Autori

Niciodată nu am văzut atâtea restaurante noi, câte au apărut în ultimele luni în București. Și le cunosc bine pe cele din oras, de treizeci de ani mănânc zilnic la câte unul dintre ele, dacă nu chiar la două într-o singură zi. Iată-le pe cele deschise în ultimele luni – și nu am inclus aici și cafenelele mici, ci numai restaurantele și localurile în care poți mânca.

În țările occidentale mari se folosesc în mod curent “domnule” și “doamnă”, puse distinctiv în aprope toate propozițiile în interacțiunile formale de tip client service, dintre client și prestatorul serviciului: Very well, sir! Madame, you are perfectly right! Madame, c’est entierement ma faute, je suis absolument desole! Oui, monsieur, deux saucissons! Sunt niște markeri care au un rol clar, niște instumente de lucru în context, prin care se transmite că în acel loc sunt respectate niște protocoale sociale și că ești pe un teren cunoscut.

De vreo 40 de ani mănânc numai în oraș, la restaurant, cu scurte interludii de cantină studențească la începuturi, când se nimerea să fie una bună în apropierea locului în care stăteam. Am plecat la 12 ani de lângă ai mei, ca să mă mut la oraș, să fac o școală mai bună. De atunci nu am avut familie, nu am nici acum, nici bucătărie acasă, așa că am ajuns obligat să trec prin toate restaurantele orașului.

Rar mi-a fost dat să văd un restaurant atât de neîngrijit și de sărăcăcios acolo unde toată lumea se așteaptă să găsească, dacă nu lux, măcar ceva original și în pas cu vremurile.

Fază ieri: mă opresc la o cafenea pe Calea Victoriei, Okfea, chiar unde începe strada Amzei din frumosul bulevard. O cafenea minusculă, fără scaune înăuntru, însă cu două mese mici afară, pe trotuar.