Dacă răspunsul este da, atunci e nevoie de acțiune acum.
Potrivit datelor publicate de Visual Capitalist pe baza World Population Prospects (2024), ONU estimează un declin al populației României de -43%. Astfel, până în 2100, riscăm să pierdem aproape jumătate din populație, iar cifrele nu sunt doar statistici reci. Sunt de fapt posibilul nostru viitor.
Orașe pe jumătate goale, sate depopulate sau chiar șterse de pe hartă, spitale și școli fără beneficiari. Problema nu e de ieri-de azi: România își pierde oamenii de decenii iar problema e ignorată de tot atâta vreme. Niciun guvern nu a pus problema demografică pe masa deciziilor. Politicienii vorbesc neobosiți despre prețurile alimentelor, despre pensii, salarii și taxe, dar nu despre cine va mai contribui la toate acestea peste două generații.
Tăcerea pe subiect e periculoasă. Pentru că atunci când scad nașterile și milioane de tineri pleacă, nu mai e vorba de politică, ci de supraviețuirea unei națiuni.
Declinul are două cauze fundamentale. Prima este sporul natural negativ: din 1990 încoace, numărul nașterilor este constant mai mic decât cel al deceselor. Tinerii întârzie să aibă copii sau aleg să nu-i aibă deloc, pe fondul insecurității economice, al lipsei locuințelor accesibile și al insuficienței serviciilor de sprijin pentru familie (creșe, grădinițe, programe after-school).
A doua cauză, și mai dramatică, este migrația masivă. În ultimele două decenii, milioane de români – în special tineri și persoane active – au plecat să muncească în Occident. Estimările neoficiale arată că România a pierdut aproape circa 4 milioane de cetățeni activi -o treime din forța sa de muncă calificată, iar multe comunități rurale au rămas populate mai ales de vârstnici. Fenomenul este comparabil cu o “hemoragie demografică” de oameni activi care slăbește zi de zi vitalitatea națiunii și ne lipsește exact de cei care ar putea construi viitorul.
Declinul demografic nu e doar un grafic din statisticile ONU, ci e realitatea de lângă noi: școli care se închid pentru că nu mai sunt copii; spitale care pierd medici, plecați să lucreze în afară; case părăsite, cu obloanele trase sau cu geamurile sparte; orașe de provincie care îmbătrânesc și nu mai atrag tineri.
Când oamenii dispar, dispar și economia cultura și relevanța unui stat. O populație aflată în colaps are efecte economice și sociale greu de gestionat: Îmbătrânirea accelerată împovărează deja sistemul de pensii și cel de sănătate, ambele fragile. Tot mai puțini contribuabili vor trebui să susțină tot mai mulți pensionari.
Apoi, forța de muncă insuficientă va limita creșterea economică. Investitorii se vor orienta spre țări unde găsesc resursă umană disponibilă. În plus, depopularea regiunilor va adânci decalajele teritoriale. Moldova, Oltenia și zonele rurale riscă să se transforme în spații fantomă, cu sate părăsite.
Peste toate se produce slăbirea identității naționale – când milioane de români trăiesc mai mult în diaspora decât în propria țară, legăturile sociale și culturale se erodează. Cum scriam mai sus, pe termen lung nu e vorba doar de cifre seci, ci de supraviețuirea națiunii în forma ei actuală.
Dar proiecțiile demografice - fie ele și venite de la ONU - nu sunt o sentință definitivă, ci un avertisment. România poate încă schimba traiectoria, dar numai dacă tratează această criză cu gravitatea unei probleme de securitate națională. În pofida faptului că are probleme bugetare, statul trebuie să gândească un sprijin real pentru crearea de familii.
Pentru stimularea natalității prin politici de sprijin pentru familii, statul trebuie să accelereze construirea de creșe și grădinițe publice, să ofere deductibilități fiscale pentru familiile cu copii și să genereze și să conducă programe de sprijin pentru tinerii părinți, inclusiv prin oferirea de locuințe accesibile și concedii parentale flexibile.
Apoi, dacă dorim o reală creștere economică, statul trebuie să fie factorul care generează oportunități economice care să descurajeze emigrarea, trebuie să deruleze investiții masive în infrastructură pentru atragerea de businessuri competitive și trebuie să faciliteze crearea de locuri de muncă bine plătite în tehnologii moderne, IT, energie verde, industrie și agricultură modernă.
Statul poate și trebuie să gândească și să pună în practică programe de repatriere pentru românii din diaspora, inclusiv stimulente pentru antreprenorii care revin, iar pentru revitalizarea comunităților locale, micii fermieri și antreprenorii în industriile locale trebuie să primească sprijin direct de la stat, pentru că dezvoltarea lor contribuie la regenerare urbană în orașele mici și mijloci pentru a le face atractive pentru tineri. Vorbim aici și de digitalizarea serviciilor publice care aduc modernitate în mediul rural.
Și să nu uităm educația și sănătatea: aceste două domenii trebuie să devină cu adevărat priorități naționale; fără școli și spitale funcționale, orice politică demografică va eșua. Investiția în capitalul uman trebuie să devină axul central al dezvoltării.
Lucrurile se pot schimba, dar nicidecum cu improvizații și “cosmetizare” cu iz electoral.
Daniel Apostol este directorul general al Federației Patronale a Energiei, editorialist și prim-vicepreședinte al ASPES
