Indiferent de nivelul de experiență, job-ul sau programul dorit, oricine își poate găsi locul în cadrul Kaufland România, unul dintre cei mai importanți angajatori de pe piața locală, cu o echipă formată din peste 17.000 de persoane. Compania recrutează personal constant pentru toate departamentele sale – Vânzări, Achiziții și Procurări, Construcții și Imobiliare, Financiar-Administrativ, Logistică, Marketing și IT.
Departamentul de Vânzări este potrivit în special pentru persoanele organizate și responsabile. Cei cu aptitudini de negociere, pasionați de cifre, rapoarte și statistici pot aplica pentru un post în cadrul departamentului de Achiziții și Procurări.
Pentru cei care au cunoștințe în construcții civile sau juridice și experiență în domeniul imobiliar, departamentul de Construcții și Imobiliare al Kaufland România ar putea fi locul potrivit pentru dezvoltarea lor profesională.
28 mai Maratonul Fondurilor Europene
4 iunie Eveniment Profit.ro - Piața imobiliară între șocuri și oportunități - Ediția a V-a

Pasionații de economie pot aplica pentru un job în cadrul departamentului Financiar-Administrativ, iar departamentul de Logistică este potrivit pentru persoanele cu simț practic și atenție distributivă.
Iar pentru departamentele de Marketing și IT doar cei cu experiență în domeniu pot aplica.
Procesul de aplicare pentru un loc de muncă în cadrul Kaufland România este simplu, rapid și se poate face online, pe site-ul companiei. După ce candidații au aplicat online pentru postul dorit, urmează o etapă de preselecție, formată dintr-un interviu telefonic și un interviu online. Următoarea etapă presupune o întâlnire față în față cu reprezentanți ai departamentului de HR și ai departamentului vizat de către candidați.
Toți candidații vor fi informați de decizia companiei, indiferent care va fi aceasta.
Persoanele interesate să se alăture echipei Kaufland România, o pot face aplicând online pe www.cariere.kaufland.ro, telefonic la 0219132 sau venind la biroul de informații din oricare magazin.