Pe 8 septembrie, România marchează Ziua Petrolistului. Dincolo de dimensiunea simbolică, acest moment ar trebui să fie o ocazie de reflecție asupra rolului economic și strategic al unei industrii care, de aproape 170 de ani, susține dezvoltarea țării. Într-o perioadă în care discursul public european este dominat de tranziția verde și de imperativele climatice, riscul cel mai mare este să ignorăm faptele: sectorul țiței și gaze rămâne un pilon al economiei românești și o garanție de securitate energetică.
Contribuția directă a industriei de petrol la produsul intern brut este de aproximativ 5-6% anual, iar impactul indirect al investițiilor – prin efectele de multiplicare asupra altor ramuri economice – depășește 10%. Zeci de mii de locuri de muncă sunt generate direct, iar sute de mii depind indirect de activitatea din acest sector: de la construcții și transport, la cercetare, servicii și finanțe. Într-o economie care caută cu disperare stabilitate și investiții, petrolul reprezintă unul dintre puținele domenii unde România are atât resurse, cât și competență acumulată.
România are o istorie petrolieră unică în regiune – prima rafinărie industrială din lume, exporturi timpurii, descoperiri geologice și tehnologii inovatoare. Dar, mai important decât trecutul, este faptul că astăzi deținem un avantaj competitiv: rezerve semnificative de gaze naturale, inclusiv cele offshore din Marea Neagră, infrastructură de transport și procesare relativ bine dezvoltată și o resursă umană calificată. Toate acestea pot transforma țara într-un hub energetic regional, capabil să furnizeze stabilitate într-o Europă care resimte acut presiunea dependenței de importuri.
Dar sectorul are nevoie de politici coerente, astfel încât acest potențial să nu fie irosit. Investițiile majore în producție și infrastructură depind de predictibilitatea cadrului fiscal și de reglementare. Companiile din domeniu nu pot mobiliza miliarde de euro pentru exploatarea resurselor din Marea Neagră sau pentru modernizarea rafinăriilor dacă regulile jocului se schimbă de la un an la altul. Din această perspectivă, Ziua Petrolistului este și un apel la responsabilitate din partea decidenților politici: fără stabilitate legislativă, România rămâne un simplu observator pe propria scenă energetică.
În același timp, tranziția energetică nu trebuie înțeleasă ca o abandonare a țițeiului și gazelor, ci ca o integrare inteligentă a acestora într-un mix echilibrat. Gazul natural este resursă de tranziție, indispensabilă pentru reducerea emisiilor în sectoarele unde regenerabilele nu pot oferi încă soluții stabile. Mai mult, industria petrolieră investește în tehnologii de captare și stocare a carbonului, în proiecte de hidrogen și în eficientizarea proceselor. Cu alte cuvinte, nu vorbim despre un sector „al trecutului”, ci despre unul care se adaptează constant și poate deveni un catalizator al modernizării.
Exemplele sunt concrete: proiectele de gaze offshore din Marea Neagră vor aduce statului român miliarde de euro sub formă de taxe și redevențe, asigurând totodată independența energetică pe termen lung. Modernizarea rafinăriilor și extinderea capacităților de petrochimie pot stimula exporturile și pot reduce deficitul comercial. Cercetarea aplicată în domeniul energiei are potențialul de a conecta România la lanțurile valorice europene în domenii de vârf. Toate aceste direcții sunt necesități pentru o economie care vrea să rămână competitivă.
Dincolo de cifre, există un aspect strategic: securitatea energetică. Într-un context geopolitic instabil, cu prețuri volatile și dependențe tot mai evidente, România are obligația să-și valorifice resursele interne. Țițeiul și gazele nu sunt doar o sursă de venit, ci și un instrument de politică externă și un garant al suveranității economice. Fără o industrie petrolieră puternică, România ar fi mai vulnerabilă în fața șocurilor externe.
Ziua Petrolistului nu este, așadar, doar un omagiu adus unei tradiții industriale. Este și un semnal de alarmă: dacă nu investim acum, dacă nu sprijinim cu politici coerente și cu viziune acest sector, riscăm să pierdem o oportunitate istorică.
Daniel Apostol este directorul general al Federației Patronale a Energiei, editorialist și prim-vicepreședinte al ASPES.
