CFR Călători va primi un ajutor de stat de 210 milioane lei pentru compensarea pierderilor suferite în 2020 ca urmare a pandemiei

CFR Călători va primi un ajutor de stat de 210 milioane lei pentru compensarea pierderilor suferite în 2020 ca urmare a pandemiei
Marius Oncu
Marius Oncu
scris 26 mar 2022

Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători ,,CFR Călători" va primi un ajutor de stat de 210,3 milioane lei pentru compensarea pierderilor suferite în 2020 ca urmare a pandemiei COVID-19, prevede o ordonanță de urgență adoptată astăzi de către Guvern.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

"Ajutorul de stat care va fi acordat este de 210,346 milioane lei (reprezentând echivalentul a 43,63 milioane euro) și va fi utilizat pentru compensarea pierderilor rezultate  din activitatea de exploatare, estimat pentru perioada 16 martie 2020 - 31 decembrie 2020, astfel cum a fost autorizat prin Decizia C(2022) 759 final", potrivit executivului.

Plata ajutorului de stat se va efectua până la 30 iunie 2022.

Suma necesară plății ajutorului de stat individual este prevăzută în bugetul Ministerului Transporturilor.

Măsura, autorizată de Comisia Europeană, de acordarea unui ajutor de stat CFR Călători va asigura funcționarea companiei, cu menținerea standardelor de securitate și siguranță în vigoare, în condițiile unui program de operare afectat de pandemie.

viewscnt
Afla mai multe despre
cfr calatori
ajutor de stat
guvern
pandemie