Mai mulți dintre miniștrii demisionari ai cabinetului Grindeanu au trimis, deja, după aprobarea moțiunii de cenzură de către Parlament, cereri de retragere a demisiilor, dar Guvernul susține că nu se poate reveni asupra acestor demisii din moment ce au fost întregistrate oficial.
Proiectul de lege inițiat de liderul PSD, Liviu Dragnea, pentru introducerea de TVA zero la livrarea de locuințe și publicitatea prin mass-media a fost aprobat, astăzi, de Senat, dar fără aceste două facilități, ci doar cu o cotă redusă la 5% a TVA pentru produse folosite în agricultură. Informația cu privire la aceste decizii ale coaliției de guvernământ a fost anunțată anterior în exclusivitate de Profit.ro.
Sprijinirea investițiilor în domeniul petrolier și în infrastructura din domeniu îi va permite României să devină un lider european în ceea ce privește securitatea energetică, a declarat, marți, în deschiderea Profit Growth Forum, organizat cu sprijinul BNR, Dean Thompson, adjunctul ambasadorului SUA la București. Diplomatul american a arătat însă că autoritățile trebuie să adopte și alte decizii pentru a profita de potențialul energetic al țării.
În contextul în care anumite segmente ale opiniei publice vorbesc de ”vânzarea” țării către companii străine, o astfel de dezbatere ar trebui să țină cont că nu contează cine aduce capital în România, iar companiile străine transferă competențe și noi standarde de calitate, a declarat, marți, în deschiderea Profit Growth Forum, organizat cu sprijinul BNR, ambasadorul Austriei la București, Gerhard Reiweger.
Din experiența proprie, Germania recomandă autorităților române să investească în educație și administrație publică, rezultatele urmând să se vadă în atragerea investițiilor, a declarat, marți, în deschiderea Profit Growth Forum, organizat cu sprijinul BNR, adjunctul Ambasadorului Germaniei în România, ministrul consilier Achim Tröster. Acesta a arătat că obstacolele pentru investitori rămân în continuare infrastructura precară și lipsa de predictibilitate a cadrului legislativ și politicilor guvernamentale.