Companii

Aquila inaugurează un nou centru logistic, în Bacău, investiție de peste 1,2 milioane euro

Aquila, lider în servicii integrate de distribuție și logistică pentru piața bunurilor de larg consum din România și regiune, cu 30 de ani de experiență în această industrie, a inaugurat noul centru logistic din Bacău, un proiect strategic în care societatea a efectuat o investiție de peste 1,2 milioane euro, care consolidează prezența companiei în regiunea de Est a României și susține extinderea capacităților operaționale.

Aquila inaugurează un nou centru logistic, în Bacău, investiție de peste 1,2 milioane euro
Profitul net al Arctic Stream a urcat la 1,55 milioane de lei în primul trimestru

Arctic Stream, integrator de infrastructură și securitate IT și emitent listat la Bursa de Valori București, a încheiat primul trimestru al anului 2026 cu rezultate în creștere în dreptul indicatorilor financiari esențiali (venituri, profit operațional și profit net), consolidându-și traiectoria ascendentă a business-ului, începută din cel de-al treilea trimestru din 2025.

Profitul net al Arctic Stream a urcat la 1,55 milioane de lei în primul trimestru
Bento, profit de 2,7 milioane de lei în trimestrul 1

Bento - 2B Intelligent Soft S.A, companie specializată în dezvoltarea și implementarea de soluții software și furnizarea de servicii de infrastructură IT și Cloud, raportează venituri din exploatare de 18,8 milioane de lei în primul trimestru din 2026, în creștere cu 48% comparativ cu anul precedent, și un profit net de 2,7 milioane de lei.

Bento, profit de 2,7 milioane de lei în trimestrul 1
Video
VIDEO Modul anti-halucinație. Adrian Vitan Lopes, co-fondator PayAI-X: Căutăm o rundă de finanțare între 200.000 și 500.000 de euro și vizǎm extinderea internațională - Profit.ro Live TV

PayAI-X dezvoltă agenți AI pentru vânzări și relația cu clienții, integrați în website-uri și WhatsApp. Compania vizează IMM-urile care nu își permit site-uri sau echipe dedicate și caută o finanțare de până la 500.000 de euro pentru extinderea în Europa, America Latină și Africa.

VIDEO Modul anti-halucinație. Adrian Vitan Lopes, co-fondator PayAI-X: Căutăm o rundă de finanțare între 200.000 și 500.000 de euro și vizǎm extinderea internațională - Profit.ro Live TV
Video
VIDEO Startup Nation, schimbare importantă în noua ediție: cursul de antreprenoriat devine criteriu de eligibilitate, iar jumătate din grant poate fi acordată în avans. Suma crește la 50.000 de euro - explicații Ministerul Economiei

Noua ediție a programului Startup Nation aduce o schimbare importantă în mecanismul de accesare: cursul de antreprenoriat nu mai este criteriu de punctaj, ci devine criteriu de eligibilitate, a explicat Camelia Taină, director general programe IMM în Ministerul Economiei.

VIDEO Startup Nation, schimbare importantă în noua ediție: cursul de antreprenoriat devine criteriu de eligibilitate, iar jumătate din grant poate fi acordată în avans. Suma crește la 50.000 de euro - explicații Ministerul Economiei
Val de atacuri la Curtea Constituțională: Mai mulți producători de energie vor restituirea integrală a suprataxei declarată anterior ca încălcând legea fundamentală

În noiembrie 2024, Curtea Constituțională a decis că supraimpozitarea aplicată atunci producătorilor de energie, constând în 100% din veniturile suplimentare încasate din vânzări angro la prețuri de peste 450 lei/MWh (prag redus ulterior la 400 lei/MWh), încalcă legea fundamentală. În iunie anul trecut, CCR și-a motivat decizia, cu un detaliu-cheie: suprataxa nu poate fi de 100%, dar poate depăși 50%.

Val de atacuri la Curtea Constituțională: Mai mulți producători de energie vor restituirea integrală a suprataxei declarată anterior ca încălcând legea fundamentală
Ultimele ştiri
NewsLetter

Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:

Curs BNR
1 EUR5.3414 -0.0056-0.10 %
1 USD4.7612 -0.0202-0.42 %
1 GBP6.3029 -0.0029-0.05 %
1 CHF5.7280 -0.0024-0.04 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

Must Read