Economia britanică a urcat cu 1,4% în 2019, după un avans de 1,3% în 2018, o performanță peste estimările analiștilor, determinată în mare parte de revizuirea în creștere a datelor trimestriale.
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Evoluția PIB-ului Marii Britanii "a fost în special volatilă" pe parcursul anului trecut, reflectând parțial "schimbările determinate de amânarea ieșirii țării din UE", a anunțat marți Oficiul Național de Statistică (ONS), scrie Agerpres.
CITEȘTE ȘI FOTO Galaxy Z Flip, al doilea telefon pliabil, prezentat oficialÎn trimestrul patru din 2019, Marea Britanie a înregistrat o creștere economică zero, după ce datele pentru precedentele trei luni au fost revizuite în creștere, la 0,5%. Avansul din sectorul serviciilor și din construcții a compensat performanța slabă din industrie, în special din sectorul auto, se arată în comunicatul ONS.
Serviciile, care reprezintă peste 75% din PIB-ul Marii Britanii, au înregistrat un avans de doar 0,1% în trimestrul patru din 2019, în timp ce în sectorul construcțiilor creșterea a fost de 0,5%, iar în industrie a fost raportat un declin de 1,1%.