, la 600 de lei pentru copiii în vârstă de până la 2 ani sau până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap. Totodată, copiii cu handicap beneficiază de această sumă până la împlinirea vârstei de 18 ani. De asemenea, s-a majorat la 243 de lei alocația de stat pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani și 18 ani, dar și pentru tinerii de peste 18 ani care urmează cursurile liceale sau profesionale, până la terminarea acestora, inclusiv pentru cei cu handicap care urmează o formă de învățământ preuniversitar prevăzută de lege, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 de ani.

Cheltuielile cu asistența socială au fost influențate și de plățile suportate de la bugetul de stat pentru compensarea facturilor aferente consumului de energie electrică și gaze naturale, respectiv până la finele lunii septembrie 2022, au fost în sumă de 2,18 miliarde lei. Cheltuielile cu subvențiile au fost de 11,25 miliarde lei, în principal, această sumă reprezintă subvenții pentru transportul de călători, pentru sprijinirea producătorilor agricoli, precum și pentru schema de compensare pentru consumul de energie electrica și gaze naturale al consumatorilor noncasnici pentru sezonul rece 2021-2022 ( 3,39 miliarde lei).

DOCUMENT Senatul a semnat creșterea impozitelor pe locuință cu 50%, anunțată de Profit.ro. Politicieni promit că vor opri majorarea la deputați. Exemplu - Cu cât va crește impozitul la casă și apartament dacă promisiunea rămâne \ CITEȘTE ȘI DOCUMENT Senatul a semnat creșterea impozitelor pe locuință cu 50%, anunțată de Profit.ro. Politicieni promit că vor opri majorarea la deputați. Exemplu - Cu cât va crește impozitul la casă și apartament dacă promisiunea rămâne "în vânt"

Alte cheltuieli au fost de 6,52 miliarde lei, reprezentând în principal, sume aferente titlurilor de plată emise de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, conform legislației în vigoare, burse pentru elevi și studenți, susținerea cultelor, alte despăgubiri civile.

Cheltuielile privind proiectele finanțate din fonduri externe nerambursabile (inclusiv subvențiile de la Uniunea Europeană aferente agriculturii) au fost de 28,24 miliarde lei, cu 33,8% mai mari comparativ cu primele nouă luni ale anului precedent.

Cheltuielile pentru investiții, care includ cheltuielile de capital, precum și cele aferente programelor de dezvoltare finanțate din surse interne și externe, au fost în valoare de 38,76 miliarde lei, în creștere cu 14,9% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent când au  fost în valoare de 33,74 miliarde lei. De asemenea, se observă o creștere a ponderii investițiilor finanțate din fonduri externe nerambursabile postaderare, acestea reprezentând 58,33% din totalul cheltuielilor pentru investiții.

viewscnt
Afla mai multe despre
deficit bugetar
executia bugetara
buget
ministerul finantelor