Rata șomajului la nivel național a scăzut

Rata șomajului la nivel național a scăzut
Profit.ro
Profit.ro
scris 23 oct 2020

Rata șomajului înregistrat la nivel național s-a situat în septembrie la 3,26%, cu 0,26 puncte procentuale sub valoarea consemnată în aceeași lună din anul 2019, potrivit datelor Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) publicate vineri.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Procentul raportat în septembrie a fost, de asemenea, în scădere cu 0,02 puncte procentuale comparativ cu luna august 2020, scrie Agerpres.

Cîțu: Fără executări silite, termen extins pentru rambursare TVA, programul e-Facturare. Soluțiile în criză pentru IMM în România vor fi anunțate la Videoconferința Profit.ro CITEȘTE ȘI Cîțu: Fără executări silite, termen extins pentru rambursare TVA, programul e-Facturare. Soluțiile în criză pentru IMM în România vor fi anunțate la Videoconferința Profit.ro

Conform evidențelor ANOFM, numărul total de șomeri înregistrat la finalul lunii septembrie 2020 a fost de 285.294, mai mic cu 1.368 de persoane față de cel înregistrat la finalul lunii august.

Din totalul șomerilor înregistrați la finalul lunii septembrie, 93.965 au fost șomeri indemnizați, iar 191.329 neindemnizați.

Față de luna anterioară, numărul șomerilor indemnizați a scăzut cu 595 persoane, iar numărul șomerilor neindemnizați a fost mai mic cu 409 persoane.

În ceea ce privește mediile de rezidență, 100.829 șomeri provin din mediul urban, iar 184.465 șomeri sunt din mediul rural.

Cei mai mulți șomeri - 75.479 persoane - aveau între 40 - 49 de ani, urmați de cei din grupa de vârstă 50 - 55 de ani (53.981 persoane), la polul opus aflându-se persoanele între 25 - 29 de ani (14.645 șomeri).

Pe grupe de vârstă, 41.825 șomeri aveau sub 25 de ani, 14.645 șomeri erau în grupa de vârstă 25 - 29 de ani, iar 48.515 de persoane fără loc de muncă aveau între 30 și 39 de ani.

Alți 75.479 de șomeri aveau între 40 și 49 de ani, 53.981 de persoane aveau între 50 și 55 de ani, iar 50.849 de șomeri aveau peste 55 de ani.

După nivelul de instruire, șomerii fără studii și cei cu nivel de instruire primar au o pondere însemnată în totalul șomerilor înregistrați în evidențele ANOFM (24,67%). Șomerii cu nivel de instruire gimnazial reprezintă 25,26% din totalul șomerilor înregistrați, iar cei cu studii universitare 6,50%.

viewscnt
Afla mai multe despre
somaj
anofm