

Provident Financial România, parte a grupului britanic International Personal Finance (IPF), și-a redus capitalul social cu 80 milioane de lei, la 97,107 milioane de lei. Banii vor fi returnați acționarilor, International Personal Finance Investments Limited (Anglia) - 99,9988% și IPF Holdings Limited (Anglia) - 0,0012%, potrivit unei decizii adoptate în luna februarie a acestui an.
Numărul microîntreprinderilor a scăzut puternic anul acesta, după noile restricții introduse la finele anului trecut prin ordonanța trenuleț, arată datele analizate de Profit.ro.
Afacerile cumulate ale celor mai mari cinci companii de consultanță imobiliară de pe piața românească au crescut ușor, cu 7% anul trecut, comparativ cu un an mai devreme, până la 69,5 milioane euro, în contextul în care doar un jucător din top a raportat venituri mai slabe. Deși liderul pieței rămâne neschimbat pentru al treilea an consecutiv, următorii clasați și-au schimbat poziția în top, potrivit analizei Profit.ro.
Ministerul Finanțelor a împrumutat 2,2 miliarde de lei, prin două emisiuni de obligațiuni, de aproape trei ori peste valoare din prospect. Costurile au crescut pe scadența mai scurtă.
Tinerii cu vârsta între 16 și 18 ani vor putea înființa și administra un nou tip de societate cu răspundere limitată (S.R.L.), care se va numi ”firmă de exercițiu" și va avea abrevierea "S.R.L.- F.E.". Un tânăr va putea înființa sau dobândi calitatea de asociat într-o singură firmă de exercițiu, iar în acest scop va avea nevoie de acordul părinților, conform unui proiect analizat de Profit.ro.
Omul de afaceri Ovidiu Andrieș, unul dintre acționarii Dinamo, s-a asociat cu Adi Steiner și Roxana Cristea, foști manageri Strabag și proprietarii dezvoltatorului imobiliar STC Partners, pentru un nou proiect rezidențial în Pipera, pe un teren cumpărat de la Medicover, pe care a fost planificat, în trecut, un spital, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro.
Cele patru partide care vor să formeze coaliția de guvernare, PSD, PNL, USR și UDMR, au discutat în ultimele săptămâni un număr foarte mare de măsuri pentru reducerea cheltuielilor și creșterea taxelor, din care liderii partidelor sau guvernul care ar trebui să se formeze ar urma să aleagă măsuri pentru controlul deficitului bugetar în acest an.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
1 EUR | 5.0719 | +0.0024 | +0.05 % |
1 USD | 4.3138 | +0.0318 | +0.74 % |
1 GBP | 5.8251 | -0.0190 | -0.33 % |
1 CHF | 5.4257 | -0.0090 | -0.17 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro