Piața de fotografie de stock este amenințată de politica anti-concurențială a motoarelor de căutare care frânează potențialul de creștere al pieței și pune sub risc marea parte de utilizatori care folosesc aceste servicii fără a plăti licență. „Google Images este principalul promotor al unui conținut gratuit, fără a-și asuma răspunderea pentru riscurile legale la care expun utilizatorii”, afirmă pentru Profit.ro Șerban Enache, CEO Dreamstime, adăugând, ca exemplificare la această problemă, faptul că oamenii descarcă imagini de pe Google și le folosesc fără licență crezând că sunt gratuite.
Piraeus Bank Romania și EximBank au încheiat un parteneriat pentru a ușura accesul clienților IMM la finanțările oferite de bancă.
Piața locală de teambuilding s-a schimbat, trecând de la faza angajaților frustrați pentru că sunt duși la training la cea în care programele specializate puneau accentul exclusiv pe ieșirile cu echipa și distracție, de anul trecut fiind asigurat un echilibru în care componenta de relaxare este îmbinată cu cea de învățare. Angajații sunt duși pe litoral și la munte, dar și în Austria și Bulgaria, la costuri de până la 2.000 euro/persoană.
448 milioane euro, echivalentul a 0,3% din PIB, este cifra pe care gigantul american Coca-Cola a prezentat-o astăzi ca fiind valoarea adăugată generată de prezența companiei pe piața locală, arătând că întregul lanț valoric contribuie la bugetul statului cu 241 de milioane de euro, echivalentul a 0,8% din totalul de taxe încasate de statul român.
Autoritățile trebuie să clarifice cadrul legislativ privind politica de prețuri de transfer (transfer pricing) și să elimine obligația de a întocmi dosarul prețurilor de transfer în cazul societăților mici și mijlocii afiliate transferate la mari contribuabili de la începutul anului, întrucât această sarcină presupune costuri ridicate, potrivit Patronatului Investitorilor Autohtoni (PIAROM).