Guvernul respinge extinderea la alte categorii a scutirii de impozit pe salariu de care beneficiază în prezent IT-iștii, cercetătorii și constructorii

Guvernul respinge extinderea la alte categorii a scutirii de impozit pe salariu de care beneficiază în prezent IT-iștii, cercetătorii și constructorii
Adi Mosoianu
Adi Mosoianu
scris 2 iun 2019

Guvernul a transmis un punct de vedere negativ asupra unui proiect de lege prin care salariații din industria petrochimică ar urma să fie și ei scutiți de impozitul de 10% pe veniturile din salarii precum angajații din IT, cercetare și construcții, Executivul pretinzând, conform datelor analizate de Profit.ro, că măsura ar fi discriminatorie.

Evenimente:
21 martie - Maraton Profit News TV Economia Sustenabila (ediția a II-a) – cu sprijinul: ACUE, Auchan, Liberty, OMV Petrom, Romgaz, Tinmar Energy, Transgaz, Hidroelectrica, Borsec, Nuclearelectrica
26 martie - Maraton Medika TV Inovație în estetică - cu sprijinul: Regina Maria
28 martie - Eveniment Profit.ro IMM (ediția a IV-a) - cu sprijinul: CEC Bank, Raiffeisen Bank, Porsche Finance Group Romania (Sharetoo - Abonamentul Auto), UniCredit Bank, Garanti BBVA și REI Grup

Urmărește-ne și pe Google News

Proiectul, elaborat de deputata USR Cristina Prună și respins anterior și de Senat, îi introduce pe lista persoanelor scutite de impozitul pe veniturile din salarii pe angajații firmelor care își obțin peste 50% din venituri din activități petrochimice.

"Măsura (...) nu poate fi susținută, având în vedere că nu s-a ținut cont de principiul egalității de tratament între salariații care desfășoară o activitate similară în același domeniu de activitate sau în alte domenii de activitate", a transmis Guvernul.

VIDEO Vulcanul Etna s-a trezit CITEȘTE ȘI VIDEO Vulcanul Etna s-a trezit

În prezent, sunt scutiți de impozit pe salariu angajații din IT, cercetare-dezvoltare și construcții. Cea mai veche scutire este cea aplicată salariilor plătite în activitatea de "creare de programe pentru calculator", introdusă de Guvernul Năstase printr-o Ordonanță adoptată în 2001, înainte de trecerea la cota unică. Cercetătorii au fost introduși pe lista de scutiți în 2017, iar salariații din domeniul construcțiilor, anul trecut, prin celebra OUG 114/2018

Liderul PNL, Ludovic Orban, a creat recent polemică în spațiul public declarând că nu i se pare normal ca angajații din domeniul IT să fie scutiți de plata impozitului pe venit, întrucât "câștigă cel mai bine din România", iar sectorul tehnologiei informației nu mai are nevoie de stimulente. În replică, președintele Comisiei IT de la Camera Deputaților, USR-istul Cătălin Drulă, a spus că eliminarea facilităților fiscale pentru IT-iști ar fi "o imensă prostie cu efect economic net negativ" și a întrebat retoric: "De ce am vrea să luăm tesla și să ne lovim în felul ăsta?"

Proiectul de lege al Cristinei Prună mai prevede că impozitul pe profit pentru companiile petrochimice va fi redus de la 16 la 10% pentru sume de până la 10 milioane lei, pentru restul urmând să fie păstrată impunerea actuală, de 16%.

Guvernul respinge extinderea la alte categorii a scutirii de impozit pe salariu de care beneficiază în prezent IT-iștii, cercetătorii și constructorii
Extras din materialul

Extras din materialul "Studiu al evoluțiilor sectorului IT&C în România", realizat de BNR

Formația britanică Iron Maiden i-a dat în judecată pe creatorii jocului video \ CITEȘTE ȘI Formația britanică Iron Maiden i-a dat în judecată pe creatorii jocului video "Ion Maiden"

Alte facilități fiscale pentru companiile cu activități în petrochimie incluse în draftul de act normativ al USR sunt acordarea, la calculul rezultatului fiscal, a unei deduceri suplimentare, în proporție de 50%, a cheltuielilor eligibile pentru aceste activități, aplicarea metodei de amortizare accelerată și în cazul aparaturii și echipamentelor destinate activităților de cercetare-dezvoltare din domeniul petrochimiei, precum și majorarea de la 7 la 10 ani a perioadei de recuperare a pierderilor anuale din profiturile anilor următori.

"(...) menționăm că unul din principiile fiscalității îl reprezintă neutralitatea măsurilor fiscale în raport cu diferitele categorii de investitori și capitaluri și, prin urmare, măsurile fiscale promovate trebuie să fie măsuri cu caracter general de care să beneficieze toți agenții economici. Astfel, măsurile promovate trebuie să fie aplicabile tuturor persoanelor juridice, fără ca sfera de cuprindere să fie redusă prin introducerea de condiții care să afecteze caracterul general al acestora. În acest context, menționăm că inițiativa legislativă instituie un tratament favorabil pentru agenții economici care desfășoară activități în domeniul industriei petrochimice pe bază de gaze naturale raportat la alți operatori economici persoane juridice și va crea un precedent care va avea ca efect solicitarea unor astfel de facilități și de către alte categorii de contribuabili, care desfășoară activități în alte domenii", își justifică Guvernul Dăncilă opoziția față de proiectul de lege.

Proiectul mai prevede scutirea de impozitare și a sumelor primite de către salariații contribuabililor care desfășoară activități în domeniul petrochimiei de la angajatori pentru acoperirea cheltuielilor de mutare în interes de serviciu. Potrivit INS, în septembrie 2018, salariul mediu brut în industria chimică era de 4.724 lei pe lună, cel net – de 2.824 lei, iar efectivul total de salariați depășea 25.000 de persoane.

FOTO Casa A. Papadopolu, construită în stil art deco, este pusă în vânzare de la 1,9 milioane de euro CITEȘTE ȘI FOTO Casa A. Papadopolu, construită în stil art deco, este pusă în vânzare de la 1,9 milioane de euro

"În ciuda potențialului său, România a cunoscut un regres în acest domeniu, deși o dezvoltare durabilă a economiei și o îmbunătățire a standardului de viață nu se pot realiza fără a stimula industria petrochimică – un domeniu în care am ajuns să importăm produse chimice chiar dacă, pentru unele, materia primă este produsă în România. Această realitate se observă cel mai bine în balanța de comercială a anului 2016: am importat mărfuri și produse petrochimice în valoare de 8 miliarde de euro, în timp ce exporturile s-au situat la 2 miliarde de euro. Pentru a combate acest dezechilibru acut, sunt necesare o serie de politici fiscale care să stimuleze crearea de locuri de muncă și pentru a maximiza valoarea adăugată ridicată și influența pozitivă pe care industria petrochimică le poate avea și în alte domenii, precum construcțiile, industria auto sau industria textilă. În acest fel, industria petrochimică poate absorbi și o cotă însemnată din cantitatea de gaze naturale estimată a fi produsă din rezervele de hidrocarburi din Marea Neagră în următoarele decade sau din perimetrele onshore de mare adâncime care, la rata actuală de consum, ar fi excedente pentru piața internă", se arată în expunerea de motive a draftului de act normativ.

În vara anului trecut, într-un studiu elaborat de studiu dedicat tot stimulării consumului intern al gazelor din Marea Neagră, elaborat de expertul Vasile Iuga și de consultantul Radu Dudău, cofondator și director al think-tank-ului Policy Energy Group, se propuneau măsuri de sprijin indirect la nivel european, în condițiile în care legislația UE nu prevede scheme de ajutor de stat dedicate petrochimiei.

Printre aceste măsuri se numărau impunerea de bariere tarifare și netarifare producătorilor din afara UE, pentru ca petrochimia europeană să poată fi protejată în fața unor mari competitori internaționali, a căror competitivitate se bazează în primul rând pe subvenționarea de către țările respective a prețului materiilor prime, precum și reducerea obligațiilor de achiziționare de certificate CO2 pentru industria petrochimică europeană, mai ales că aceasta este inclusă oficial pe lista sectoarelor considerate a fi expuse unui risc semnificativ de relocare a activității în țări terțe, în care sectorul nu este supus unor restricții comparabile în ceea ce privește obligațiile de mediu.

După cum Profit.ro a relatat aici, producătorul român de îngrășăminte chimice Azomureș, cel mai mare consumator de gaze naturale din economia românească, alături de alți 5 producători europeni, din Polonia, Lituania, Cehia, Ungaria și Spania, și-a acuzat concurenții din Rusia, Statele Unite și Trinidad Tobago de exporturi de uree și azotat de amoniu la prețuri de dumping pe piața UE și a cerut Comisiei Europene să ia măsuri în acest sens. În plângere se arăta că producătorii de îngrășăminte chimice ruși și americani beneficiază de prețuri avantajoase la gaze naturale, în condițiile în care această materie primă are o pondere de peste 17% în totalul costurilor industriei.Astfel, potrivit reclamanților, americanii profită de ieftinirea gazelor din producția internă ca urmare a boom-ului exploatărilor din șisturi bituminoase, iar în Rusia, Gazprom vinde industriei locale gaze la prețuri reduse, subvenționate, împovărându-i totodată pe clienții industriali din UE cu prețuri mari.

viewscnt
Afla mai multe despre
mpozit pe salariu
impozit pe veniturile din salariu
scutire de impozitul pe venituri din salariu
it
tehnologia informatiei
cine e scutit de impozit pe venit
scutiri de impozit pe venit
scutire impozit venit salarii it
cercetare
constructii
ludovic orban scutire impozit it