Energie

powered by
Proiectul Smart Grid CARMEN a obținut o finanțare de 104 milioane euro

Contractul de finanțare pentru Proiectul „Smart Grid” CARMEN, în valoare totală de circa 207 milioane euro, a fost semnat de către Delgaz Grid SA, compania de distribuție a energiei electrice și gazelor naturale, parte a grupului E.ON România, în calitate de inițiator al proiectului, alături de partenerii săi, CNTEE Transelectrica SA, operatorul național de transport și sistem din România, respectiv ESO, operatorul de transport al energiei din Bulgaria, cu reprezentanții Agenției Executive Europene pentru Climă, Infrastructură și Mediu, în prezența participanților la nivel înalt ai Comisiei Europene.

Proiectul Smart Grid CARMEN a obținut o finanțare de 104 milioane euro
Foto
FOTO Cel mai bogat ucrainean investește în România. A primit licența de exploatare la Văcărești. Jumătate din producție a fost cumpărată deja, în avans, de OMV Petrom CONFIRMARE

DTEK Renewables International (DRI), divizia externă de regenerabile înregistrată în Olanda a conglomeratului ucrainean de companii energetice și de utilități DTEK, controlat de antreprenorul Rinat Ahmetov, cel mai bogat om din Ucraina, confirmă că a primit licență pentru exploatarea comercială a capacităților de producere a energiei electrice, pentru cel mai recent proiect al său, parcul fotovoltaic Văcărești, cu o capacitate de 126 MW.

FOTO Cel mai bogat ucrainean investește în România. A primit licența de exploatare la Văcărești. Jumătate din producție a fost cumpărată deja, în avans, de OMV Petrom CONFIRMARE
Grafic
GRAFICE Rompetrol și MOL au preluat exemplul OMV Petrom și au scumpit benzina, ieftinind în același timp motorina. De ce crește prețul benzinei

Principalele companii de pe piața distribuitoare de carburanți, OMV Petrom, Rompetrol și MOL, au scumpit în ultimele 2 zile benzina cu 10 bani/l și au ieftinit motorina cu 10 bani/l, diferența de preț dintre cele 2 tipuri de carburanți atingând un nivel minim de la declanșarea conflictului din Iran, de aproximativ 20 de bani/l, relevă datele analizate de Profit.ro.

GRAFICE Rompetrol și MOL au preluat exemplul OMV Petrom și au scumpit benzina, ieftinind în același timp motorina. De ce crește prețul benzinei
DOCUMENTE Transelectrica i-a dat în judecată pe secretarii generali ai Guvernului din fostele Cabinete Orban și Cîțu. Le impută în total posibile prejudicii de peste 1 milion de euro

Compania de stat Transelectrica, operatorul sistemului energetic național, controlată de Secretariatul General al Guvernului (SGG), cu peste 55% din capital, i-a dat în judecată pe cei care au fost șefi ai instituției guvernamentale în mandatele Cabinetelor conduse de Ludovic Orban și Florin Cîțu.

DOCUMENTE Transelectrica i-a dat în judecată pe secretarii generali ai Guvernului din fostele Cabinete Orban și Cîțu. Le impută în total posibile prejudicii de peste 1 milion de euro
Veste proastă pentru Cernavodă 1: România nu va accesa fonduri UE nerambursabile de 600 milioane euro din Fondul de Modernizare. Va merge la bancă pentru retehnologizare

România nu va accesa fonduri UE nerambursabile, de 600 milioane euro, din Fondul de Modernizare pentru finanțarea proiectului retehnologizării unității 1 a centralei nucleare de la Cernavodă, urmând să acopere necesarul din majorarea împrumuturilor bancare și a contribuției din surse proprii a companiei de stat Nuclearelectrica (SNN), operatorul centralei.

Veste proastă pentru Cernavodă 1: România nu va accesa fonduri UE nerambursabile de 600 milioane euro din Fondul de Modernizare. Va merge la bancă pentru retehnologizare
Foto
FOTO România, cel mai mare parc fotovoltaic din Europa: Dezvoltatorul vrea finanțare și de la Banca Mondială. Când încep lucrările

Conducerea International Financial Corporation (IFC), divizia de investiții a Băncii Mondiale, va decide luna viitoare dacă va aproba acordarea unui împrumut pentru finanțarea proiectului construirii unui parc fotovoltaic de peste 1.200 MW în județul Arad, pe un amplasament de mai mult de 1.000 de hectare, aflat pe raza localităților Pilu și Grăniceri. Dacă va fi ridicat și pus în funcțiune, acesta va deveni cel mai mare de profil din Europa.

FOTO România, cel mai mare parc fotovoltaic din Europa: Dezvoltatorul vrea finanțare și de la Banca Mondială. Când încep lucrările
Efect al energiei mai scumpe din România: Ucraina și-a redus cu peste 93% solicitările de ajutoare de avarie, preferând să cumpere de la ceilalți vecini. Cu ce preț vindem noi

Ucraina și-a redus masiv anul trecut achizițiile de urgență de energie electrică din România, prin așa-numitele ″ajutoare de avarie″, acordate în situații de criză, care pentru ucraineni înseamnă momentele când sistemul lor energetic național se află sub stres maxim, din cauza atacurilor cu drone și rachete ale Rusiei.

Efect al energiei mai scumpe din România: Ucraina și-a redus cu peste 93% solicitările de ajutoare de avarie, preferând să cumpere de la ceilalți vecini. Cu ce preț vindem noi
Bolojan primește replica de la Nuclearelectrica pentru SMR-uri nucleare SUA la Doicești: Există potențiali investitori interesați să intre cu capital în compania românească de proiect

Compania de stat Nuclearelectrica (SNN), operatorul centralei nucleare de la Cernavodă, care deține 50% din capitalul societății de proiect RoPower Nuclear SA, înființată pentru implementarea proiectului centralei nucleare SMR de 462 MW de la Doicești, cu tehnologia dezvoltată de americanii de la NuScale, spune că există potențiali investitori interesați să intre cu capital în compania românească de proiect.

Bolojan primește replica de la Nuclearelectrica pentru SMR-uri nucleare SUA la Doicești: Există potențiali investitori interesați să intre cu capital în compania românească de proiect
Bolojan ″iartă″ SNN de obligația de a da dividende de minimum 90% din profit, inclusiv cu argumentul că are de investit în SMR-urile SUA de la Doicești, pe care le-a atacat dur

Guvernul a decis exceptarea companiei de stat Nuclearelectrica (SNN), operatorul centralei nucleare de la Cernavodă, de la obligația impusă și anul acesta de către Executiv întreprinderilor cu capital public integral sau majoritar, de a repartiza minim 90% din profitul net realizat al anului 2025 sub formă de dividende.

Bolojan ″iartă″ SNN de obligația de a da dividende de minimum 90% din profit, inclusiv cu argumentul că are de investit în SMR-urile SUA de la Doicești, pe care le-a atacat dur
Ultimele ştiri
NewsLetter

Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:

Curs BNR
1 EUR5.2644 +0.0043+0.08 %
1 USD4.5839 -0.0005-0.01 %
1 GBP6.1267 -0.0143-0.23 %
1 CHF5.5564 +0.0060+0.11 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

Must Read