Mai important decât atât, direcția va fi dată de capacitatea țării de a transforma infrastructura într-un veritabil instrument de suveranitate economică.
O fereastră de oportunitate limitată
Experiența ultimilor ani a arătat că finanțele publice singure nu pot susține proiectele de anvergură. Deficitul bugetar rămâne ridicat, costurile de finanțare cresc, iar fondurile europene – deși consistente – se dovedesc insuficiente și greu de absorbit integral. România are nevoie de o schimbare de paradigmă: de la dependența de bugetul național, la o mobilizare inteligentă a capitalului local si global.
Aici se conturează o fereastră de oportunitate unică. În contextul geopolitic actual, statele de pe flancul estic al NATO au o prioritate strategică evidentă.
Investițiile în autostrăzi, porturi, infrastructură energetică, apărare și digitală nu mai sunt doar proiecte economice, ci garanții de stabilitate regională.
Lecțiile vecinilor
Exemplele nu lipsesc. Polonia a reușit să atragă simultan finanțare de la Banca Europeană de Investiții, BERD și fonduri private pentru a accelera dezvoltarea infrastructurii.
Grecia, aflată într-un impas acum un deceniu, a evitat stagnarea prin implicarea coordonată a BCE și a investitorilor instituționali europeni. În toate aceste cazuri, accesul la finanțatori globali nu a adus doar resurse financiare, ci și credibilitate internațională și presiune pozitivă pentru reforme structurale.
România nu poate să își permită să rămână în urmă.
Rolul finanțatorilor globali si locali
Marile instituții financiare internaționale – Banca Mondială, BEI, BERD, IFC – pot fi parteneri esențiali. Lor li se adaugă un jucător strategic cu greutate: **DFC – U.S. International Development Finance Corporation**, instituția americană creată pentru a susține investițiile de dezvoltare în piețe emergente și pentru a consolida infrastructura în zone de interes strategic pentru SUA.
Implicarea DFC nu ar aduce doar capital, ci și o ancoră geopolitică solidă pentru România, plasând-o ferm în lanțul investițional transatlantic. Prezența unei astfel de instituții în proiectele românești ar funcționa ca un certificat de credibilitate pentru întreg mediul de afaceri și ar atrage automat și capital privat suplimentar.
Pe lângă acestea, fondurile instituționale interne – fondurile de pensii private, fonduri de infrastructura, fondurile de asigurări – pot juca un rol important în cofinanțarea unor proiecte de infrastructură, dacă vor fi create vehicule investiționale transparente și competitive.
De exemplu, fondurile de pensii private pot investi direct in proiecte de infrastructură pana la 15% din activele lor, ceea ce reprezintă o sursa de finanțare semnificativa având in vedere ca aceste fonduri au in administrare peste 30 miliarde euro.
Aceasta resursa poate fi accesata de exemplu, prin crearea unor parteneriate public-private, pentru marile proiecte de infrastructura pe care Romania le are in program.
Se poate, de asemenea, încuraja, implicarea unor fonduri de infrastructura prin masuri reglementative care sa încurajeze si sa faciliteze atât crearea lor cat si participarea la marile proiecte de infrastructura.
Astfel de mecanisme mixte pot transforma fiecare euro alocat de la buget într-un efect multiplicat de cinci ori, cu impact real asupra economiei.
Necesitatea unui leadership credibil
Resursele financiare, oricât de mari, nu garantează singure succesul. Reușita va depinde de existența unui leadership capabil să construiască punți între guvern, sectorul privat și finanțatorii globali.
În absența unei astfel de viziuni, chiar și cele mai mari sume riscă să rămână blocate în birocrație sau în proiecte nefinalizate.
Concluzie
În perioada 2025-2040, România are de ales: fie își transformă infrastructura într-un catalizator de creștere prin implicarea marilor finanțatori globali, inclusiv instituții americane precum DFC si a celor locali: fonduri de pensii, fonduri de infrastructura - fie rămâne captivă într-un cerc al promisiunilor amânate.
Problema nu mai este dacă vom apela la resurse internaționale si locale, ci cum și cu cine le vom pune în mișcare. Pentru că succesul nu va depinde doar de bani, ci și de capacitatea liderilor de a-i transforma în șantiere reale și în economie funcțională.
Istoria se scrie acum. Întrebarea este: cine va avea curajul și competența de a o scrie pentru România?
Liviu Giugiumica este Managing Partner Trident Capital Investments, ex CEO UniCredit CAIB Securities, ex CEO BRD Securities Groupe Societe Generale
