Brandul auto german Borgward, inactiv din1961, a fost readus la viață în China

Brandul auto german Borgward, inactiv din1961, a fost readus la viață în China
Profit.ro
Profit.ro
scris 8 mai 2016

Reactivarea unui brand auto care a construit ultima oară un automobil pe vremea când John F. Kennedy devenea președintele SUA ar părea o aventură pe majoritatea piețelor, dar nu și în China, unde marca germană Borgward a fost readusă recent la viață cu ajutorul unui SUV construit de compania chineză Beiqi Foton, relatează Businessweek.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Directorul general al Borgward, Ulrich Walker, mizează pe interesul cumpărătorilor chinezi pentru brandurile străine, peste jumătate din vehiculele noi comercializate anul trecut în China fiind mărci străine, și pe respectul pentru tehnologia germană, scrie News.ro.

“Este DNA german, design autentic, istorie lungă. Ne poziționăm peste peste japonezi și coreeni, dar sub sau aproape de Volkswagen. Vom ținti familii tinere, educate, care ar fi fericite să cumpere un BMW dar nu și-l pot permite, însă nu ar cumpăra o marcă ieftină”, a spus Walker, fost director al Daimler în Asia.

Istoria Borgward datează încă din 1924, când inginerul Carl F.W. Borgward a proiectat și construit un triciclu motorizat numit Blitzkarren.

În anii 1950, Borgward  era al treilea mare producător auto în Germania, asigurând 60% din exporturile auto ale țării.

General Motors și Lyft vor testa taxiuri fără șofer începând de anul viitor CITEȘTE ȘI General Motors și Lyft vor testa taxiuri fără șofer începând de anul viitor

Cel mai cunoscut model al companiei, Isabella, a fost lansat pe piață în 1954. Automobilul sport era echipat cu un motor de 1.493 centimetri cubi și 60 de capi putere.

Compania a intrat în lichidare în 1961, în urma scăderii vânzărilor în Statele Unite.

Noua Borgward, readusă la viață în 2008 de nepotul fondatorului, construiește primul său model, SUV-ul BX7, la o linie de producție a fabricii Beiqi Foton din Beijing.

Linia de producție are o capacitate anuală inițială de 100.000 de vehicule, care poate crește la 360.000 de unități.

Borgward vrea să aibă o fabrică de asamblare și în Europa, unde intenționează să vândă versiuni electrice ale modelului BX7.

Intrarea pe piața chineză este dificilă, având în vedere că și Honda, o companie consacrată, a avut dificultăți să aibă succes cu marca premium Acura, a declarat John Zeng, analist în Shanghai la LMC Automotive.

Acura a vândut circa 4.200 de vehicule în China anul trecut.

”Mărcile de automobile premium au o istorie lungă. Nu poți doar să reîmpachetezi un brand mort de ani de zile și să spui chinezilor că este premium. Nimeni nu se va lăsa păcălit ușor să cumpere”, consideră Zeng.

Pentru a-și îmbunătăți șansele de succes, Borgward a studiat și experiența unui alt producător nou intrat pe piață, Qoros Auto, companie mixtă între firma israeliană Kenon Holdings și compania chineză Chery Automobile.

La intrarea pe piață acum trei ani, Qoros a introdus primul său sedan la un preț cu circa 3.000 de dolari peste majoritatea mărcilor străine.

Qoros a vândut doar 14.001 automobile anul trecut, cu mult sub cele 570.889 de vehicule livrate de divizia Audi a VW în China și Hong Kong.

Borgward a adoptat o strategie diferită, să intre pe piața chineză cu un SUV, pentru a profita de schimbarea preferințelor cumpărătorilor.

Borgward a stabilit prețul de pornire al BX7 la 169.800 de yuani, cu circa 15% mai mic față de SUV-ul Tiguan al VW, cel mai bine vândut  SUV în China.

Motorul BX7 este fabricat de Borgward, dar compania folosește componente produse de compania germană Bosch și Aisin Seiki din Japonia și colaborează cu Huawei Technologies pentru tehnologie cloud și cu LG Electronics în cazul bateriilor.

viewscnt
Afla mai multe despre
borgward
ulrich walker