Miliardarul american Elon Musk, președintele și CEO-ul Tesla, va construi cel mai mare sistem de baterii Li-ion (litiu-ion) din lume, în parteneriat cu furnizorul francez de electricitate Neoen, pentru a soluționa criza energetică din Australia de Sud.
Un portughez și o româncă, Jose Gaspar și Rodica Chelea, au deschis, la finele anului trecut primul restaurant cu specific portughez din București, Dancing Lobster, o investiție de jumătate de milion de euro, pe care speră să o recupereze în acest an.
Piața americană a muncii a evoluat peste așteptări în iunie, ceea ce face mai probabilă o nouă majorare a dobânzii-cheie de către Rezerva Federală a SUA (Fed) în acest an.
Gigantul american Microsoft va concedia, din nou, mii de persoane la nivel mondial, după ce și anul trecut a desființat numeroase posturi, potrivit unor surse citate de Reuters.
ANAF solicită companiei Roșia Montană Gold Corporation (RMGC), dezvoltatorul proiectului minier blocat de la Roșia Montană și subsidiară a canadienilor Gabriel Resources, să plătească 27 de milioane de lei, reprezentând rambursări de TVA către companie pentru achiziția unor servicii în 2011-2016, pe care Fiscul nu le consideră acum justificate.