Clienții Volkswagen din Australia cer despăgubiri de 71 de milioane de dolari

Clienții Volkswagen din Australia cer despăgubiri de 71 de milioane de dolari
scris 19 nov 2015

Peste 10.000 de clienți Volkswagen din Australia au dat în judecată grupul auto și cer despăgubiri de peste 100 de milioane de dolari australieni (71,1 milioane dolari americani), motivând că se simt „trădați” de producătorul german, potrivit MarketWatch.

Clienții, reprezentați de compania australiană de avocatură Maurice Blackburn Lawyers, au intentat astăzi un proces colectiv împotriva Volkswagen la Curtea Federală a Australiei.

Avocații au declarat că cei care au cumpărat automobile VW, Audi și Skoda se simt „trădați” ca urmare a deciziei grupului auto de a manipula nivelul emisiilor poluante.

Clienții cer atât recuperarea prețului autovehiculelor, cât și despăgubiri pentru comportament înșelător.

Grupul VW este implicat într-un scandal uriaș privind nerespectarea standardelor de mediu, după ce grupul a fost acuzat că a utilizat un soft special pentru a falsifica rezultatele testelor referitoare la emisiile de gaze în cazul a 482.000 de vehicule diesel vândute în SUA.

Reprezentanții Volkwagen au recunoscut că dispozitivul a fost instalat pe aproximativ 11 milioane de mașini la nivel mondial în ultimii cel puțin 7 ani, inclusiv în Europa. Dezvăluirile grupului german au condus la demisia directorului general și la lansarea unor investigații în diferite țări.

viewscnt
Afla mai multe despre
volkswagen
vw
emisii
proces
australia
despagubiri
scandal