Marea Britanie a adoptat duminică o poziție fermă în perspectiva negocierilor viitoare cu Uniunea Europeană, anunțând că își va stabili o agendă proprie și nu va accepta regulile blocului comunitar pentru a evita fricțiunile comerciale, transmite Reuters.
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
După ieșirea oficială din UE care a avut loc vineri, Marea Britanie trebuie să negocieze viitoarele relații comerciale cu UE, care vor intra în vigoare după încheierea perioadei de tranziție, la sfârșitul acestui an, scrie News.ro.
CITEȘTE ȘI Companiile încep să resimtă impactul epidemiei provocate de noul coronavirus din ChinaGuvernul premierului Boris Johnson a dorit să transmită rapid Bruxelles-ului acest mesaj, înainte de începerea discuțiilor comerciale, în luna martie: Brexitul, pentru el, înseamnă că suveranitatea primează în fața economiei.
UE a spus Marii Britanii, în repetate rânduri, că nivelul de acces la piața unică va depinde de modul în care Londra va accepta să respecte ”un teren de joc egal”, respectiv regulile privind standardele de mediu, reglementările în domeniul muncii și ajutoarele de stat.
În pofida numeroaselor apeluri din partea companiilor ca guvernul să asigure circulația liberă a bunurilor peste granițe, miniștrii le-au informat că trebuie să se adapteze la un viitor în care Marea Britanie nu va respecta reglementările UE.
Surse apropiate premierului Johnson au spus că acesta a interpretat rezultatul alegerilor de anul trecut, care i-au conferit o marjă majoritate în Parlament, drept o aprobare a politicii sale de da întâietate dreptului Marii Britanii de a-și stabili singură regulile, în fața solicitărilor companiilor.
Johnson va prezenta această abordare într-un discurs pe care îl va susține luni.
”Preluăm controlul asupra legilor noastre, astfel încât să nu fim obligați să ne aliniem în mare măsură la UE, o aliniere legislativă la regulile lor. Dar vom dori să colaborăm și ne așteptăm ca UE să își respecte angajamentul pentru un acord de liber schimb de tipul celui cu Canada”, a declarat ministrul de Externe Dominic Raab, la Sky News.
Întrebat dacă guvernul se așteaptă ca firmele să fie nevoite să se pregătească oentru controlarea bunurilor la graniță, Raab a spus: ”Acordul convenit cu UE a fost să evităm acest lucru și sunt sigur că vor dori să respecte angajamentele asumate, așa cum și noi ne așteptăm să respectăm acest lucru”.
Sâmbătă seara, o sursă guvernamentală a spus că dacă UE nu va oferi un acord comercial de tipul celui cu Canada, Londra va viza în schimb un acord comercial mai relaxat, similar cu cel dintre UE și Australia.
”Există două rezultate probabile ale negocierilor – un acord de liber schimb de tipul celui cu Canada sau unul mai relaxat, precum cel cu Australia – și suntem mulțumiți cu ambele”, a spus sursa.
UE a anunțat că nu va încheia un acord comercial cu un vecin puternic din punct de vedere economic fără prevederi solide pentru garantarea unei concurențe echitabile. Unii lideri europeni se tem că Johnson ar putea încerca să depășească companiile din UE prin intermediul unor standarde mai scăzute, ceva ce a promis că nu va face.
”Dacă Marea Britanie vrea să creeze în afara UE un fel de ’Singapore pe Tamisa’, ne vom opune”, a declarat ministrul francez de Externe Jean-Yves Le Drian, într-un interviu acordat televiziunilor LCI și RTL și publicațieiLe Figaro.
Premierul irlandez Leo Varadkar a cerut și el guvernului britanic să să creeze linii roșii stricte, afirmând că acest lucru ar îngreuna și mai mult negocierile.