„Ceea ce am observat de fapt, chiar și doar analizând ce s-a întâmplat anul acesta, este că cererea de carburanți a rămas mai puternică decât ne așteptam, având în vedere situația actuală”, spune CEO-ul OMV Petrom, Christina Verchere, care la finalul actualului său mandat, în aprilie 2027, va părăsi compania.
În această perioadă, prețurile de pe piața autohtonă au atins maxime istorice, motorina costând aproape 11 lei/l (între 10,91 lei/l în stațiile Petrom și 10,97 în cele premium OMV, MOL sau Rompetrol), iar benzina, peste 10 lei/l (10,01 în stațiile Petrom și 10,07 lei/l în cele premium OMV, MOL sau Rompetrol).
De pe 1 martie, când s-au făcut simțite primele efecte la pompă ale declanșării războiului din Iran, și până în prezent, prețul combustibilului diesel a crescut cu cu aproape o treime, iar cel al benzinei cu o cincime în stațiile Petrom.
Cu toate acestea și împotriva logicii economice, în România cererea cu amănuntul de carburanți (din benzinării) a crescut cu 2% în trimestrul al treilea și cu 2% în primele 9 luni ale anului, continuând evoluția din prima jumătate a anului, potrivit estimărilor liderului pieței.
Evoluția arată o inelasticitate ridicată a cererii, șoferii și companiile nepărând dispuși să-și adapteze nivelul consumului noilor prețuri.
„Am observat un anumit impact (negativ - n.r.) în sectorul industrial. În același timp, în țară se realizează încă destul de multe investiții în sectorul construcțiilor și al infrastructurii rutiere, datorită fondurilor UE care sosesc. Așadar, acest lucru reprezintă un factor de echilibru ușor în ansamblu”, a remarcat Verchere.
Drept urmare, vânzările OMV Petrom au evoluat și mai spectaculos
Compania a raportat o creștere a vânzărilor cu amănuntul triplă față de majorarea cererii la nivel național, de 6% în trimestrul al treilea și de 5% în primele 9 luni ale anului.
Motivul: „Dacă analizăm segmentul combustibililor, se observă că vânzările noastre cu amănuntul și vânzările totale au crescut mai mult decât piața. Acest lucru se înscrie în contextul unei distorsiuni a pieței generate de aceste intervenții de reglementare”, a explicat directorul financiar al companiei, Alina Popa.
Aceasta se referă, probabil, la Ordonanța de Urgenta a Guvernului (OUG) 19/2026, care a plafonat temporar, în trimestrul al doilea, și mai nou până în ianuarie 2027, marja de profit, inclusiv marjele de rafinare și ale canalelor de vânzare la nivelul mediu înregistrat în 2025 pentru motorina și benzina comercializate în România.
Astfel, această intervenție guvernamentală a transformat stațiile Petrom în cele mai ieftine din piață, de multe ori cu diferențiale de prețuri considerabile față de stațiile concurenței, ceea ce a condus la o migrare a clienților.
„Având în vedere natura companiei noastre, o companie integrată cu o abordare duală a mărcilor, observăm o reorientare a vânzărilor de la stațiile premium OMV (mai scumpe - n.r.) către vânzări mai mari la stațiile ieftine Petrom. În corelație cu politica noastră moderată de stabilire a prețurilor, observăm că, în esență, acest lucru s-a tradus în vânzări mai mari pentru noi, în pofida unui context general slab, în care, practic, ne-am mărit cota de piață”, a remarcat Alina Popa.
La sfârșitul lunii iulie 2026, Parlamentul a decis reinstaurarea situației de criză și a adoptat o nouă reglementare, că urmare a creșterii prețurilor produselor petroliere determinate de escaladarea reînnoită a conflictului din Orientul Mijlociu.
Reglementarea aplicabilă în perioada august–octombrie prevede plafonarea marjelor de retail și comerciale la nivelul din 2025, ajustat cu inflația. În plus , a fost introdusă o taxa de solidaritate, calculată pe baza unei cote progresive (între 1,5% și 11,9%), în funcție de cotațiile medii lunare ale motorinei sau ale Brent, aplicându-se cota mai mare.
Cota de solidaritate se aplică vânzărilor din sectorul de rafinare și marketing pentru toate produsele proprii, ponderate cu proporția țițeiului din producția internă procesat în 2025 (aproximativ 60%).
Pe 26 octombrie 2026, a fost publicat pentru consultare un proiect de hotărâre de Guvern care vizează prelungirea cu trei luni a aplicabilității reglementării , până la 31 ianuarie 2027
Interesant este că în pofida prețurilor ridicate, OMV Petrom estimează că vânzările totale de produse rafinate vor fi mai mari față de 2025 (2025: 5,5 milioane tone), inclusiv cele cu amănuntul de carburanți, compania modificându-și estimarea anterioară: stabile față de 2025; când au fost vândute 3,2 milioane tone).
În trimestrul al treilea, volumele vânzărilor cu amănuntul ale Grupului au reprezentat 57% din vânzările totale de produse rafinate.
Volumul vânzărilor totale de produse rafinate exceptând vânzările cu amănuntul au crescut și mai spectaculos, cu 10% în trimestrul al treilea și cu 11% în primele 9 luni ale anului, pe fondul creșterii vânzărilor comerciale și a exporturilor, cererea din regiune crescând ca urmare a blocării unor canale de transport în urma intensificării conflictelor din Orientul Mijlociu și Ucraina.
Indicatorul marja de rafinare al OMV Petrom a crescut în trimestrul al treilea cu 27,7 dolari pe baril, la 41,7 dolari pe baril, „susținut de diferențialele solide la benzină și motorină, într-un context de piață cu prețuri mai mari, determinat de tensiunile geopolitice din Orientul Mijlociu, precum și de interdicția Rusiei privind exporturile de motorina”.
Cu toate acestea, așa cum a remarcat Profit.ro, aceasta s-a reflectat doar parțial în rezultatul activității de rafinare, ca urmare a costurilor mai ridicate ale țițeiului din import, precum și a creșterii costurilor logistice și de asigurare, generate, de asemenea, de contextul geopolitic.
Peste 60 de bani din scumpirea carburanților are ca explicație majorarea costului de transport al țițeiului importat și procesat de rafinăriile din România, care a crescut de aproape 10 ori, ajungând să reprezinte aproape o treime din prețul unui baril de petrol, relevă date analizate de Profit.ro.




















